Virgil Pruteanu, omul din spatele celebrului chiropractician

By  | 

Virgil Pruteanu, chiropracticianul din Constanța care a reușit ca la 35 de ani sa devină cunoscut de o țară întreagă ne dezvăluie astăzi, pentru prima data, câteva lucruri despre viața sa personală!

În primul rând, spune-ne cum ai reușit ca la vârsta de 35 de ani sa fii unul dintre cei mai cunoscuți chiropracticieni din România? Cum a început totul?

Mulțumesc! Totul a început la 15 ani, când am descoperit artele marțiale. Atunci am început să realizez puterea incredibilă de autovindecare a corpului nostru și să aprofundez acest subiect. Au urmat ani întregi de studii, atât în Europa cât și în Asia, până am perfecționat o tehnică personală de tratare a numeroase probleme de sănătate. Apoi, prin multa muncă și pasiune pentru ceea ce fac, am ajuns aici, iar recomandările oamenilor au fost “motorul” care m-a propulsat la acest nivel.

Cum arată acum o zi tipică din viața ta?

Păi…o zi tipică nu prea există. Mi-a fost dat sa nu trăiesc în rutină, astfel încât fiecare zi vine cu provocările ei. în principiu, ies pe ușă la 9 dimineața și ajung înapoi acasă la 9 seara. Ce se întâmplă în aceste 12 ore, este o poveste diferită în fiecare zi, însă vă pot spune că aceste povești sunt scrise în mare parte în cabinetul meu, acolo unde mă pun la dispoziția oamenilor pentru a-i ajuta cum știu eu cel mai bine.

Având în vedere ca aloci atât timp profesiei, cum se împacă acest lucru cu viața ta personala? Ești căsătorit?

Nu, nu sunt căsătorit și, sincer, nici nu-mi doresc o căsnicie doar de dragul statutului social. Momentan, pot spune doar ca nu am găsit acea mare iubire care cred că poate sta la baza unei căsnicii, dar cu siguranță că mi-o doresc, simt că nu e departe și sunt conștient că atunci când acest lucru se va întâmpla, viața mea personală și timpul petrecut cu ființa iubită vor avea o pondere mult mai importantă în programul meu.

Înțeleg că îți dorești să “te așezi la casa ta”, să îți întemeiezi o familie!

Da! Familia este importantă! Îmi doresc și mi-am dorit o familie de mult dar, până acum, nu a fost să fie. După cum ziceam, sunt de părere ca baza unei familii trebuie să fie iubirea reciprocă. Doar dacă relația are o fundație solida, bazată pe sentimente corecte și profunde, atunci și respectul este reciproc, iar drumul către echilibru este mai ușor.

Dacă tot am vorbit despre iubire și căsătorie, îndrăznesc sa te întreb și despre pasul următor. Te vezi în postura de tată? Cum îți închipui că va arăta, din aceste puncte de vedere, viață ta în viitor?

Da, sigur! O proiecție ideală din acest punct de vedere ar fi, bineînțeles, în cadrul unei familii, cu multa iubire, doi copii – un băiat și o fata, într-o căsuță mică, puțină curte, mulți oameni dragi în jurul meu, armonie, înțelegere și timp prețios petrecut împreună. Sunt, totuși, conștient că deși aceasta este viziunea mea actuală despre familia perfectă, viața ne poate surprinde oricând cu versiuni diferite, dar la fel de frumoase, pe care poate nici nu ni le imaginam în prezent.

Care ți-ai dori să fie calitățile femeii pe care o vei duce la altar?

Mi-aș dori, în primul rând, sa mă iubească sincer; apoi apreciez mult naturalețea și feminitatea, înțelepciunea, dar și independența financiară.

Spune-ne câteva lucruri pe care nu le știm despre bărbatul Virgil Pruteanu. Ce alte pasiuni te țin ocupat? Cum îți place să-ți petreci momentan puținul timp liber și cum ar arăta o zi ideală pentru tine?

Pe lângă chiropractică, mă pasionează Tai Chi și conversațiile de orice fel. Îmi place mult să călătoresc, dar îmi plac în egala măsura și serile liniștite în casă. Îmi place sa mă uit la un film bun, dar mă bucur și de cărțile care mă ajuta să mă perfecționez în meseria mea și nu știu cum ar arăta o zi ideală, dar știu ca s-ar termina cu o cană de ceai pe o terasă cu vedere la mare, la o discuție cu o persoană draga.

Ți-ai dori să fii mai bun la ceva?

Având în vedere ca am un temperament destul de vulcanic, da, mi-aș dori să fiu mai temperat.

Ce sfat i-ai da lui Virgil Pruteanu de acum 10 ani?

Continuă să faci și să iubești ceea ce faci!

Comments

comments

1 Comment

  1. Ghiorghiu Daniela

    23 July, 2020 at 20:03

    Sa se îndeplinească și cea mai mare dorință..este un om de care avem mare nevoie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *