Dana Rogoz, mereu adolescentă

By  | 

După o pauză lungă din cinematografie, Dana Rogoz a interpretat-o pe Ana din filmul Octav, o adolescentă romantică… Ce a însemnat pentru ea această revenire pe marile ecrane, dar şi cum reuşeşte să joace toate rolurile din viaţa sa, află din interviul pe care ni l-a acordat.

Încă de când era un copil, a urcat pe scena Teatrului Evreiesc, apoi a învăţat să fie o artistă completă în televiziune, unde a fost pe rând Abramburica, Ioana din Dulcea saună a morţii, Mimi din La Bloc sau din Fete cu lipici… Dar, nu s-a complăcut doar în jurul acestor roluri şi, de-a lungul anilor, s-a reinventat cu stil. A continuat să se desăvârşească ca actriţă de teatru, şi-a creat propriul blog care speră că este “o sursă continuă de inspiraţie şi de bună dispoziţie”, de curând a montat o rulotă simpatică într-un mall din Bucureşti, de unde doritorii îşi pot achiziţiona parfumuri, hanorace și genţi Moon By Dana Rogoz. Despre rolul de mamă, ne-a mărturisit: “Râd de mine, deseori, şi apoi nu uit să mă bucur de fiecare clipă”. De fiecare dată când are ocazia, participă la evenimente caritabile, iar în 2017, după aproape patru ani, o puteţi urmări în cinematografe, în filmul Octav, unde a jucat alături de Marcel Iureş şi unde a trăit o experienţă onorantă.

Ești Ana din filmul Octav… Ai fost Ana și în adolescența ta reală?

Am fost îndrăgostită în adolescenţa mea, dacă asta ascunde întrebarea de fapt. Am trăit o poveste de dragoste tipic adolescentină în perioada liceului, de care îmi aduc aminte cu drag. Dar spre deosebire de Ana, Dana a avut o relaţie cu început şi final, pe când Ana are parte de o dragoste neîmpărtăşită, pe viaţă, ca în filme ☺

Cum a fost prima ta dragoste?

A fost cu trandafirii de la el presaţi în cărţi, cu suflat în jumătate de lumânare la 6 luni de relaţie şi cu foarte multe lucruri nevorbite din ruşine, ci doar gândite în nopţi fără somn.

Ce ți-a adus nou filmul Octav?

Mi-a oferit ocazia de a juca un personaj de epocă, apariţia Anei fiind legată de cel de-al doilea război mondial. Prima filmare cu sute de figuranţi şi un tren cu aburi din viaţa mea. Deşi nu este un rol mare, a fost onorant să fac parte din distribuţia filmului, alături de actori de renume.

Ce înseamnă pentru tine să fii “Digital Diva of The Year”?

Înseamnă că nişte oameni îţi urmăresc activitatea în online şi consideră că merită votul tău de încredere. Dar, cred că nu e suficient să fii un exemplu doar în online, ci şi în offline. Probabil că multă lume se identifică cu felul meu de a fi, cu valorile mele, şi găsesc în blogul meu o sursă continuă de inspiraţie şi de bună dispoziţie. E un sentiment foarte plăcut.

Te ascult des la radio, vineri. A devenit oarecum un ritual. Dintre toate mediile în care lucrezi, unde ești cel mai “tu”?

Nici eu nu mai ştiu. Încerc să fiu “eu” pe blogul meu, în primul rând. Mulţi bloggeri au creat prin această formulă de comunicare virtuală personaje, figuri ce par desprinse din lumi perfecte, ideale, pe care nu le poţi atinge. Eu, înainte de a lansa blogul, eram deja un personaj în mintea oamenilor: fie Abramburica, fie Mimi de La Bloc, fie Dana Rogoz – cea din faţa panourilor de la diverse evenimente mondene. Aşa că de blog m-am folosit ca să mă arăt aşa cum sunt eu, cea fără mască, cea din spatele camerelor. Sigur că există un soi de cenzură, o protecţie naturală a spaţiului intim, dar cred totuşi că am fost, de-a lungul anilor destul de generoasă cu prietenii blogului meu,împărtăşindu-le experienţele mele, chiar dacă acestea nu erau tocmai “glam”.

Radioul ocupă, într-adevăr, un nou loc în viaţa mea, de când prezint matinalul împreuna cu Andrei Huţuleac, vinerea, la Smart FM. Încă mă surprind reacţiile oamenilor pe stradă care îmi spun că mă ascultă la radio, pentru că sunt obişnuită să îmi vorbească despre diverse seriale, despre blog, emisiuni TV sau chiar teatru. Aşa că mă bucură orice feedback acum, la început. Şi ai intuit corect, radioul îţi oferă un mediu în care poţi fi foarte sincer. Cel puţin aşa îl percep eu, ca pe un canal de comunicare frust, în care eşti prins uşor cu minciuna. De aceea, Andrei şi cu mine, deşi actori amândoi, nu “jucăm”, nu mimăm entuziasmul, joioşia matinală, când se întâmplă ca ea să nu existe.

Citeşte continuarea interviului în ediţia de ianuarie a revistei Cosmopolitan.

Text: Bianca Dragomir

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *