Cosmo Guy: Penn Badgley

By  | 

Ţi-era dor de Penn Badgley? Luna aceasta, actorul din Gossip Girl revine într-un nou serial, You, în care-l interpretează pe Joe, un tânăr foarte inteligent, foarte manierat şi foarte obsedat de o fată.

Deconectat de la reţea

„Pentru că Gossip Girl a fost lansat înainte ca reţelele sociale să devină atât importante, nu am avut niciodată ocazia să fiu un simplu anonim în social media. Am intrat pe o reţea socială prima dată acum câţiva ani, ca să caut informaţii despre o persoană pe care nu o cunoşteam. Ştiu că oamenii fac asta cu multă lejeritate, dar pentru mine nu e deloc ceva firesc. Modul în care personajul meu, Joe, foloseşte reţelele sociale mă cam înspăimântă.”

Inspiraţie pentru rol

„Sunt, de obicei, foarte vesel şi fericit pe un platou de filmare, a[a că mi-a fost destul de greu să mă transform zi de zi într-un personaj atât de tensionat şi de intens. Am ascultat foarte mult Michael Jackson şi Prince — dacă eşti atent la versurile pieselor Human Nature sau I Would Die 4 U, îţi dai seama imediat că sunt mai degrabă despre obsesie, decât despre iubire.”

Citeşte continuarea materialului în ediţia de octombrie a revistei Cosmopolitan România.

Foto: Guliver/Getty Images. Traducere şi adaptare: Diana Colcer

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *