Interviu cu Ilie Dumitrescu Jr.: „Actoria nu înseamnă celebritate”

By  | 

Ar fi putut prelua mingea de fotbal driblată cu atâta măiestrie de tatăl lui, dar a hotărât că vrea să joace în filme. O alegere care este departe de a fi moftul unui tânăr de 19 ani. Felul în care vorbește despre actorie și prestația lui din pelicula Un pas în urma serafimilor, acum în cinematrografe, te vor convinge.

S-a îndrăgostit de actorie încă din copilărie, o meserie despre care Ilie Dumitrescu Jr. sau Toto, cum îi spun prietenii, are o viziune surprinzător de matură şi limpede pentru cei 19 ani ai săi. Talentul şi imaginea comercială nu se exclud, spune el. Trebuie să le cultivi pe amâmdouă, dacă vrei să fii un actor de succes. În teorie, sună simplu. În practică, ai avea nevoie, în primul rând, de genele unor părinţi precum Ilie Dumitrescu şi fostul model Letiţia Badea.

Iar dacă ai ajuns deja să studiezi actoria la o instituţie precum Goldmiths University din Londra, probabil că-ţi mai lipseşte acel strop de noroc pentru a fi remarcat într-un oraş precum capitala regatului. Cât despre talent, proba e disponibilă acum pe marile noastre ecrane, unde îl poţi vedea în rolul lui Olah din pelicula „Un pas în urma serafimilor”, lungmetrajul de debut al regizorului Daniel Sandu despre realitatea coruptă şi plină de abuzuri din culisele unui seminar teologic. Un subiect spinos într-o perioadă în care Biserica se confruntă cu numeroase scandaluri. Şi un personaj cu o înfăţişare mai degrabă… blasfemică pentru un viitor preot.

 Cum de ţi-ai ales acest drum al actoriei şi nu ai călcat pe urmele lăsate de tatăl tău pe terenul de fotbal?

Am descoperit magia asta a actoriei prin clasa a doua, când am jucat într-un spectacol la şcoală unde m-am descurcat foarte bine. Apoi a contat şi faptul că mama, văzându-mă atunci, m-a susţinut în direcţia asta, iar pe de altă parte, tata nu m-a încurajat deloc să pornesc o carieră în fotbal, spunându-mi că cere prea mult sacrificiu.

Nu eşti la primul rol cu „Un pas în urma serafimilor”. Ai mai jucat acum patru ani în „Love by Design”, cu o distribuţie plină de nume sonore. Apoi în „Palatul pionierilor”, al lui Bobby Păunescu.

Da. A fost o experiență foarte tare la „Love by design”. Iar la „Palatul pionierilor”, a fost foarte tare ca după film să merg cu Bobby Păunescu și echipa la Festivalul de Film de la Sundance. Am făcut o gașcă mare și ne-am distrat. Am fost acolo o săptămână și încă o săptămână la Los Angeles. A fost chiar cool. Au fost cu mine și mama, și sora mea mai mică. Era prima oară când mergeam în America. Și știi că un actor tânăr entuziasmat visează la America…

Citește continuarea materialului în ediția de toamnă a revistei Cosmopolitan Man.

Text: Ileana Avram

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *