Cupluri din seriale care au avut o relație în viața reală

By  | 

Numeroși actori s-au cuplat cu colegi de platou, ceea ce ne-a făcut să înțelegem de ce chimia dintre ei era atât de puternică. Iată câteva exemple.

Mulți actori aleg să aibă o relație cu alți actori, iar unele dintre cupluri au fost împreună și pe micul ecran. COSMO a făcut o listă cu aceștia:

Kit Harington și Rose Leslie (Jon Snow și Ygritte din „Game of Thrones”)

Cei doi s-au cuplat la scurt timp după ce Rose a început să joace în serial, iar toți fanii GoT au fost entuziasmați când au aflat, mai ales pentru că povestea personajelor s-a terminat dramatic. „Dacă te simți deja atras de cineva, iar persoana respectivă îți joacă iubitul în serial, e foarte ușor să te îndrăgostești”, spunea Kit într-un interviu.

Adam Brody și Rachel Bilson (Seth și Summer din „The OC”)

Cei doi au avut o relație timp de trei ani, apoi s-au cuplat cu alți actori. Adam Brody este acum căsătorit cu Leighton Meester, iar Rachel Bilson este într-o relație de 9 ani cu Hayden Christensen.

Anna Paquin și Stephen Moyer (Sookie și Bill din „True Blood”)

Relația celor doi a început în 2007, iar în 2010 s-au căsătorit. „Din a treia sau a patra zi mi-am dat seama că vreau să îmi petrec tot restul vieții cu ea”, spunea Stephen Moyer în cadrul unui interviu.

Kaley Cuoco și Johnny Galecki (Penny și Leonard din „The Big Bang Theory”)

Cei doi au fost împreună timp de 2 ani, dar au ținut relația secretă. Au rămas prieteni apropiați, iar personajele lor s-au căsătorit. „Mă bucur că a fost o despărțire de comun acord”, spune Cuoco. „Am văzut cu toții ce se întâmplă în alte cazuri.”

Alexis Bledel și Milo Ventimiglia (Rory și Jess din „Gilmore Girls”)

După zvonurile conform cărora Alexis Bledel a avut o relație cu Jared Padalecki (cel care îl interpreta pe Dean, primul ei iubit din serial), ea și Milo Ventimiglia au reușit să țină secretă relația lor. Ei chiar au vorbit despre căsătorie, dar s-au despărțit când el a părăsit serialul. Între timp, ea s-a căsătorit cu actorul Vincent Kartheiser, cu care are un copil.

BONUS: Carrie Fisher și Harrison Ford (Prințesa Leia și Han Solo din „Star Wars”)

În urmă cu trei luni, Carrie Fisher a scos la iveală un secret vechi de 40 de ani: în timp ce filmau pentru „Star Wars”, ea și Harrison Ford au avut o aventură. Însă chimia dintre cei doi era evidentă, astfel că nimeni nu s-a mirat când a auzit această veste.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *