#COSMODay: am stat la poveşti cu Otravă

By  | 

Hey, #cosmogirls! Am pregătit #COSMODay cu Otravă, care ne-a povestit mai multe despre blogul lui, filme, muzică şi cele mai tari destinaţii de vacanţă! Staţi cu ochii pe Instagram @cosmopolitanromania!

Cosmopolitan: Cum a început povestea „Blogu lu’ Otrava”?

A început în 2006 când lucram la Pro TV. Pe vremea aia mi-am primit porecla de la Felix Drăghici şi de atunci o păstrez. Ideea cu blogul mi-a venit mult mai devreme. Prin 2001 la facultatea de jurnalism era un profesor care vorbea despre cât de tare e treaba asta cu blogurile în State. Brăduţ Ulmanu îl cheamă pe profu’ respectiv şi ştia el ce ştia 🙂 La început am fost sceptic…acum asta e jobul meu.

11

Unde îţi găseşti inspiraţia? 

Din orice. Merg pe stradă, mă plimb cu bicicleta prin oraş, văd oameni, interacţionez cu ei, merg la concerte, filme, spectacole de teatru. Sunt pasionat de tot ceea ce mă înconjoară şi găsesc mereu partea plină a paharului indiferent de situaţie.

10

Care este cea mai frumoasă destinaţie vizitată?

Cred că ultima. Positano, Amalfi, Sorrento. Toată partea aia a Italiei este superbă. În mai am fost în Cinque Terre şi acolo este superb. Îmi place Mykonos – este locul cel mai tare de distracţie din Europa. Îmi place Berlinul, îmi place la Stockholm. Îmi plac multe locuri în care am fost până acum. Sunt pasionat de călătorie. Se vede asta şi pe mâna mea. Multe dintre tatuaje te duc cu gândul la călătorie, la vacanţă.

9

Dacă ar fi să faci un top 3 al filmelor preferate, care ar fi aceastea?

Îmi place cinematografia italiană. Fellini, Visconti Vittorio DeSica. O să îl nominalizez în top doar pe unul dintre ei. La Strada (Federico Fellini) este filmul cu care încep orice top. Îmi place foarte mult Almodovar. În topul asta cu siguranţă intră un film făcut de el: aşa că să fie Hable con ella. Şi tot de la un mare, mare, gigant, uriaş regizor vine şi filmul cu numărul 3: Woody Allen – Annie Hall. Se poate şi ceva extra? De asemenea sunt un mare fac Gaspar Noe. Chiar dacă toată lumea îl ştie pentru Ireversibil… eu o să aleg în topul asta Enter the Void.

6

O melodie care îţi place şi transmite fix starea ta de spirit de acum este?

Placebo – „Loud Like Love”

3


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *