Amanda Seyfried despre rolul care i-a adus prima nominalizare la Oscar

Amanda Seyfried a obținut, în 2021, prima nominalizare la Oscar după 25 de ani de carieră cinematografică, cu rolul din filmul Mank în care joacă alături de Gary Oldman – ocazie cu care a apărut și pe coperta ediției Cosmopolian de mai. Cunoscuta actriță de la Hollywood, însă, și-a început viața publică la 11 ani, în lumea modelingului, iar de la 15 ani joacă… în multe dintre filmele pe care le-ai urmărit și tu cu plăcere de-a lungul timpului. Ce urmează acum pentru Amanda?

Primul său rol cunoscut a fost Lucy, în telenovela americană As the World Turns, difuzată pe CBS timp de 54 de ani, din 1956 până-n 2010. Iar prima sa nominalizare la mult-râvnitele și elitistele trofee cinematografice ale Oscarului i-a revenit Amandei pentru interpretarea personajului Marion Davies din producția Mank, regizată de David Fincher, în mare parte despre lumea cinematografică a anilor ´30 și, punctual, despre viața scenaristului alcoolic Herman J. Mankiewicz (interpretat de Gary Oldman) în timp ce se străduiește să finalizeze scenariul pentru filmul Citizen Kane.



Mank a primit anul acesta pachetul cu cele mai multe nominalizări — 10, incluzând și nominalizarea pentru „Cel mai bun film al anului”… Așa că acest moment este unul de cotitură în cel mai pozitiv mod cu putință pentru întreaga carieră a actriței Amanda Seyfried, cu care cei mai mulți dintre noi am crescut, practic ea fiind unul dintre copiii Hollywood-ului, alături de nume precum Leonardo DiCaprio, Natalie Portman, Ryan Gosling, Kristen Stewart, Lindsay Lohan, — toți acei copii și adolescenți al căror univers s-a conturat în jurul aparițiilor publice și a căror viață privată a fost mai degrabă un apanaj al carierei lor și nu invers.

Mulți dintre cei care o iubesc pe Amanda poate nici nu știu filmele în care a jucat sau doar o asociază cu imaginea idilică din musicalul Mamma Mia, în timp ce aleargă și cântă, îndrăgostită, pe plajele Greciei (2008/ 2018). Sau cu Karen, din Fete rele, rol pentru care a luat o pauză de la cursurile facultății pe care o urma. Sau cu Cosette, din Mizerabilii. Nici nu contează ce premii iei, atât timp cât ești iubit și faci parte din „organizație”, am spune noi, dar pentru ea lucrurile stau puțin altfel.

Avea sigur nevoie de o resetare și un upgrade profesional. „Să faci parte dintr-un proiect atât de apreciat, apoi să ți se recunoască meritele și pentru perfomanța ta singulară, este foarte frumos. Să fii recunoscut de către cei din breasla ta — nu te aștepți, dar când se întâmplă îți confirmă alegerea de a fi actor”, a mărturisit Amanda pentru Hollywood Reporter chiar în dimineața aflării veștii.

Vorbim despre un rol dintr-un film — care examinează procesul de creare al unui alt film, Citizen Kane, unul dintre cele mai importante filme produse vreodată în istoria cinematografică — Mank fiind, la rândul său, foarte iubit de membrii Academiei, dar aproape o necunoscută pentru publicul larg, acel public despre care mai sus spuneam că o iubește pe Amanda pur și simplu, dincolo de filmele ei.

Nici nu se putea crea un paradox mai potrivit cu imaginea ei. Iar vestea nominalizării a primit-o chiar de la mama ei, care a fost informată de către publicistul actriței, pentru că în momentul anunțului, aceasta avea telefonul pe silent și toate notificările pe off.

Cosmopolitan Mai 2021
Amanda Seyfried © Cosmopolitan România | Mai 2021

Alegerea a fost una intenționată, așa cum actrița a explicat, de-a lungul întregii ei cariere, au fost doar ele două — ea și mama ei — așa că a lăsat-o pe cea care a crescut-o să îi împărtășească vestea bună sau, în caz contrar întâmplărilor, vestea mai puțin bună, adăugând: „A fost un mod foarte frumos de a mă trezi cu apelul mamei care mi-a dat vestea.” Mai mult, imediat cum și-a pornit telefonul, actrița a primit un mesaj amuzant de la co-starul Gary Oldman. Și actrița Lily Collins i-a scris, de asemenea parte din aceeași producție.

Despre personajul care i-a adus prima nominalizare la Oscar, Amanda Seyfried a declarat, pentru Variety, emoționată: „Este o persoană care a existat, și trebuie să îi remodelăm moștenirea pe care a lăsat-o în urmă.” Cu adevărat fascinant este faptul că în acest caz, ca în foarte puține de altfel, actrița a trebuit nu să confirme o imagine, ci să refacă o moștenire pe care personajul ei nu o merita, și să ofere credibilitate uneia noi.

Marion Davies este starul din Citizen Kane, o actriță, producătoare, scenaristă și filantroapă de origine americană, educată inițial în spiritul religios al unei mănăstiri. După ce a fugit de la școală, a cântat în diverse coruri, apoi în adolescență apărând în mai multe musicaluri de pe Broadway.

Mai multe despre acest personaj real vă las să descoperiți urmărind filmul despre care cei mai mulți critici susțin că are cel puțin trei mari atuuri: performanța Amandei Seyfried, omagiul unei frumoase ere din trecut, și imaginea filmului în sine. Unii dintre cei care apreciază arta cinematografică spun, pe de altă parte, că filmul nu a primit singura nominalizare care îl diferențiază cu adevărat de celelalte: Cel mai bun scenariu, care este în cazul Mank, cu adevărat iconic.

Însă, neavând nicio putere în acest sens, haideți să trecem în revistă care sunt cele mai importante subiecte din film, de amorul artei:

  1. Povestea principală scrisă de tatăl regizorului David Fincher, Jack Fincher chiar înainte de moartea sa în 2003, bazată pe întâmplările reale din viața lui Herman Mankiewicz sau Mank, cum i se spunea, în încercarea de a lucra la opera sa Citizen Kane, pentru Orson Welles (interpretat de Tom Burke). Trebuie să predea scriptul în 60 de zile. Acțiunea are loc în 1940, cu mai multe flashback-uri din timpul carierei lui Mank din Hollywood-ul anilor 1930;
  2. Așa suntem introduși în cel de-al doilea plan, prin care este omagiată cumva cinematografia din acea frumoasă perioadă, unde o avem în centru pe Marion Davies. Only in Hollywood, baby!
  3. Un al treilea plan al poveștii duce tangențial la un subiect extrem de serios, alegerile guvernamentale din California anului 1934 și filmele de propagandă.

Întrebată de jurnalistul Hollywood Reporter despre performanța filmului care i-a adus succes, Amanda Seyfried a spus, cu candoarea specifică, dar fără lipsă de modestie: „Nu mă mir. Este o capodoperă. Este despre David Fincher, iar oamenii pe care îi angajează sunt de calibrul lui. Mi-a luat ceva vreme ca să simt că merit să fiu pe set, să fiu una dintre alegerile lui, să aibă încredere în mine. La un moment dat, trebuie doar să te ridici la înălțimea ocaziei. Filmul acesta este ceea ce este datorită fiecărei persoane implicate în producția lui, fiecărei piese cât de mici din puzzle.”

Acest punct culminant din cariera actriței născută în Allentown, Pennsylvania, care încă de foarte mică cocheta cu lumea modelingului, a scrisului și a interpretării muzicale, mai înseamnă ceva pe lângă puțină glorie în plus: Amanda Seyfried a crescut. Actrița Amanda Seyfried a crescut. Lucrurile s-au schimbat, și o așteaptă o nouă etapă. „Cu cât trece timpul, cu atât preferințele mele pentru roluri devin mai specifice”, a mai declarat pentru publicația Variety.

„Vreau să fiu în mâinile unui regizor mare. Iar scriptul este locul de unde totul pornește, baza întregului proiect. Trebuie să fie interesant, cel puțin la modul să aibă totul un sens”

amanda seyfried nominalizare la Oscar

Tot legat de script, actrița a mai făcut o mărturisire: „Urăsc să citesc, sunt mai degrabă o persoană din zona abilităților auditive. Știu din primele 10 pagini ale scenariului dacă va fi ceva din care vreau să fac parte sau nu. Și, cu cât îmbătrânesc, cu atât primesc roluri mai bune. După ce ai un copil, nu mai ești ingenuă.

Acum, de exemplu, joc roluri de mame, care sunt, în mod natural, mult mai interesante pentru mine.” Și pentru că am ajuns la rolul de mamă, din viața ei reală, aș vrea să vă amintesc faptul că Amanda Seyfried, cea despre care credeam că va fi mereu unul dintre copiii răsfățați ai Hollywood-ului, este o mamă iubitoare și extrem de respnsabilă pentru fetița ei Nina Sadoski și băiețelul Thomas Seyfried-Sadoski. „Mă simt mai puternică. Pot să spun mai ușor nu, nu pot face asta pentru că petrec timp cu fiica mea. Vrei să fiu goală în partea de sus? Ce zici dacă eliminăm scena sexuală cu totul? Și nu, nu port tanga!”, a spus ea după ce a experimentat maternitatea (sursă: Huffpost)

Iar când a fost întrebată cum menține echilibrul dintre viața profesională și cea personală, Amanda a clarificat tranșant: „Copiii sunt prioritatea mea, vreau să îi cresc într-un mediu sigur, cu fericire și iubire, fac cât pot de multe în acest sens. Dar și lucrez. Trebuie să lucrez. Pentru a fi feritică. Și soțul meu trebuie să lucreze pentru a fi fericit. Este vorba mai mult despre a crea un spațiu unde să ne simțim în siguranță. Și dacă eu nu mă simt în siguranță, fetița mea cum ar putea să o facă?”

Actrița este și una dintre acele mămici norocoase care, în locul bonei, locuiește cu ea chiar mama ei. Ceea ce o ajută să spună că și-ar dori și mai mulți copii, „4 sau chiar 5, de ce nu?!” Iar în mai toate pozele de familie, apare și cățelul ei maroniu, Finn, un Australian Shepherd adoptat, despre care aceasta a spus, la un moment dat, că i-a schimbat viața, ajutând-o să lupte cu anxietatea. „Când ai o viață ca cea pe care am avut-o eu, este greu să îți găsești o constantă. Finn mi-a schimbat viața, m-a ajutat să îmi găsesc independența. Antidepresivele mele au constat în a salva o viață”, a împărtășit ea.

Despre Amanda Seyfried sunt multe de povestit, fiind o femeie complexă, pe cât de grațioasă pe atât de puternică. Bineînțeles, cu hobby-urile ei, cum ar fi tricotatul de pălării elegante și botine pentru bebeluși (tricotează chiar și când își plimbă câinile, tot parte dintr-un fel de terapie) până la taxidermie (altfel spus, cunoscuta împăiere), având o colecție uriașă de animale (fluturi, o bufniță, o vulpe, o capră, un cerb și chiar un cal). Cine suntem noi să judecăm plăcerile oamenilor?! Cert este că, așa cum a recunoscut chiar ea, Amanda Seyfried este obsesiv-compulsivă, adică simte nevoia să facă mai multe lucruri deodată, zilnic.

Originile ei nemțești, englezești, scoțioano-irlandeze și galeze o fac să fie o prezență unică la Hollywood, cu un farmec aproape exotic, un motiv în plus să așteptăm cu nerăbdare apariția ei din cadrul ceremoniei premiilor Oscar —, unde starul este foarte încântat să știe că poate celebra în siguranță chiar din mijlocul evenimentelor, sperând în același timp că toți cei de la fața locului vor fi vaccinați sau au avut COVID; aceasta fiind una dintre declarațiile lumii post-pandemie cu care încă nu suntem obișnuiți, dar care sigur ne va deveni familiară.

Așadar, se întâmplă foarte multe lucruri frumoase în filmul și în jurul filmului care i-a adus prima nominalizare la Oscar. Iar raportat la el, Amanda Seyfried este la fel de fericită precum este atunci când vorbește despre nașterea copiilor ei, „o experiență grea și nemaipomenită”, despre care ar povesti întruna. Iar eu chiar cred că prestația ei face diferența de data asta, dar și în general. Numai dacă îmi amintesc cât am plâns urmărind remake-ul Mizerabilii din 2012, când Amanda Seyfried a interpretat-o pe Cosette, alături de Hugh Jackman, Russell Crowe, Anne Hathaway …and cut!

Foto: Getty Images.

Acest articol a apărut în Cosmopolitan, ediția de mai 2021, pe care o poți comanda aici. Abonează-te chiar acum la Cosmopolitan, accesând ofertele noastre de abonare.

Citește și: Julia Rosa: Ce mai face acum Miss Universe Austria 2014?

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.