Interviu cu ADDA: Poti să creezi orice din orice… dacă te lași liber

By  | 

Este una dintre cele mai de succes apariții din peisajul muzical, compozitoare și interpretă, iar piesele ei sună atât de bine! Adda a acceptat să ne povestească într-un scurt interviu care sunt cele mai importante noutăți din viața ei si ne-a oferit cateva detalii despre noua piesa pe care o va lansa în curând.

1. De unde te inspiri atunci când iți scrii piesele?

De obicei mă inspir din ceea ce trăiesc pe pielea mea sau din ceea ce văd în jurul meu. Sincer , e o surpriză și pentru mine.  Poti să creezi orice din orice… dacă te lași liber.

2. Dacă ar fi să alegi un artist din străinătate, cu cine ți-ai dori să colaborezi?

Îmi place foarte mult stilul Rihannei și al lui Lady Gaga, dar dacă ar mai fi trăit Amy Winehouse, clar era prima pe listă!

3. Cum ți-a venit ideea să îți deschizi propriul studio de înregistrari, Baladda Records?

Prima oară a fost o necesitate și apoi mi-am dat seama că era un vis de-al meu, poate unul dintre cele mai mari, pe care l-am lăsat deoparte, în inimă, crezând că este imposibil. Până la urmă s-a întâmplat și mă bucur din suflet că pot să fac cât mai multă muzică pentru mine și pentru alți artiști.

4. Urmează să lansezi o piesă nouă. Ne poți spune despre ce este vorba?

E o piesă foarte specială pentru mine. De obicei aleg să lansez piese de care pot fi 100% mândră, indiferent de rezultat. Am compus-o acum 5 ani. E o piesa sensibilă, cu un mesaj puternic, care reflectă realitatea și societatea din 2017. Abia aștept să o ascultați.

5. De curând ai devenit mămică. Cum s-a schimbat viața ta?

Viața mea e minunată de când sunt mamă. Simt mereu o bucurie imensă în suflet și sunt foarte, foarte mândră. Mă fascinează bebe, e un sentiment de nedescris. Îmi doresc să reușesc să îi ofer tot ce e mai bun pe lume și vreau să îl cresc frumos.

6. Ce ne poți spune despre stilul tău vestimentar?

Nu aș putea să îl definesc. Cred că felul în care mă imbrac e la fel ca personalitatea mea, adică în două extreme. Mă îmbrac în funcție de cum mă trezesc dimineața si ce stare am. Uneori vreau să fiu sexy, alteori vreau haine moi și comode. Nu pot să spun exact ce îmi place, depinde foarte mult de moment.

7. Care sunt cele 3 piese cheie din garderoba ta de care nu te poți despărți?

Imi plac foarte mult piesele din dantelă, blugii mulați și un hanorac moale și pufos.

8. Ai un ritual de beauty preferat?

Cel mai mult țin la sănătate, așa că folosesc produse dermatocosmetice, din farmacie. De exemplu, pentru gomaj, folosesc produse naturale: sare, zaț de cafea, miere sau zahăr, care mă ajută să îndepărtez celulele moarte și redau strălucirea pielii.  Sunt întotdeauna încantată de rezultat!


Comments

comments

1 Comment

  1. claudia

    15 februarie, 2017 at 11:16

    O cantareata foarte bune si o mamica sexy 🙂

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Array ( [0] => 14 [1] => 11 )