Dezvăluiri șocante din interviul acordat de Meghan Markle și Prințul Harry lui Oprah

Meghan Markle și Prințul Harry au petrecut două ore alături de Oprah, cărea i-au acordat un interviu în care nicio întrebare nu a fost off-limits. Cei doi au dezvăluit detalii despre… tot – de la decizia de a se îndepărta oficial de Familia Regală până la relația lui Harry cu Prințul William și Prințul Charles, și de la drama dintre Meghan și Kate Middleton până la viața nouă de familie pe care Harry și Meghan au început-o în California (familie la care urmează să se mai adauge un membru!).

Dacă nu ai apucat să urmărești interviul, iată care au fost cele mai importante puncte pe care le-a atins discuția dintre Harry, Meghan și Oprah:



Harry și Meghan vor avea o fiică

Meghan și Harry au anunțat acum aproape o lună că urmează să aibă un al doilea copil (care se va naște vara aceasta), iar în cadrul interviului cu Oprah, au dezvăluit că este vorba despre o fetiță.

Prințul Charles refuză să mai vorbească cu Prințul Harry

Cât eram în Canada, am avut trei convorbiri cu bunica mea și două cu tatăl meu, apoi el a încetat să îmi mai răspundă la apeluri”, a spus Harry. (n.r. Înainte de a se muta în California, unde rezidă acum, cei doi au petrecut câteva luni în Canada). Harry a adăugat – Eram disperat… Am încercat să cer ajutor din toate locurile în care credeam că l-aș putea primi. Amândoi am făcut asta. Separat și împreună”.

Membrii Casei Regale au discutat despre culoarea pielii lui Archie înainte de nașterea sa

Meghan a dezvăluit că au existat conversații rasiste între unii membri ai Casei Regale, care erau preocupați de culoarea pielii Prințului Archie, înainte ca acesta să se nască.

Când eram cam la același punct în sarcina cu Archie în care sunt acum, au existat discuții… dacă va primi securitate, dacă va primi un titlu regal… și discuții și neliniști legat de cât de închisă la culoare va fi pielea lui. Asta este din ce mi-a spus Harry, bazat pe conversații pe care familia lui le-a avut cu el. A fost foarte dificil pentru mine să aflu că au existat aceste discuții”.

Oprah a întrebat-o pe Meghan dacă vrea să spună cine anume a lansat discuțiile despre rasă, însă aceasta a refuzat, spunând că asta i-ar face foarte mult rău persoanei în cauză”.

Meghan a dezvăluit de asemenea că cuplul nu a avut un cuvânt de spus dacă fiul lor va primi sau nu un titlu regal, și, pentru că s-a decis să nu, cei doi nu au fost invitați să pozeze, conform tradiției, în fața spitalului, după naștere. De asemenea, Meghan a spus că, înainte să nască, Palatul Regal a informat-o că fiul său nu va beneficia de protecție privată.

Meghan și Harry au avut o nuntă secretă

Cei doi au fost cununați de Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, cu 3 zile înainte de ceremonia de la Castelul Windsor. Meghan și Harry s-au căsătorit în secret în grădina din spatele casei lor.

Meghan a dezvăluit că a avut gândurile suicidale

Pe durata primei sale sarcini, Meghan a fost și mai intens afectată de presiunea negativă din partea publicului, așa că a cerut ajutor, însă a primit susținere numai din partea lui Harry, nu și a Casei Regale.

Nu mai voiam să trăiesc. Iar acesta era un gând cât se poate de clar și constant în mintea mea. Îmi amintesc cum Harry obișnuia să mă țină în brațe. […] Am mers să cer ajutor cuiva din cel mai înalt rang. Și împărtășesc acum asta pentru că știu că există atât de mulți oameni cărora le este teamă să spună că au nevoie de ajutor, și știu cât este de dificil nu numai să găsești curajul să spui asta cu voce tare, ci și să te lovești de un refuz”. Meghan a cerut să fie îngrijită la un spital, însă i s-a spus că nu este posibil, pentru că nu ar da bine pentru instituție”. Nu puteam să mă duc singură. Nu poți să faci asta, nu poți să chemi un Uber la palat și să pleci”, a explicat Meghan, adăugând că o condiție pentru a locui împreună cu Familia Regală este să cedezi pașaportul și permisul de conducere.

Kate a făcut-o pe Meghan să plângă

Meghan a povestit că în săptămâna dinaintea nunții sale cu Harry, Kate Middleton a făcut-o să plângă.

Nu spun asta pentru a fi disprețuitoare față de nimeni, pentru că a fost o săptămână foarte dificilă cea dinaintea nunții, și ea era supărată de ceva.”

Cu câteva zile înaintea nunții, era deranjată de ceva legat de rochiile fetițelor care urmau să împartă flori, și m-a făcut să plâng și mi-a rănit sentimentele, și îmi amintesc că mă gândeam că, în contextul a tot ceea ce se întâmpla în acele zile dinaintea nunții, nu părea să aibă sens ca cineva să facă altceva decât făcea restul lumii, care mă susținea, știind ce se întâmpla atunci cu tatăl meu”.

Harry și William au nevoie de niște spațiu

Harry a spus despre fratele său – „Relația dintre noi în momentul acesta e una de ‘spațiu’. Iar timpul vindecă orice, să sperăm”.

Sursa: Cosmpolitan.com

Foto: Getty Images

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.