Favoritii in cursa pentru Palme d’Or la Cannes (VIDEO)

By  | 

Totusi, criticii de specialitate sunt departe de a fi multumiti de filmele din competitia oficiala. Intr-un material intitulat „Salutari dintr-o competitie banala”, Village Voice scrie ca „actiunea” festivalului de pe Croazeta se concentreaza, de fapt, in sectiunea Un Certain Regard.

„Competitia de pana acum a fost de departe paradisul familiaritatii, mediocritatii si a ceea ce criticii francezi numesc cu dispret «qualité» (calitate, n.r.)”, scrie publicatia, adaugand ca sectiunea Un Certain Regard, dominata de romani, este cea mai interesanta parte a evenimentului.

The Village Voice scrie ca filmele cel mai bine primite la Cannes sunt „Another Year„, de Mike Leigh, si „The Princess of Montpensier„, de Bertrand Tavernier, in timp ce „Tournée”, o comedie burlesca, debutul lui Mathieu Amalric in regie, si „Outrage”, de Takeshi Kitano, nu au impresionat.

Tot Village Voice scrie ca surpriza competitiei ar putea fi „Route Irish„, de Ken Loach, o drama a carei actiune se petrece in Irak. Desi criticii sunt rezervati, casele de pariuri din Irlanda il dau pe Ken Loach, cu „Route Irish„, ca favorit, cu sanse de 3 la 1.

Potrivit AFP, „Biutiful” a primit ovatii din partea criticii de specialitate, fiind favorit, iar numele lui Javier Bardem, care joaca in acest film, este vehiculat pentru premiul de interpretare.

Hollywood Reporter transeaza situatia si mai mult. Potrivit acestei publicatii, toate filmele din cursa pentru Palme d’Or merita laude, mai putin „Outrage”, de Takeshi Kitano.

Proiectia filmului lui Mike Leigh, „Another Year„, marti, a facut ca publicatiile de specialitate sa se intrebe daca britanicul va pleca acasa cu un nou Palme d’Or, dupa cel primit pentru „Secrete si minciuni”, in 1996. Actrita din filmul sau, Lesley Manville, este favorita pentru premiul de interpretare. Acesteia i se alatura Juliette Binoche, in „Copie conforme/ Certified Copy”, de Abbas Kiarostami, si Jeon Do-youn, in „The Housemaid”, de Im Sang-soo.

Dar trupa din filmul „Tournée„, de Mathieu Amalric a atras atentia publicului. De asemenea, publicul a remarcat filmul „La princesse de Montpensier„, de Bertrand Tavernier, si „Des hommes et des dieux„, de Xavier Beauvois.

Juriul prezidat de Tim Burton va decerna, duminica, premiul Palme d’Or pe 2010 unuia dintre filmele din competitie.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *