Ce se va intampla cu personajul lui Paul Walker, Brian O’Conner?

By  | 

Ce se va întâmpla oare cu eroul pe care îl iubim cu toţii, acum că Paul Walker, cel care l-a interpretat cu deosebit farmec, nu mai este? Filmările pentru ”Fast & Furious 7” care se desfăşurau în Atlanta sunt deja la jumătate şi au fost în mod evident anulate.

Studiourile Universal au eliberat o declaraţie cu privire la decesul lui Paul Walker în care îşi exprimă regretul faţă de sfârşitul său tragic. ”Noi, toţi, de la studiourile Universal avem inima frântă. Paul era într-adevăr unul dintre cei mai iubiţi şi respectaţi membri ai familiei studioului din ultimii 14 ani iar această pierdere este devastatoare pentru toţi cei care sunt implicaţi în filmările la Fast & Furious dar şi pentru nenumăraţi fani. Cele mai sincere condoleanţe familiei lui Paul.”

Se pare că accidentul în care Paul şi prietenul şi partenerul său de afaceri Roger Rodas au murit a fost cauzat de o defecţiune tehnică. Cel puţin asta susţin angajaţii de la firma Always Evolve, care deţinea maşina Porche în care cei 2 şi-au găsit sfârşitul. Aceştia susţin că este imposibil ca Roger, şofer profesionist, să fi pierdut controlul asupra maşinii din cauza sa şi că urmele de la locul accidentului sugerează o defecţiune tehnică.

”Fast & Furious 7” era programat să apară pe 11 iulie 2014 şi din distribuţie mai fac parte actori ca Vin Diesel, Jason Stratham, Dwayne Johnson şi Michelle Rodriguez. Încă nu s-a luat nicio decizie despre cum va evolua povestea acum că Brian O’Conner, unul dintre personajele centrale, nu mai este. 

Cert este că Paul Walker şi personajul său vor rămâne pentru mult timp în memoria noastră şi aşteptăm cu nerăbdare să vedem roadele muncii lui din ”Fast & Furious 7” cât şi din ”Brick Mansion”, un film scris de Luc Besson şi Bibi Naceri în care Walker are rolul principal.

Să ne amintim de Paul Walker în cel mai bun rol al său! 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *