Top 7 cel mai bine păstrate secrete ale Barcelonei

By  | 

Barcelona e un oraș plin de energie și culoare, o destinație de vacanță magnetică pentru cei care vor să descopere secretele Cataloniei, cu plaje ademenitoare care mărginesc orașul, districtele zero ale distracției începând cu sfârșitul primăverii și până la sfârșitul toamnei. Dacă te gândești și la viața de noapte activă, la mâncarea mediteraneeană și la exploziile de culoare din cele peste 60 de parcuri din orașul lui Gaudi, maestrul absolut, o să înțelegi de ce un city break în Barcelona e visul oricărei călătoare care știe că orice călătorie poate fi o experiență de neuitat, nu doar o escapadă din cotidian.

Cum orașul e una dintre cele mai populare destinații pentru weekend break din Europa, poți să profiți de cele mai bune oferte pentru o minivacanță sub soarele mediteraneean, ba chiar ai numeroase zboruri spre Barcelona de care poți să te agăți ușor și să îți îndeplinești visul de a ajunge în singurul oraș din lume care a primit o medalie de aur de la Institutul Regal al Arhitecților Britanici, care acordă premii, de obicei, celor mai pricepuți arhitecți din lume. Dar cu muzeul în aer liber marca Gaudi au făcut o excepție, pentru că arhitectura Barcelonei e unică în lume mai ales datorită clădirilor și parcurilor proiectate de arhitectul spaniol, dar și Sagradei Familia, catedrala care după ce va fi definitivată așa cum Gaudi și-a imaginat-o în stadiul final, va fi, probabil, una dintre cele mai spectaculoase catedrale din lume, o veritabilă bijuterie care va încununa un oraș la fel de prețios.

Shopping pe cea mai aglomerată stradă de cumpărături din lume, Portal de l’Angel

Strada Portal de l’Angel sau strada unde îngerii intră în lume se află în Cartierul gotic, așadar în partea mai austeră a orașului, un loc în care trecerea timpului pare mai clară și apăsătoare în clădirile din piatră, dar și un district al cumpărăturilor pe unde trec zilnic zeci de mii de oameni. Chiar dacă Las Ramblas, strada care te duce spre Port, e mai cunoscută decât Portal de l’Angel, merită să îți reconfigurezi puțin coordonatele într-o minivacanță în Barcelona și să te oprești la zecile de magazine din zonă. Nu doar pe strada pietonală magazinele sunt înșirate unul după altul, ci și pe străzile paralele Pelayo și Portaferrisa. Și cum atunci când mergi la cumpărături te simți dumnezeiește, e bine să știi că în acest loc secret găsești toate magazinele celor mai cunoscute branduri din Europa, dar și magazine de designer sau magazine ale unor designeri locali.

Sardana, dansul tradițional catalan

Dacă ajungi într-un city break în capitala Cataloniei nu te aștepta la spectacole de flamenco pentru că așa ai auzit că se întâmplă în Spania. Dacă îți place flamenco, atunci Madrid e o destinație mai potrivită pentru o vacanță în Spania pentru tine. În schimb, poți să descoperi povestea dansului tradițional catalan sardana, care se dansează în cerc, pe muzica plină de energie a mai multor trompetiști. Pe timpul verii, localnicii dansează sardana în mijlocul piețelor.

Parcul Collserola, cel mai mare parc metropolitan din lume

De Central Park n-ai cum să nu fi auzit, toate filmele romantice în care apare New York au cel puțin un cadru din Central Park, așa că locul e de mult iconic, dar nu e mai grandios decât Parcul de Collserola, cel mai mare parc metropolitan din lume, cu o suprafață de 80 kilometri pătrați, de vreo 20 de ori mai mare decât Central Park, iar Central Park e imens după criteriile noastre.

Pleacă într-o croazieră după un city break la Barcelona

N-ar fi un scenariu de vis ca dintr-un city break la Barcelona să pleci spre Caraibe sau să faci un înconjur al celor mai frumoase insule după ce ai vizitat cele mai importante obiective turistice? Poate că nu e tocmai un scenariu realizabil, dar nu știi niciodată ce îți rezervă viitorul, poate chiar și surprize neașteptate ca aceasta. Dacă nu pleci nicăieri, ai putea să mergi măcar în Portul Vell ca să admiri iahturile și vasele de croazieră ancorate în cel mai mare port din Europa.

La Boqueria, o piața de stradă cu o istorie de sute de ani

Trebuie să te oprești în această piață fabuloasă pentru o explozie de mirosuri și culori care nu mai au de-a face cu arhitectura, ci cu gastronomia. La Boqueria are o istorie care se întinde până la începutul secolului XIII, când piața acoperită nu era nimic mai mult decât o piață de stradă, unde negustorii se adunau în fiecare zi cu câteva preparate din producția proprie. Astăzi, în La Boqueria te duci dacă vrei să te saturi doar privind standurile pline cu fructe și legume, pe unele dintre ele probabil că nici nu o să le recunoști, dar și dacă vrei să guști produse din carne, pește sau fructe de mare. Piața situată în El Raval are și un raion cu localuri, baruri și restaurante, așa că după ce ți se face poftă de jamon și alte delicii spaniole, poți să te oprești să iei masa la restaurant. A, și să nu uităm de dulciuri. O să dai și peste un munte de dulciuri.

Cele mai frumoase plaje

Amenajate cu ocazia Jocurilor Olimpice din 1992,  plajele din oraș sunt astăzi unele dintre cele mai aglomerate zone ale capitalei Cataloniei în perioada verii, nu doar datorită nisipului fin, ci și zonelor special amenajate pentru relaxare și distracție. Spre seară, mai ales pe Plaja Barceloneta, cea mai cunoscută plajă din oraș unde se țin petreceri în aer liber și în anumite weekenduri de vara chiar și proiecții de film. Dacă vrei să te retragi într-un loc mai puțin aglomerat, ai putea să te îndrepți sper plajele Bogatell, Mar Bella potrivită pentru winsurfing sau Somorrostro.

În zonă, sunt numeroase restaurante și terase, iar prețurile pentru o bere sau o sangria nu sunt atât de piperate pe cât ți-ai imagina. În plin sezon turistic, plajele din oraș s-ar putea să fie destul de pline. Dacă vrei să te bucuri de câteva ore de liniște sau vrei să ajungi la plajă și să te bronzezi puțin chiar dacă nu ești în sejur la mare, ai putea să mergi pe plajele mai depărtate de aglomerația orașului. Tinerii preferă să se adune la Noval Mar Bella. În cazul în care pleci în city break la Barcelona alături de copii, Nova Icaria e plaja cea mai potrivită pentru familiile cu copii, pentru că e și cea mai bine amenajată, dar mai puțin aglomerată decât Barceloneta. Plajele sunt supravegheate de salvamari.

Câte muzee poți să vizitezi în trei zile petrecute la destinație? Câte catedrale poți să bați la pas într-o zi și câte ore poți să petreci la plajă? După ce te-ai bronzat și ți-ai luat doza de cultură și artă, ce-ar fi să te gândești și la distracție?

Tibidabo și PortAventura, la o oră distanță de capitala Cataloniei

Cum orașul lui Gaudi e cea mai atrăgătoare destinație de vacanță din Europa pentru tineri, ai două parcuri de distracție în care ai putea să te oprești pentru o doză de adrenalină și viteză. Primul, Parcul de distracții Tibidabo are peste 100 de ani vechime și e unul dintre acele locuri pitorești de unde poți să te bucuri de o priveliște panoramică asupra orașului. Nu merge la Tibidabo pentru viteză și roller-coastere, ci pentru o plimbare cu avionul deasupra orașului, avioane roșii care apar, de altfel, și în filmul Vicki Christina Barcelona sau dacă vrei să vizitezi Biserica Temple Expiatori del Sagrat Cor, un lăcaș de cult ridicat deasupra orașului încă de la începutul secolului XX.

Dacă Parcul ți se pare mai degrabă un loc dedicat copiilor, atunci trebuie să mergi pe a doua opțiune și să optezi pentru o excursie de o zi la PortAventura, parcul de distracție cu cel mai rapid roller-coaster din Europa la ora actuală, dar și cel mai mare parc de acest fel din Spania și unul dintre cele mai vizitate parcuri din Europa. Din centrul orașului faci o oră până la PortAventura cu trenul de mare viteză, iar intrarea pentru o zi petrecută acolo te ajunge 44 euro. Biletul dus-întors pentru tren costă aproximativ 15 euro. Înainte să pleci spre PortAventura trebuie să îți rezervi o cursă cu la FerrariLand, unde vei găsi un roller-coaster cu o cădere de la peste 100 de metri înălțime și o viteză de 180 km pe oră, care sfidează regulile gravitației. Dacă mergi într-un city break la Barcelona alături de partenerul tău, sigur o să fie încântat de o vizită în Lumea Ferrari de la PortAventura. FerrariLand se deschide începând cu luna aprilie 2017, iar intrarea în Parcul PortAventura și FerrariLand costă 60 de euro.

Cum ar fi dacă n-ar fi

Barcelona ar fi trebuit să fie nu doar orașul Sagradei Familia, a Parcului Guell sau a celui mai mare parc din lume, ci și locul unde se află Turnul Eiffel. Da, chiar Turnul Eiffel, simbolul capitalei Franței. Se spune că Gustave Eiffel ar fi propus inițial proiectul pentru monument autorităților spaniole, dar proiectul a fost refuzat pentru că nu se încadra în arhitectura orașului. Cine știe, poate că într-un univers paralel, Turnul Eiffel a fost ridicat în capitala Cataloniei. Oare unde?


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *