De ce ma bucur ca nu sunt Kate Middleton

By  | 

Să nu mă înţelegeţi greşit, o iubiesc şi o admir pe Kate Middleton şi puţine sunt ocaziile în care nu mi-aş dori să fiu în locul ei. Cu toate astea am decis să văd şi jumătatea goală a paharului şi să enumăr toate motivele pentru care mă bucur că nu sunt Ducesa de Cambridge, mama viitorului Moştenitor al tronului Marii Britanii.

De ce mă bucur că nu sunt Kate Middleton:

1. Carieră? Ce este aia carieră? Aş fi fost nevoită să îndeplinesc îndatoririle care vin odată cu titlul de Ducesă de Cambridge şi nu aş fi putut avea ambiţii personale decât în limita celor impuse.

2. Intimtate? Nici vorbă, nici măcar o simplă ieşire în parc nu ar fi posibilă fără cohorta de bodyguarzi şi paparazzi. 

3. Aş fi mama viitorului Moştenitor al tronului Marii Britanii şi aş simţi o responsabilitate enormă să îmi cresc copilul după alte principii decât cele personale. Oare micuţul George se va putea bucura de copilărie?

4. Soţul, Prinţul William, (cine altcineva?), ar fi plecat mai mereu şi nu aş putea să mă supăr pe el. „M-a trimis Regina, iubito, nu am putut să spun nu!” ar motiva el.

5. Prea multe evenimente, festivităţi, discursuri, petreceri, atenţie, aşteptări. Aş ajunge să le detest în loc să mă bucur de ele.

6. Cineva va fi mereu pe fază dacă aş face şi un singur pas greşit! Cârcotaşii abia aşteaptă să o dau în bară şi să mă critice! Nu mi-ar fi permis să greşesc.

7. Nu mi-ar fi permisă o ”bad hair day”, Poliţia modei ar fi în alertă la fiecare ieşire, norocul lui Kate că are un păr superb, strălucitor şi gusturi impecabile în materie de fashion!

8. Nu aş mai avea timp pentru prieteni, care ar fi oricum prea speriaţi de paparazzi şi presa care dezgroapă orice incident din trecut! 

9. Ha, ha, ha, clar nu aş încerca să urmez sfaturile Cosmo pentru sexting! Ar afla toată planeta înainte ca mesajul să ajungă la William.

10. Echivalentul soacrei ar fi însăşi Regina Angliei, aşa că nu aş vrea să îi dau acesteia explicaţii de ce am hotărât să încalc tradiţiile…să se ocupe mai bine William de asta!

Pentru toate motivele enumerate mai sus o admir pe Kate şi mă întreb dacă aş putea face faţă la fel de onorabil ca ea atribuţiilor şi atenţiei?

La mulţi ani, Kate Middleton!

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *