Ana Maria Lucaciu: Din New York până în România, în paşi de dans

By  | 

Prezentă la Festivalul Naţional de Teatru 2018, cu spectacolul de dans Slightly Off Stage realizat împreună cu Nathan Griswold, Ana Maria Lucaciu a susţinut pentru prima oară în România şi un workshop de dans contemporan dedicat actorilor, actorilor-dansatori, și coregrafilor în care a împărtăşit din vasta sa experienţă de dansator, coregraf şi performer.

Am descoperit-o pe Ana Maria Lucaciu chiar într-o pauză a workshop-ului de dans suţinut la FNT şi m-a marcat pentru totdeauna blândeţea ei, graţia cu care se mişcă şi intercţionează cu cei din jur, onestitatea şi naturaleţea unui spirit liber care a făcut înconjurul lumii, încă de la 11 ani. Din iubire pentru dans! Unde a dus-o această pasiune şi cum i-a ghidat paşii, puteţi descoperi în următorul interviu:

Cosmo: Eşti Former Rehearsal Director Coreographer Assistant at De Norke Opera&Ballet – ce înseamnă, mai exact?

Ana Maria Lucaciu: Lucrez cu coregraful Alexander Ekman, în Suedia. Am fost asistenta lui pentru diverse proiecte, iar atunci când el nu este acolo, eu preiau repetiţia, lucrez cu dansatorii, clarific ce nu e clar, şlefuiesc totul ca, atunci când el vine înapoi, să poată continua cu lucrul. Asta pe lângă partea organizatorică şi de producţie. Tu stăpâneşti studioul de dans şi faci ca piesa din studio să atingă cel mai înalt nivel.

Cosmo: Din ce în ce mai des aud cum artiştii se ocupă şi de aspecte organizatorice, de business. Cum vezi această întrepătrundere de lumi?

Ana Maria Lucaciu: Se întâmplă în lumea freelanceri-lor. Când am fost angajată la o companie, nu eram nevoită să mă ocup de: cu cine mă văd, la ce oră, unde? Este plăcerea şi neplăcerea acestui rol de freelancer. Tu îţi poţi alege când şi cum şi cu cine şi, implicit, înveţi partea de business. Deşi este obositor, te aduce puţin cu picioarele pe pământ.

Cosmo: Nu distruge partea artistică?

Ana Maria Lucaciu: Pentru mine nu, este pur şi simplu obositor. Ajungi acasă şi mai ai de răspuns la zece mail-uri care sunt interconectate şi, atunci, dacă nu răspunzi la un singur mail, se produce un dezechilibru. Dar, mi se pare satisfăcător să rezolv lucrurile, să ştiu că toate sunt făcute bine.

Cosmo: Ai avut un parcurs internaţional foarte frumos, spectaculos chiar. Am fost mândră când am citit despre tine. Ai plecat din România de la 11 ani. Cum ai reuşit?

Ana Maria Lucaciu: Nu a fost planificat. Am plecat la Şcoala de Vară din Toronto, Canada, pentru o lună – mi s-a oferit o bursă la Şcoala de Balet, apoi mi-am dat seama că asta vreau să fac şi dacă vreau să fac asta, va trebui să muncesc foarte foarte mult pentru că în fiecare an trebuia să fiu reacceptată. Mi se plătea totul, simţeam o presiune foarte mare pentru a menţine bursa, dar aveam pasiunea pentru ceea ce făceam. Trebuie să îţi doreşti 100%, dacă nu, la un moment dat o să îţi dai seama că e prea greu.

Cosmo: Cum arată acum viaţa ta?

Ana Maria Lucaciu: Am făcut turul lumii: din Canada am plecat în Copenhaga pentru cinci ani, apoi trei ani în Germania, doi ani în Lisabona şi de douăsprezece ani locuiesc la New York. Trăiesc acolo, dar familia este încă aici, în România, unde vin din când în când. Iar, părinţii mei vin să mă vadă când lucrez prin Europa. Mi-ar plăcea să am mai multe proiecte aici.

Cosmo: Din tot acest cerc, unde te-ai simţit cel mai bine?

Ana Maria Lucaciu: Depinde foarte mult şi de vârstă. Copenhaga este pentru mine un vis devenit realitate, eram tânără, dansam, teatru este o minunăţie acolo. Iar acum îmi place la New York, deşi nu este neapărat cum apare în filme. Îmi place mult felul cum lumea, de toate culorile, coexistă. Fiecare este diferit, dar coexistă într-un fel graţios. Asta mă impresionează. În Europa nu este la fel. Parcă mi s-a dat cheia omenirii, când sunt pe stradă acolo, pot să vorbesc cu oricine, să ajut pe oricine sau ştiu că pot fi ajutată de către oricine.

Cosmo: Care au fost acele momente când ţi-ai depăşit limitele în dans?

Ana Maria Lucaciu: Încerc întotdeauna să-mi depăşesc limitele, nu contează cât de dificilă sau nu este o piesă. Niciodată nu sunt mulţumită cu zona de confort. Împing şi încerc să iau riscuri continuu.

Cosmo: Care au fost cele mai frumoase lucruri cu care ai rămas de la toate numele marcante alături de care ai dansat: Ohad Naharin, Crystal Rete, Alexander Ekman etc?

Ana Maria Lucaciu: Plăcerea de a fi în momentul prezent şi împărtăşind acel moment cu cineva. De a risca un moment împreună, de a uita de limite şi de public şi de tot, de a avea încredere unul în celălalt, să intri într-o lume cu totul aparte pe care numai voi o puteţi realiza în acel moment.

Cosmo: Ce înseamnă să ai o diplomă de licenţă în arte frumoase?

Ana Maria Lucaciu: În Statele Unite e important să ai această diplomă ca să poţi preda în cadrul colegiilor şi, apoi, dacă doreşti să îţi dai Masteratul. Pentru mine a fost mai mult o dorinţă să mă reîntorc la ceva care m-a forţat să am un alt focus decât cel fizic. Mi-a fost dor de cărţi, de a gândi în alt mod, înafara studioului şi al corpului.

Cosmo: Cum arată lumea dansului înafară în comparaţie cu aceeaşi lume, dar la noi în România? Cum ţi s-au părut artiştii de la noi?

Ana Maria Lucaciu: Lumea artistică, în special în ceea ce priveşte dansul contemporan în New York, este foarte grea: nu sunt bani, un oraş saturat cu lumea teatrului (Broadway) şi cu companii de dans cu tradiţie (de exemplu Martha Graham). Deşi New York-ul este un oraş aşa progresiv, din punctul de vedere artistic mi se pare foarte tradiţional. Poate pentru că nu sunt bani şi oamenii navighează către siguranţă. Broadway este inima. În comparaţie cu Festivalul Naţional de Teatru (a fost o revelaţie pentru mine, nici nu ştiam că există) mi s-a părut incredibil tot ceea ce înseamnă acest festival. Totul foarte bine organizat, companii de dans foarte mari care au venit în România – înseamnă că ceva merge, ceva este bine făcut. Bucureştiul este un loc interesant, iar teatru este foarte vibrant. Oamenii din workshop au fost incredibili: deschişi, generoşi, la un nivel foarte înalt la care nu m-am aşteptat.

Cosmo: Eşti dansatoare, coregraf şi profesor. Ce-ţi place cel mai mult, dintre cele trei?

Ana Maria Lucaciu: Să fiu dansatoare ştiu cel mai bine, iubesc să predau şi acum un an am început să simt că trebuie să fac coregrafie. Am simţit că am ceva de spus, că pot şi vreau, mai ales după toată informaţia şi tips-urile adunate.

Cosmo: Care este cea mai mare provocare în a fi coregraf?

Ana Maria Lucaciu: Am lucrat cu o grămadă de coregrafi minunaţi care mi-au oferit numeroase posibilităţi de a fi nu numai pe scenă, dar în întreg procesul şi văzând cum ei propun şi negociază şi perfecţionează un produs la care lucrează… m-a inspirat foarte mult. Iar, cea mai mare provocare este munca, munca, munca.

Cosmo: Despre ce vorbeşte dansul tău?

Ana Maria Lucaciu: Este paşaportul meu, mă identific cu el şi îl iubesc foarte mult. Datorită dansului am avut viaţa pe care am avut-o: el m-a ales pe mine şi eu pe el şi nu regret nimic.

Cosmo: Ce te-a învăţat, cel mai mult?

Ana Maria Lucaciu: Disciplina. Faptul că o vacanţă nu poate dura mai mult de o săptămână. Dar şi plăcerea de a mă mişca, nu numai prin dans. Merg la toate workshop-urile legate de mişcare posibile.

Cosmo: Este important stilul vestimentar pentru un dansator?

Ana Maria Lucaciu: Nu-mi dau seama cât de important este pentru un dansator. Nu ma gândesc mult la el. Îmi place comoditatea şi simplicitatea, deci asta aleg.

Cosmo: Ne poţi împărtăşi câteva secrete, mici ritualuri de frumuseţe la care nu ai renunţa niciodată?

Ana Maria Lucaciu: Nu beau, nu fumez, fac exerciţiu fizic. Cam asta este totul. Ah, şi crema de soare. Important – vara cremă cu SPF. ☺

Cosmo: Călătoreşti mult şi, spuneai într-un articol, că ai această voluptate de a te bucura de ce mănânci. Spune-ne, te rog, câteva locuri de unde ai plecat cu o amintire inedită pentru simţurile tale.

Ana Maria Lucaciu: Ah, da. Italia. Clar. Sudul Italiei – Calabria, Puglia este minunat. Şi Asia – Japonia, Taiwan. Locuri foarte diferite, dar unde a-şi putea petrece mult timp din viaţă mâncând. Si apoi, restul timpului, ce rămâne… m-aş întoarce în Italia.

Cosmo: Ce relaţie ai cu Flamenco?

Ana Maria Lucaciu: Iubesc Flamenco. L-am făcut în şcoală, în Canada, şi a rămas în inima mea de atunci. M-a făcut să mă simt puternică, cu picioarele pe pământ. Ritmul, muzica, seriozitatea combinată cu plăcerea – este o senzaţie incredibilă.

Cosmo: Dar, de ce ai ales Karate?

Ana Maria Lucaciu: Fratele meu făcea Karate când eu eram copil. Combinaţia dintre partea fizică şi spirituală ma atrage. Tradiţia, devotamentul, perseverenţa de a atinge acea ţintă, şi totul într-un mod aşa simplu, fără nimic extra – mi se pare aşa frumos şi demn.

Cosmo: Care a fost ultima pereche de pantofi elegantă pe care ai purtat-o şi de ce ai ales-o?

Ana Maria Lucaciu: O pereche de pantofi italieneşti vintage pe care am cumpărat-o în Amsterdam. Sunt comozi şi extrem de frumoşi.

Cosmo: Ai găsit acel secret pe care toţi îl căutăm… în dragoste?

Ana Maria Lucaciu: Da, dar dacă-l spun nu mai e secret, right?

Cosmo: Spui în autodescrierea ta: If I could choose one super power it would be: to eat big meals while flying like a bird and dancing like a crazy human all at the same time. Mi-a plăcut foarte mult şi aş vrea să încheiem cu asta.

Ana Maria Lucaciu: Mulţumesc!

Foto: Nelson Hancock, Alexandra Sandu, Tudor Lucaciu. Text: Bianca Dragomir

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *