Caroline Arapoglou din „Outer Banks” îți dezvăluie secretele ei de beauty

Dacă ai văzut serialele Outer Banks și Stranger Things de pe Netflix, atunci cu siguranță ai remarcat-o pe actrița Caroline Arapoglou. În drama adolescentină despre care am amintit anterior (nu e nici o rușine dacă ai făcut deja binging), Caroline interpretează rolul personajului Rose Cameron – agent imobilier înstărit, mamă vitregă și soție trofeu – iar Cosmopolitan România (evident!) a luat legătura cu ea ca să afle mai multe. 

Personajul tău se îmbracă impecabil. Care a fost lookul tău favorit din acest sezon?

Mi-a plăcut mult rochia A.L.C. pe care am purtat-o în episodul 7. A fost una din cele mai elegante ținute pe care le-am avut în acest sezon și într-un moment critic – în care lumea lui Rose se prăbușea. (Nu voi spune de ce în caz că nu ați urmărit încă sezonul!) Ideea că încerca să se aranjeze și să încalțe o pereche de tocuri în clipe atât de grele pentru ea mi s-a părut un moment de disperare. Am simțit că încerca să controleze unicul lucru care îi mai stătea în putere atunci și a reușit să se adune exact cum ar fi făcut-o în orice altă zi.

Caroline Arapoglou
Caroline Arapoglou | © Cosmopolitan România via cosmopolitan.ro. Caroline poartă jachetă Kenzo.
Caroline Arapoglou
Caroline Arapoglou | © Cosmopolitan România via cosmopolitan.ro. Caroline poartă sweatshirt, Diesel; colier din perle, Givenchy.

Care ar fi trei produse de beauty fără de care nu poți trăi?

Crema de protecție împotriva soarelui (ador La Roche-Posay și EltaMD), Nars Radiant Creamy Concealer (cel mai bun!) și Boy Brow de la Glossier.

Spune-mi un produs de beauty fără de care nu pleci de acasă.

Un ondulator de gene! Genele mele sunt destul de lungi dar sunt orientate în jos. Chiar dacă nu mă machiez, genele ondulate sunt cel mai rapid mod de a arăta trează și odihnită. Am ajuns în punctul în care le pot ondula fără oglindă.

Care sunt comentariile tale preferate primite de la fani?

În Stranger Things arătam atât de diferit datorită părului și machiajului încât majoritatea oamenilor nu știau că sunt eu. E amuzant totuși de văzut când oamenii își dau seama. Fanii Outer Banks sunt minunați și devotați. Ador să le citesc teoriile despre ce urmează în serial. În momentul de față, având în vedere că nu știm nimic despre sezonul 3, fanii știu la fel de multe ca noi.

Caroline Arapoglou | © Cosmopolitan România via cosmopolitan.ro. Caroline poartă rochie Gucci.
Caroline Arapoglou | © Cosmopolitan România via cosmopolitan.ro. Caroline poartă rochie Gucci.

Cine este inspirația ta pentru makeup?

Mi se pare că Zoe Kravitz nu dă greș niciodată. Makeup-ul și styling-ul ei spun mereu aceeași poveste. Îmi place enorm faptul că poate avea un machiaj îndrăzneț la ochi sau un ruj strident, și totusi să pară complet naturală.

Ce ne poți spune despre rutina ta de skincare?

Folosesc un săpun demachiant dimineața și seara, iar apoi vitamina C (ador BeautyStat) sau Niacinamide. Apoi aplic multă cremă de ochi cu avocado de la Kiehl și o las un timp să intre în piele. După cremă cu protecție solară, chiar dacă nu am în plan să ies afară din casă. Următoarea este Glossier Futuredew.

Seara adaug peroxid de benzoil pentru că sunt predispusă la acnee. Câteodată mai folosesc și o mască, dar de multe ori am impresia că fața mea are nevoie de o pauză. Când lucrez încerc să îmi simplific rutina deoarece îmi simt pielea obosită. În acele momente folosesc doar săpunul demachiant, cremă cu protecție solară și una hidratantă.

Caroline Arapoglou
Caroline Arapoglou | © Cosmopolitan România via cosmopolitan.ro. Caroline poartă jachetă Dsquared2.
Caroline Arapoglou
Caroline Arapoglou | © Cosmopolitan România via cosmopolitan.ro. Caroline poartă eșarfă Gucci.

Ce sfat le-ai da celor care își doresc o carieră în entertainment?

Le-aș spune să se asigure întâi că iubesc ceea ce fac. Sunt multe suișuri și coborâșuri când vine vorba despre o carieră în entertainment, deci cel mai bine este să fii sigur că dragostea pentru ceea ce faci te va putea susține în momentele grele. De asemenea, le-aș mai spune că nu este nicio rușine în a avea și alt job. Când începi o carieră de actor (sau chiar dacă o faci deja de ceva vreme), faptul că găsești și alte oportunități de a avea un venit care îți face viața mai ușoară nu te face mai puțin artist.

La ce să ne așteptăm de la sezonul 3?

Nu știm nimic despre sezonul 3 încă! Abia așteptăm să aflăm cum va decurge povestea în continuare.

Preferi un look natural sau unul îndrăzneț?

În viața de zi cu zi, cu siguranță înclin spre un look natural. Puțin concealer (îmi place mult concealer-ul cremos de la Nars), un luciu de buze și poate mascara. Când lucrez sau particip la un eveniment e amuzant să încerci chestii noi și îndrăznețe. Îmi place să cer un machiaj mai puternic la ochi când mă pregătesc să merg undeva pentru că este ceva la care încă nu mă pricep prea bine. Așa sfârșesc prin a pune un milion de întrebări pe parcursul machiajului pentru a învăța să îl fac și eu.

Recomandă-ne un produs ieftin de beauty.

Un ondulator de gene! Mi-am dat seama cu cât este mai ieftin, cu atât mai bine funcționează. Cele de la farmacie sunt cele mai bune.

Ai vreo poveste amuzantă de pe platourile de filmare să ne împărtățeșești?

Există o scenă în sezonul 2, în care Ward se află în remorca mașinii lui Rose, iar ea intră într-o spălătorie de mașini. Cred că oamenii ar fi surprinși să afle că am condus puțin și cu Chip (Charles Esten) în remorcă. Îl puteam auzi vorbind și era foarte greu să ne concentrăm la filmări din cauză că nu ne puteam opri din râs.

Caroline Arapoglou | © Cosmopolitan România via cosmopolitan.ro. Caroline poartă jachetă Gucci.
Caroline Arapoglou | © Cosmopolitan România via cosmopolitan.ro. Caroline poartă cămașă Gucci.

La un moment dat, am uitat să pun mașina în modul neutru (N) și am încercat să merg cu mașina prin spălătorie în modul parking (P). Mașina trepida violent înainte și înapoi cu Chip în spate. Mi se părea extrem de amuzant!

Preferi să ai pielea mată sau lucioasă? Care este brandul tău favorit de fond de ten?

Prefer un look lucios pentru că mi se pare mai aerisit. Nu obișnuiesc să port fond de ten în viața de zi cu zi,  dar când o fac folosesc Nars. De obicei folosesc puțin concealer de la Nars sub ochi, ceva pentru coșuri și cam asta este suficientă acoperire pentru o zi banală.

Crezi că tu și personajul tău semănați în vreun fel?

Amandouă suntem foarte loiale. Eu sunt foarte devotată familiei mele care, din fericire, nu îmi dă atâtea bătăi de cap cum e în cazul familiei lui Rose. Stilul nostru este foarte diferit, dar asta mă ajută să intru în pielea personajului. Are o garderobă distinsă și un look bine pus la punct. Mereu când mă pregătesc să filmez mă simt transportată în lumea ei.

Care a fost cea mai mare provocare cu care ai avut de-a face pe platourile de filmare?

Am filmat acest sezon în perioada august-februarie în Charleston, unde am avut de-a face cu temperaturi extreme. Îmi amintesc o scenă împreună cu Chip pe ponton la Tannyhill, la începutul sezonului, și simțeam că a fost cea mai fiebinte zi pe care am trăit-o vreodată la filmări. Apoi am avut câteva zile foarte reci în ianuarie.

Caroline Arapoglou
Caroline Arapoglou | © Cosmopolitan România via cosmopolitan.ro. Caroline poartă pulover Red Valentino.

Cred ca am trăit cele mai calde și cele mai reci zile din viața mea filmând acest sezon. Din fericire avem o echipă minunată care se descurcă minunat în orice situație. Chiar și în momentele grele, tot ne distram și ne bucurăm pe platou.

Care este culoarea ta favorită pentru buze?

În viața de zi cu zi îmi place un nud rozaliu pentru buze. Sunt obsedată de balsamul de buze de la Buxom. Dacă îmi doresc un look mai îndrăzneț, optez pentru nuanțe mai închise.

Fotografii: Ian Phillips
Fashion Editor: Kimberly Goodnight & Amir Doboș
Makeup: Robert Bryan | Exclusive Artists cu produse NARS
Hairstyle: Harper | Exclusive Artists cu produse Oribe Haircare
Productie: Media Playground PR

Un interviu de Antonia Roșu @antoniarosu

Citește și Madison Bailey, despre modă, rolul din serialul „Outer Banks” și ce joburi a mai avut înainte să devină actriță.

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.