Angelina Jolie renunta la actorie?

By  | 

Vedeta în vârstă de 38 de ani se afla la Londra pentru promovarea ultimului său film, Maleficent, când a surprins opinia publică spunând că va renunţa la actorie sau cel puţin va face o pauză. 

Deşi a fost desemnată actriţa cel mai bine plătită de la Hollywood, se pare că Angelina vrea să se concentreze mai mult pe meseriile de scenarist şi regizor. De asemenea, mare parte din timp vrea să şi-l ocupe cu acţiunile umanitare.

Actriţa a declarat că rolul Cleopatrei, pe care îl va juca în curând, va fi ultimul din cariera ei. „E complicat să joci bine rolul Cleopatrei. E unul dintre acelea pe care le vrei pentru a-ţi încheia cariera într-un mod extraordinar. Ce ai mai putea să faci după?”, a spus aceasta în cadrul unei conferinţe de presă.

Ultimul film al Angelinei, Maleficent, a apărut pe marile ecrane din toată lumea vineri, 30 mai, şi a debutat direct pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 70 de milioane de dolari în weekend. Filmul ne prezintă o nouă viziune asupra unei poveşti clasice pe care o cunoaştem sub numele de Frumoasa din pădurea adormită, însă de data aceasta este rândul personajului negativ să ne povestească.

Cât despre Cleopatra, de scenariu se ocupă Eric Roth, cunoscut în special pentru dramele „Forrest Gump” (1994) şi „The Curious Case of Benjamin Button” / „Strania poveste a lui Benjamin Button” (2008), în care rolul principal l-a jucat Brad Pitt, partenerul de viaţă al actriţei. Momentan nu se ştie cine va regiza Cleopatra, Angelina spunând că „Avem multe idei cu privire la regizori, iar în curând, acest subiect va fi foarte discutat”.

Actriţa a jucat în peste 40 de filme şi se poate lăuda cu un premiu Oscar şi mai multe nominalizări atât la Oscar, cât şi la Globul de Aur sau Emmy. Ca regizor a debutat în 2007, cu documentarul „A Place in Time”, după care a urmat „In the Land of Blood and Honey” (2001), care prezintă o poveste de dragoste din timpul războiului din Bosnia.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *