În paşi de Charleston cu Radu Iacoban

By  | 

Radu Iacoban scrie, regizează și joacă. E îndrăgostit atât de frumuseţea neretușată teatrului, cât și de exerciţiul cinematografic pentru marele ecran. Se simte cel mai fericit atunci când muncește și e mereu în căutarea îmbunătăţirii propriului joc actoricesc pe care deseori și-l subestimează pe nedrept.

Dacă nu ai văzut încă filmul, mergi să-l vezi în Charleston, care a avut deja premiera pe 8 iunie.

Cum te pregătești pentru un rol? Ai o rutină anume care te ajută să intri într-un personaj?

Mă pregătesc citind textul, discutând cu regizorul și, după ce partitura scrisă s-a stabilit de ambele părți, îl învăț ca să
nu stresez echipa de filmare. Totodată, nu există asta cu „intratul în personaj”. Nici măcar ca expresie.

Spuneai într-un interviu pentru Dilema Veche că nu te consideri un actor extraordinar, ci un actor util, acesta fiind motivul pentru care ai ales (și) regia. Vezi asta mai mult ca pe o provocare dificilă sau ca pe o oportunitate?

Ambele. Regia îmi place foarte foarte mult deoarece mă „recompune” din cap până în picioare de fiecare dată când încep un
nou proiect. Tot ce știai înainte se pierde și o iei de la capăt cu frici, dorințe și curiozități noi.

Care este proiectul artistic de care te simți cel mai legat emoțional?

Toate. Unele mi-au provocat frustrare, altele bucurie enormă, deci, tot ceva legat de experiențe emoționale.

Spune-mi mai multe despre Charleston, cel mai recent proiect al tău?

Mai multe? Nu stiu cât am voie să zic. E un film care are o poveste cu personaje și situații surprinzătoare. E regizat, jucat și filmat bine, are o muzică faină și un trailer care se poate viziona pentru îmbieri și invitații în sala de cinema.

Ce ți-ai dori să se schimbe la industria de film românească?

România nu are industrie de film, are doar niște oameni care se luptă ca niște nebuni frumoși pentru ca filmul românesc să existe. Premiile de afară sunt niște strigăte aproape disperate care reamintesc unui public „educat” cu produse de prost gust, că au ocazia să părăsească zona de facil și să se cultive, să-și pună întrebări, să-și confrunte propriile frici, preconcepții și slăbiciuni. Și știu placa cu filmele românești deprimante și cu lumea care e deprimată deja și care nu își dorește să vadă un film care să îi deprime și mai tare. Dar, din nou, ăsta e un aspect care ține de educație. Sau, mai bine zis, de lipsa ei. Pentru că din lipsa de educație avem de-a face cu un public care votează o clasă politică formată în marea ei majoritate din lăutari, aceeași lipsă de educație îl îndeamnă pe om să nu meargă periodic la dentist sau să-și facă examenele medicale, să plagieze în lucrări, să fenteze cât mai mult și, că tot vorbim despre subiectul cultură, să nu aibă capacitatea, cunoștințele și experiența de a aprecia un act cultural.

Citeşte continuarea interviului în ediţia de vară a revistei Cosmopolitan Man.

Text: Roxana Dobriţă

Citeşte şi: CHARLESTON, de azi în peste 40 de cinematografe din toată țara

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *