Top 3 Shopping City Breaks în 2016: Dubai, Berlin și Madrid

By  | 

Unde se ține unul dintre cele mai importante Festivaluri de shopping din lume și spre care destinație ar trebui să zbori ca să pierzi o zi în cel mai mare mall din lume? Care capitală europeană e văzută ca una dintre cele mai populare destinații city break pentru tineri și care sunt locurile secrete de unde ai putea să îți cumperi piese vestimentare ale unor designeri care vor fi pe val în câțiva ani? În care oraș din Spania poți să îți cumperi cele mai cunoscute brand-uri din mall-urile românești la jumătate de preț? Află răspunsul la întrebările de mai sus și fă-ți un plan de shopping înainte de finalul anului 2016!

Poate una dintre cele mai reușite combinații city break pentru orice femeie e o călătorie într-un oraș cosmopolit care să te încarce de energie și entuziasm, unde ai putea să profiți de una dintre cele mai mari pasiuni ale tale: shopping-ul. Iar acest lucru nu înseamnă doar să te lași sedusă de cuvântul magic SALE, ci să ai ocazia să descoperi stiluri vestimentare diferite, materiale incredibile la atingere, ori accesorii sau încălțăminte diferite de ceea ce ai deja în garderobă. Poate crezi că știi care sunt cele mai interesante orașe din Europa sau din lume când vine vorba despre shopping, dar s-ar putea să fii plăcut surprinsă să afli că pe harta modei nu sunt doar Paris, Milano și New York. E adevărat, acestea sunt destinațiile clasice de shopping, dar ce-ar fi să încerci câteva destinații inedite precum Dubai, Berlin sau Madrid?

Pe lângă festivalurile de shopping care sunt o adevărată Mecca pentru femei, outlet-urile și mall-urile impresionante, la fel de important e și bugetul de cumpărături care trebuie să fie suficient de generos încât să-ți permită să îți cumperi tot ceea ce îți dorești. Așa că ar fi bine să nu zbori până în New York, ci să cauți oferte pentru bilete de avion spre Europa. Iar dacă vrei un city break la shopping într-un loc unde soarele strălucește ca în mijlocul verii, ai putea să te orientezi și spre zboruri în Dubai. O sesiune de shopping în afara țării face minuni!

Shopping în Dubai

dubai

Nu ai doar un motiv să alegi un city break în Dubai, ci cel puțin trei motive care fac ca o zi la shopping să se termine cu zâmbete și să te convingă să verifici ofertele pentru bilete de avion spre Dubai în perioada următoare. În Dubai se ține, de 22 de ani, cel mai mare Festival de Shopping din Orientul Mijlociu. Ediţia 2017 va începe de pe 26 decembrie anul curent și se va întinde până la 28 ianuarie 2017. Dacă zbori spre Dubai nu trebuie să îți faci griji pentru vreme, temperaturile sunt plăcute, iar dacă vrei să te bucuri și de focurile spectaculoase de artificii poți combina un sejur de Revelion cu o zi sau două de shopping.

De unde ar trebui să începi? Poate ar fi bine să intri dis de dimineață în Satul de Outlet-uri, deschis în luna septembrie 2016. Da, în Dubai, au un mall de outlet-uri care ar putea ocupa ușor un sat de mici dimensiuni din România, unde e foarte probabil să prinzi cele mai bune oferte la mărcile scumpe de designer.

Al doilea loc pe care ar trebui să-l vizitezi într-un city break în Dubai e Dubai Mall, cel mai mare mall din lume, deschis în 2008 și situat chiar în apropierea clădirii Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume.  Dacă faci cumpărături în Dubai Mall, o să găsești în același loc mărci accesibile, dar și piese de colecție pe care le poți admira doar în Galeriile Lafayette. Ai de ales dintre peste 1.000 de mărci internaționale.

În funcție de cât de mult timp petreci în Dubai, ai putea să îți pui pe listă și Mall Emirates, unde sunt câteva sute de magazine de designer. Cele mai avantajoase ofertele le vei găsi la Dubai Outlet Mall, un mall care include peste 800 de magazine de designer și branduri de fashion din întreaga lume. Reducerile de la Dubai Outlet Mall ajung până la 90% reducere din prețul pe care l-ai plăti într-un mall din Europa.

Shopping în Berlin

berlin

Dacă ești genul de persoană dinamică, un city break în Berlin s-ar putea să fie cea mai potrivită alegere pentru tine. Berlin e una dintre cele mai interesante capitale europene, care a devenit un fel de Paris al secolului XIX, capitala Germaniei fiind recunoscută pentru viața culturală, dar și pentru numărul mare de designeri și artiști care trăiesc acum în Berlin, fie doar și temporar. În Berlin vei descoperi câteva piese vestimentare ale unor tineri designeri care vor influența, probabil, moda în anii următori.

Berlin e în topul destinațiilor îndrăgite de tineri, și poate fi și o destinație city break de vis pentru tine pe care să o combini cu o sesiune de shopping cu aer hipsteresc. La fel ca în Dubai, te poți opri la unele dintre cele mai impresionant mall-uri din Berlin ca să îți încerci norocul cu reducerile la mărcile de designer. Dar la fel de bine, poți să îți cumperi unele dintre cele mai inedite piese vestimentare de la un designer independent care are un butic boem în Casa Soho din Berlin – sediu care îți lasă impresia de casă a unor artiști, și nu de magazin. Un loc la fel de inedit e magazinul Lala Berlin, unde vei găsi unele dintre cele mai extravagante și exotice magazine de designer.

Dacă nu ai un buget limitat de cumpărături și vrei să intri dintr-un magazin de lux în altul, atunci trebuie să îți treci pe listă o plimbare de câteva ore pe strada Friedrichstrasse, unde se află și magazinul Quartier 206, un centru cosmopolit de shopping, deschis încă din 1997. În schimb, dacă rămâi cu un buget studențesc pentru cumpărături, nu e un loc mai potrivit să vânezi haine și accesorii vintage decât în Piața Hackescher. Nu doar prețurile la haine sunt foarte accesibile, ci și meniurile din barurile, cafenele și restaurantele din zonă.

Dacă vrei să ajungi și în mall-urile din Berlin și să faci o alegere convențională, atunci poți să te oprești la Mall Berlin, unul dintre mall-urile recent deschise din Berlin, pentru o combinație aproape mortală de haine foarte scumpe de designer și mărci accesibile oricărui buzunar. La fel de potrivite pentru o sesiune clasică de shopping sunt și mall-urile Alexa, din centrul orașului, dar și magazinele KaDeWe, situate în partea vestică a Berlinului.

La începutul iernii sunt câteva reduceri de care ți-ar plăcea, poate, să profiți. Așa că e bine să verifici ofertele pentru bilete de avion spre Berlin. Ai zboruri cu plecare nu doar din București, ci și din Iași sau Cluj-Napoca, așa că nu o să pierzi foarte mult timp pe drum.

Shopping în Madrid

madrid

La fel ca majoritatea orașelor din Europa în care ai ajuns până acum într-un city break, Madrid e o destinație în care o să-ți dorești să îți faci cumpărături în locurile cele mai apreciate de localnici, și nu neapărat în mall-uri. Dacă îți iei bilete de avion spre Madrid de la o companie aeriană low-cost s-ar putea să ai câteva probleme la întoarcere, pentru că vei găsi mai multe piese vestimentare decât ți-ai propus să aduci înapoi cu tine. Folosește la maximum spațiul din bagajul de mână și, eventual, ia câteva piese vestimentare pe tine.

Salamanca e districtul cumpărăturilor și al magazinelor din Madrid, așa că dacă ești interesată de shopping și vrei să profiți de cele mai bune oferte, trebuie să te oprești în Salamanca. Poate nu o să-ți permiți hainele de la Hermes, Chanel sau poșetele Louis Vitton, dar ce femeie nu își dorește să se oprească, cel puțin pentru câteva clipe, în fața vitrinelor Chanel? Dacă vrei să adaugi în colecția ta de haine modele cu influențe spaniole, atunci trebuie să dai o tură prin magazinele din spatele Pieții Mayor, dar și prin magazinele de lângă Piața San Miguel și cele de pe strada Augusto Figueroa, unde vei găsi câteva outlet-uri foarte avantajoase ca preț.

Dacă te atrage stilul boem, trebuie să mergi în districtul Chueca, zonă cunoscută mai ales pentru modelele inedite de încălțăminte pe care le poți cumpăra de la magazinele deschise aici. Carrie (Sarah Jessica Parker) s-ar fi oprit, cu siguranță în Chueca. O să fii încântată de ofertele și prețurile din magazinele spaniole, care sunt ceva mai mici decât prețurile din buticurile și mall-urile din Europa, așa că un city break în Madrid s-ar putea să fie perfect pentru o sesiune de shopping și câteva piese vestimentare inedite pentru sezonul de toamnă-iarnă.

Tot ce mai trebuie să faci e să încerci, atât cât poți, să fii cumpătată atunci când îți faci  lista de cumpărături, și să te oprești la cinci obiecte vestimentare de care ai nevoie în lunile care urmează. Dacă reușești să salvezi ceva mai mulți bani cumpărându-ți bilete de avion low-cost, poate îți permiți o extravaganță. Spor la cumpărături inteligente în Europa sau Dubai!

 

Foto: Shutterstock.com

(P) Articol realizat împreună cu Paravion


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *