Cuplu de artişti: Cătălin Bădărău și Bianca Mann

By  | 

Cătălin Bădărău şi Bianca Mann sunt artişti, mai exact sculptori; i-am descoperit la Arte în București, ediţia a 8-a, proiect sustinut de Primăria Municipiului Bucuresti, prin Expo Arte, printre cei 50 de expozanţi (2 săptămâni de artă cu familii de artiști, peste 100 de lucrări, unele expuse pentru prima dată, 50 de artiști expozanți; pe 19 decembrie fiind ultima zi când puteţi vedea expoziţiile). Dincolo de arta care îi leagă emoţional, spiritual, dar şi practic (împart acelaşi atelier de lucru), cei doi formează şi un cuplu. Cum arată o astfel de poveste în lumea artiştilor, ce îi inspiră, ce îi uneşte sau îi desparte, dar şi ce înseamnă să fii tânăr artist în România, puteţi descoperi în interviul de mai jos:

Cosmo: Cum v-ați cunoscut, tot prin artă? 

Cătălin Bădărău: Cred că datorăm în mare măsură apropierea noastră domeniului sculpturii. Probabil că păreri similare pot fi exprimate de către multe cupluri din domenii care solicită dedicație totală din partea celor care le practică. Aproape toate aspectele vieții ajung să se întrepătrundă cu domeniul, în aceste cazuri. Putem spune despre noi că semănăm în mare măsură, deoarece avem amândoi aceeași determinare și capacitate de a ne dedica și direcționa aproape toată energia către sculptură.

Bianca Mann: Am văzu tlucrările lui Cătălin Bădărău cu ceva timp înainte sa-l întâlnesc și mi-am spus atunci că trebuie să aflu mai multe despre artist și despre proiectele sale. Dezbaterile ulterioare pe care le-am avut despre sculptură, despre parcursul unui tânăr în acest domeniu, despre practica artistică în atelier și despre lumea artei în general, ne-au apropiat.

Cosmo: Cum ați descrie practica voastra artistică individuală? 

Bianca Mann: Cele mai recente lucrări ale mele sunt forme tridimensionale cu contururi nedefinite, aparent aleatorii în care, dacă te apropii, descoperi mulțimi de chipuri. În aceste lucrări am preluat testul petelor de cerneală (Rorschach), care este un test depersonalitate bazat pe interpretarea subiectivă a unor forme amorfe. Am mizat pe efectul hipnotic al acestor forme și pe istoria îndelungată a folosiriiacestui test în practica psihologică. Totodată, jocul petelor de cerneală estepentru mine unul dintre jocurile preferate ale copilăriei și cred că acest joceste unul care transpune orice adult în acea perioadă a inocenței. Relațiadintre privitor și obiect devine interactivă și de cele mai multe ori,privitorul se reflectă pe sine în obiectul privit.

Cătălin Bădărău: Simt că practica mea artistică are legătură cu părinții mei biologici și spirituali și cu parcursul meu de până la momentul realizării lucrărilor. Cred că lucrările se construiesc în mintea mea ca într-un fel de vis în care se amestecă informații, experiențe trăite, emoții, amintiri, într-un mod aproape aleatoriu. A descifra aceste vise, care sunt lucrările mele, este ca și cum aș încerca să fac psihanaliză și astfel cred că m-aș afla pe terenul presupunerilor sau al interpretărilor multiple, egal valabile ca valoare de adevăr. Probabil că la fel ca în cazul viselor de noapte care mă impresionează, și în cazul viselor materializate în tridimensional, care sunt lucrările mele, nu mă pot abține să le găsesc sensuri și să le cercetez genealogia. Sunt conștient totuși ca a intra cu rațiunea în tărâmul viselor este ca și cum ai folosi o daltă de ceară pentru a ciopli un bloc de granit.  Și pentru că nu mă pot abține să-mi analizez practica artistică, sunt tentat să spun asta: dragostea pentru mulțimi am moștenit-o de la profesorul meu Aurel Vlad, dragostea pentru a face lucruri cu mâinile am moștenit-o de la tatăl meu, care este tâmplar și tapițer, dragostea pentru materiale textile, maleabile am moștenit-o de la mama mea, care a lucrat în croitorie. Lucrările mele sunt personaje sau detalii defigurativ uman care, cel puțin într-o primă fază, dacă nu chiar în stadiu final, sunt din silicon, burete, material textil. Cred că materialele, metodele și tehnicile de lucru pe care le folosesc sunt oarecum hibride (la jumătatea drumului dintre sculptură, tapițerie, croitorie). Înainte de facultate am lucrat împreună cu tatăl meu în domeniul tâmplăriei și al tapițeriei. Acolo mi-am însușit tehnicile și metodele de lucru specifice domeniului, pe care după aceea am ajuns să le folosc în sculptură aproape întâmplător, deoarece am avut sentimentul că expresia plastică spre care încercam să-mi îndrept lucrările îmi impunea acest traseu.

Cosmo: Ce similitudini și diferențe există între lucrările/practica voastra artistică?

Discuțiile, dezbaterile pe care le avem în legătură cu diverse subiecte se întipăresc undeva în mintea noastră și deși lucrările noastre nu seamănă ca expresie plastică, acestea pot avea un miez conceptual similar. Abordăm amândoi tema identității prin prisma învelișului. Despre înveliș, despre conturul sau granița formelor se poate filozofa mult, iar iscodirea conceptuală pe această temă poate naște serii nenumărate de lucrări și expresii plastice dintre cele mai diverse. Așa că nu am putea spune că alegerea unei teme similare conduce inevitabil la soluții asemănătoare. Bianca lucrează cu masca proprie, pe care, după ce a transformat-o prin diferite procedee, o folosește ca modul în construirea de noi forme tridimesionale. Lucrările Biancăi sunt apariții surprinzătoare, spectaculoase prin neconcretețea formelor, care provoacă privitorul la o interpretare personală a ceea ce vede. Abordarea temei învelișului prin intermediul măștii, în cazul lucrărilor Biancăi, este în special despre cât de înșelător poate fi învelișul formelor. Cătălin abordează tema învelișului din perspectiva legăturii dintre conturul formelor și structura internă a acestora. De cele mai multe ori, personajele sale, care sunt ca niște coji umane exprimă pierderea structurii interioare. Materialele pe care Cătălin le foloseste sunt apropiate ca expresie plastică de carnea și învelișul uman (cum ar fi siliconul) sau trimit către tipuri diverse de cristalizări  ale structurilor interioare (aspect sugerat prin folosirea frecventă a grafitului). Lucrările lui Cătălin sunt expresii ale fragilității și vulnerabilității ființei umane în fața presiunilor externe.

Cosmo: Împărțiți același atelier? Cum vă influențați reciproc în același atelier?

Suntem încântați că am avut prilejul să ne mutăm de curand într-un atelier mai mare decât cel precedent, în care avem posibilitateasă ne desfășurăm activitatea, făcând abstracție de prezența celuilalt. În felul acesta avem intimitatea spațiului și momentelor de creativitate, iar când este cazul, beneficiem de privirea proaspătă a celuilalt, care venind din afara procesului vede și analizează cu mai multa luciditate. Discuțiile despre proiectele în desfășurare, despre un film, o carte, un artist, ajută si ele, mai ales în clarificarea unor idei care au legătură cu lucrul nostru din atelier. Totodată, când faci sculptură sunt foarte multe momente în care ai nevoie de o a doua persoană care să te poata ajuta să manevrezi obiecte și materiale grele sau voluminoase. Influența reciprocă se simte mai ales în privința atitudinii față de lucrul nostru și față de domeniul sculpturii. Ne place să credem că am moștenit de la profesorul nostru comun, Aurel Vlad, determinarea, consecvența și anduranța. Când unuia îi scade energia, celălalt îi dă curaj prin exemplul personal.

Cosmo: De unde vă luați inspirația fiecare dintre voi?

Lucrările noastre sunt foarte personale. Ele își au rădăcina în experiențe și emoții trăite, în gânduri, în întrebări, în dileme, în convingeri sau credințe mai mult sau mai puțin fondate sau asumate, în intuiții, în tehnici și metode de lucru însușite… și lista poate continua. Dacă ar trebui să rezumăm drastic, am putea spune că în cazul nostru, inspirația are ca sursă principală propria biografie.

Cosmo: Este pentru prima dată când expuneți în cuplu, cu ocazia Arte în București?

Este pentru prima oară când expunem împreună, într-o expoziție care are ca temă principală ideea de cuplu, familie, companioni. Am fost surprinși să realizăm cât de multe cupluri și familii de artiști sunt în București. Desigur, pe unele dintre ele le cunoaștem personal, altora le cunoaștem lucrările, dar este impresionant să le observăm reunite sub umbrela aceluiași eveniment, la Arte în București, ediția a 8-a.

Cosmo: Unde expuneți în cadrul Arte în București și ce pot vedea vizitatorii? Care este povestea lucrărilor pe care le expuneți acum?

Curatorul expoziției, Călin Stegerean, a ales lucrările și locația în care acestea sunt  expuse. Lucrările noastre se află la Galeria Orizont din centrul Bucureștiului.

Titlurile lucrărilor indică o posibilă cheie de citire a mesajului și de descifrare a lucrărilor: „Memorie Colectivă” (Bianca Mann) și „Încărcătură” (Loads – Cătălin Bădărău).  

Invităm publicul să vină să vadă lucrările și să se lase purtat în căutarea sensurilor sau stărilor provocate de către acestea, să își construiască eventual propria poveste despre obiectele din fața sa. Percepția fiecăruia este de multe ori diferită de primul gând al autorului. De aceea, întâlnirea dintre autor, privitor și obiectul expus este foarte interesantă, tocmai prin prisma noilor sensuri/semnificații cu care lucrările se pot îmbogăți.

Cosmo: Cum trăiește un tânăr artist în România? 

Dacă ne referim la disponibilitatea artistului de a canaliza majoritatea resurselor proprii către arta pe care o face, probabil că tânărul artist român nu trăiește foarte diferit de oricare alt artist din oricare altă țară din lume. Fie că e vorba de timp, bani, energie, emoție, artistul este dispus să parieze tot pe traseul său artistic. Pentru ca acest pariu să fie câștigător atât pentru artist, cât și pentru mediul artistic contemporan, este nevoie ca societatea să-și fi construit deja mecanisme prin care să poată absorbi producția artistică. Măcar o parte din aceasta producție ar trebui să-și găsească locul în colecții private sau în instituții de cultură care să tezaurizeze arta  momentului. A produce obiecte de artă poate fi sustenabil chiar și pentru un artist tânăr care dispune de resurse limitate, însă pentru a promova arta contemporană reprezentativă pentru un anumit spațiu geografic este nevoie de oameni foarte pricepuți în acest domeniu. Pentru a promova arta contemporană, avem nevoie de strategii culturale clare și asumate, de logistică și de instituții și, nu în ultimul rând, de fonduri. Credem că statul român are datoria de a se implica mai mult înaceastă privință: în primul rând prin crearea unui cadru legislativ favorabil creatorilor și industriilor creative.

Cosmo: Cum ați descrie piața de artă contemporană și cum a evoluat ea în ultimii 5 -10 ani, de exemplu?

Noi, ca artiști, suntem mai degrabă concentrați pe ceea ce se întâmplă în atelier. Aici, în atelier suntem absorbiți de procesul de lucru, iar energia și timpul rămas nu ne-ar ajunge pentru a înțelege un fenomen atât de complex precum evoluția pieței de artă. Cunoaștem profesioniști în domeniu care pot face o radiografie a evoluției pieței de artă contemporană din ultimii ani din Romania. De aceea, de cele mai multe ori, când vrem să ne informăm despre acest aspect întrebăm aceste persoane de încredere, care sunt mult mai bine pregătite în acest domeniu decât noi.

Cosmo: Galeriile/spațiile din București pe care le vizitați cu drag/recomandați. 

Galeria Mobius, Galeria Nicodim, Galeria Nasui Collection & Gallery, Galeria Sector 1, Galeria Go Contemporary, Galeria Laborna, Combinatul Fondului Plastic, Galeria Galateea.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *