Tu stii sa economisesti?

By  | 

Liniile de credit

E greu să supravieţuieşti doar cu banii de la fiecare salariu lunar, însă nu e cazul să cazi în capcana liniilor de credit de la bănci. Odată solicitate, îţi va fi greu să nu le cheltui până la capăt, pentru ca apoi să îţi fie şi mai dificil să le returnezi. Fii echilibrată şi rezistă tentaţiei.

Datorii vs. venit

Dacă ai taxe de studiu de plătit sau de achitat lunar rate bancare pentru prima casă, atunci te înţelegem şi avem încredere că îţi manageriezi banii sănătos. Însă dacă faci cheltuieli inutile – haine asemănătoare cu ce ai deja în dulap, cosmetice pe care le foloseşti maximum de două ori etc – atunci e posibil ca finanţele tale să se „împrăştie” necorespunzător. Aruncă un ochi critic în propria casă şi vezi câte obiecte de decor fără valoare sau lucruri inutile cumpărate în ultimele luni numeri: dacă sunt mai mult de cinci, atunci e timpul să-ţi faci un plan serios de cheltuieli.

Împrumuturile „amicale”

E ok să ţi se mai întâmple, din când în când, să ceri bani pe datorie de la prietena ta cea mai bună sau de la un membru al familiei tale. Însă când acest obicei devine o treabă constantă, n-ar fi rău să te întrebi cum îţi împarţi bani – cheltui mai mult decât câştigi? Îţi cunoşti priorităţile? Notează pe o agendă orice cumpărătură faci timp de o lună şi vezi în final care e sectorul unde ar trebui să reduci cheltuielile. De asemenea, scrie ori de câte ori iei bani cu împrumut şi încearcă, în timp, să elimini această practică.

Pont: Costurile facturilor la utilităţi se reduc pe timpul verii, însă dă-ţi o mână de ajutor pentru la iarnă şi depune odată cu plata facturilor din lunile „uşoare” mai mulţi bani în contul operatorilor de energie, gaze, apă etc şi fă-ţi o rezervă pentru plăţile mari de peste iarnă.

 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *