Ce prezervativ ti se potriveste?

By  | 

Ştii deja că prezervativul este foarte important, atât pentru protecţia împotriva bolilor cu transmitere sexuală, cât şi pentru contracepţie. Cu toate acestea, mulţi bărbaţi nu îl folosesc, motivul principal fiind acela că nu l-au găsit pe cel potrivit pentru ei.

Totul începe în adolescenţă când cumperi timid primele prezervative: ajungi la casa de marcat şi arunci repede în coşul de cumpărături (care este plin cu nimicuri nefolositoare) primul pachet de prezervative pe care pui mâna. Continui să faci aşa, poate încerci diferite sortimente, însă câţi dintre bărbaţi chiar sunt atenţi la ce folosesc?

Iată câteva lucruri pe care trebuie să le iei în considerare atunci când cumperi prezervative:

Unele prezervative conţin un spermicid numit Nonoxynol 9. În trecut, se considera că previne transmiterea virusului HIV şi a altor BTS-uri, dar şi a sarcinii, însă s-a dovedit a fi ineficient. 

Din păcate, unele persoane au reacţii alergice la el, ce pot rezulta în răni mici care nu ştii de unde au apărut. Dacă ai avut probleme de acest gen, evită să cumperi prezervative ce conţin Nonoxynol 9.

Penisurile au diferite forme, astfel încât şi prezervativele sunt create diferit. Astfel, există prezervative cu formă simplă (adică cu margini drepte), evazată (mai largi la capăt) sau cu o formă mai specială (de exemplu, zimţate la capăt).

De asemenea, există prezervative în diferite lungimi şi diametre, pentru a se potrivi oricărui bărbat. Cel mai important este ca acesta să se potrivească la diametru – dacă prezervativul este puţin scurt, nu este nicio problemă, iar dacă este prea lung, nu este nevoie să fie derulat până la capăt. 

Este important să foloseşti un prezervativ potrivit pentru că dacă este prea larg poate aluneca în timpul actului sexual, iar dacă este prea strâns pe penis poate crea disconfort sau chiar se poate rupe.

De asemenea, există şi prezervative cu arome de fructe (banane, căpşuni, portocale, kiwi etc), însă acestea sunt recomandate pentru sexul oral, nu şi pentru cel normal!

Acestea fiind spuse, pentru a găsi prezervativul potrivit pentru tine, nu trebuie decât să încerci tipuri diferite.

Nu uita: prezervativele sunt foarte importante, aşa că ţine mereu unul la îndemână!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *