Cine este Baby Eka?

By  | 

Are un stil propriu prin cu care se identifică în marea de artiști din România și vrea să transmită, prin muzica ei… totul. Tocmai a lansat primul videoclip de pe album, iar EP-ul ei de debut vorbește despre ea așa cum este în totalitate. Află, din interviul de mai jos, cine este cu adevărat Baby Eka și ce ne promite pentru viitor?

Cine este Baby Eka?

Baby Eka este o fată simplă, imperfectă (pentru mine asta este perfect haha), cu o pasiune imensă pentru muzică și căreia îi place să scrie piese care să îi exprime stările. Cu timpul și cu multe sentimente transpuse în versuri, pot spune că mi-am dezvoltat un stil propriu de a scrie și de a interpreta poveștile pe care le creez. Este o parte din mine care va rămâne mereu vie și care, prin muzică, sper să aducă bucurie în sufletele celor care o ascultă. Baby Eka se hrănește cu artă, iubire și creativitate, indiferent de ce se întâmplă în realitate. 

Cum ai început în domeniul muzicii?

Mi-a plăcut muzica încă din copilărie. Cu timpul am început să o studiez, însă nu simțeam acea conexiune cu ea încă. Până în punctul în care viața mi-a oferit ceva mai multe lămâi, iar eu nu doar că am făcut o limonadă, dar i-am adăugat și un strop de miere – am început să scriu, așterneam pe foaie trăirile exact așa cum le simțeam și mi-am dat seama că acest lucru mă eliberează cu adevărat. Se întâmpla în 2017 și de atunci viața mea s-a schimbat complet. 

Ce te motivează să continui în industrie ca artist independent?

E simplu. E filmul meu, rolul meu și îl joc exact cum simt. Pasul următor este mereu la mine.

Ce stil de muzică abordezi?

Am cântat mai multe genuri, printre care și rap sau pop, dar în ultimul timp am îmbrățișat R&B-ul, trap-ul mai soft. Îmi place mult și soul-ul. E ciudat, dar am zile în care lucrez pe diferite genuri muzicale, fără să țin cont de nimic. Acolo mă duce sufletul. Practic nu am un stil anume. Baby Eka face muzică de stare și nu cred că sufletul se poate defini doar printr-un singur gen de muzică. Poate pe viitor o să cânt country (râde). 

Ce îți dorești să transmiți publicului tău?

Îmi doresc să transmit totul. De la prima respirație, până la ultima șoaptă. Dacă simți asta, you got me.

Povestește-ne despre EP-ul tău de debut – NUD.

Am avut o perioadă aparte, s-au întâmplat multe lucruri și am decis să pun povestea în versuri. Am lucrat încă de vara trecută la concept. Lucrăm noaptea de obicei, singură acasă, în stările mele. Nu aveam nevoie de nimic, doar de o sticlă de apă, câteva acorduri sau beat-uri și inspirația venea. EP-ul este despre mine, despre bucățile rupte din suflet și despre faptul că am rămas NUD în fața sunetului și ne-am iubit în tăcere.

Ce pregătești în perioada următoare?

Lucrez la piese noi, cu artiști noi și vibe-uri noi. Tocmai am lansat Medicament, primul clip de pe album. De asemenea, piesei Cunoaște-mă i-am creat și o variantă acustică, împreună cu un chitarist foarte talentat, David Enescu. Acum sunt în pregătiri pentru cel de-al doilea clip de pe NUD, pe care abia aștept să îl vedeți. Până atunci, vă invit să dați play albumului NUD pe canalul meu oficial de Youtube – Baby Eka și să mă urmăriți pe instagram @babyekaaa, unde puteți afla primii noutățile despre viitoarele mele proiecte.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *