Ziua Pământului 2021: Unele dintre cele mai frumoase locuri sălbatice din lume

Pe 22 aprilie sărbătorim, în fiecare an, Ziua Pământului, așa că hai să aflăm mai multe despre unele dintre cele mai frumoase locuri sălbatice de pe Pământ, locuri pe care oameni și organizații pentru protecția mediului înconjurător luptă să le mențină intacte, și în care merită să călătorești măcar o dată în viață.

Ce este, de fapt, Ziua Pământului și de ce este atât de importantă? Este o mișcare globală pentru protejarea mediului înconjurător care s-a născut în SUA, în 1970, într-o perioadă marcată de tulburări sociale și catastrofe ecologice.

După decenii întregi în care a luat amploare și tot mai mulți oameni, comunități și companii au început să se alăture mișcării, în 2009, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.

Opt ani mai târziu, în 2017, NASA lansa un site unde oamenii pot “adopta” părți ale planetei, în vreme ce, din anul 2015 încoace, 197 de țări din lume au semnat Acordul de la Paris,  un tratat în temeiul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice care reglementează măsurile de reducere a emisiilor de dioxid de carbon începând cu anul 2020.

De Ziua Pământului în 2021 te invităm alături de noi într-o „călătorie” într-unele dintre cele mai frumoase locuri sălbatice pe care ni le oferă planeta noastră.

Insulele 
Faroe, 
Danemarca

Insulele Faroe alcătuiesc un arhipelag ce aparține de Danemarca și sunt un loc atât de puțin populat, încât numărul oilor este aproape dublu decât cel al oamenilor (în jur de 50.000 de locuitori, răspândiți pe 18 insule). În 2016, localnicii au pus oile la treabă – un număr dintre ele au purtat camere de filmat ce captau imagini pentru Google Street View, iar proiectul a fost denumit Sheep View 360. Capitala arhipelagului este Tórshavn, un oraș localizat pe coasta de est a insulei Streymoy, care e animat de case pictate în culori vesele, însă poate cel mai pitoresc loc din zonă este Saksun, un oraș de pe coasta de nord-vest a insulei, care îți dă impresia că ai ajuns în universul Lord of the Rings și ai pășit în Middle Earth, grație caselor acoperite cu iarbă, ce se confundă cu peisajul complet verde.

Parcul 
Național
 Canyonlands, Utah

Nu la fel de faimos precum Grand Canyon, dar tot pe atât de spectaculos și, în plus, nepopulat de atât de mulți turiști, Parcul Național Canyonlands e localizat în sud-estul statului Utah și cunoscut pentru relieful impresionant, brăzdat de râul Colorado. Este un loc în care vei simți puternic grandoarea naturii, datorită panoramelor oferite de rocile, platourile și canioanele impunătoare, printre care vei avea surpriza să descoperi grădini de flori sălbatice sau mici poieni unde te poți odihni între urcări. Locurile cele mai apreciate 
sunt Dead Horse State Park, 
ce oferă o panoramă impozantă a întregii zone, complet cu râul Colorado care produce un contrast inedit de culoare șerpuind prin relieful în nuanțe pământii, și Mesa Arch, care merită vizitat la răsărit sau apus pentru efectul spectaculos de lumini produse de razele soarelui filtrate prin structura stâncilor.

Munții de ciocolată din 
Bohol, Filipine

Munții de ciocolată arată fix pe cât de „delicios” ți-ai putea imagina judecând numai după denumire – sunt un veritabil deliciu pentru priviri. Localizați în provincia Bohol din Insulele Filipine, munții – sau, mai degrabă, dealurile – sunt 1.260 la număr, variind între 30 și 50 de metri înălțime. Numele lor este dat de aspectul pe care îl au în sezonul uscat, ce duce cu gândul la nuanța ciocolatei. Deși dealurile sunt principala atracție din Bohol, mai există un loc pe care n-ai vrea să-l ratezi – sanctuarul tarsierilor din orașul Corella. Tarsierii sunt cele mai rare primate din lume și, în același timp cele mai mici (greutatea lor se învârte în jur de 100-150 de grame!) și își pot roti capul 180 de grade.

Coasta
 scheletelor,
 Namibia

Coasta de nord ce delimitează Namibia de Oceanul Atlantic este cunoscută sub numele de „Coasta scheletelor”, iar această denumire se trage de la scheletele de pe miile de nave eşuate în apropierea sa și ale celor care nu au reuşit să mai ajungă din nou în lumea „civilizată”. Asta pentru că fâșia de dune de nisip care se întinde pe 500 de kilometri de-a lungul apei este unul dintre cele mai izolate locuri din lume, cu un climat temperamental care descurajează vizitatorii umani, dar care s-a dovedit a fi benefic pentru dezvoltarea unei faune spectaculoase. Regiunea vede în jur de 10 mm de apă anual, însă o multitudine de specii de animale reușesc să supraviețuiască în aceste condiții decrepite datorită ceţurilor frecvente provocate de interacţiunea dintre curentul rece Benguela, briza din largul oceanului şi aerul uscat şi fierbinte al deşertului. Dacă te încumeți să te aventurezi aici (se organizează tururi ghidate în 
anumite zone), ai șansa să vezi (în proximitate surprinzătoare unii față de alții!) elefanți de deşert, rinoceri negri, porci spinoși, hiene, lei, struţi, antilope săritoare și cameleoni. De asemenea, în jur de 250.000 de foci se adună anual pe teritoriul rezervației Cape Cross. Frumuseţea austeră a locului e completată de peisajul înfricoșător dar fascinant al miilor de nave naufragiate aici.

Provincia Jujuy, Argentina

Jujuy este o provincie în nord-vestul Argentinei, și, în ciuda aridității sale, are un aspect cât se poate de impresionant. Salinas Grande este nu numai o regiune importantă din punct de vedere industrial, fiind o sursă din care se minează sodiu și potasiu, ci este și un paradis pustiu – practic, zona este o placă imensă de sare (rezultată în urma secării lacului Holocene), cu o grosime de 0,5 metri, întinsă pe o suprafață de 525 de kilometri pătrați, ce oferă impresia unui deșert alb (nu-ți uita acasă ochelarii de soare, apropo!), punctat de piscine dreptunghiulare ce facilitează minarea sodiului.

Parcul Național Plitviče, Croația

Parcul Național Plitviče este supranumit „Ținutul lacurilor căzătoare”, iar explicația acestei denumiri este faptul că această zonă, ascunsă în Alpii Dinari, găzduiește o rețea de 16 lacuri, interconectate prin intermediul unor cascade și mărginită de un canion din calcar. Rezervația naturală face parte din patrimoniul UNESCO și se întinde pe aproape 300 de kilometri, iar cascadele ajung până la înălțimea de 78 de metri. De-a lungul lacurilor au fost amenajate poteci din lemn suspendate, iar o ambarcațiune electrică leagă toate cele 12 lacuri superioare de cele 4 de la altitudine inferioară.

Parcul Național Jasper, Canada

În inima Munților Stâncoși stă ascuns Parcul Național Jasper, un loc în care natura pare neatinsă de mâna omului, iar peisajul include munți, văi, ghețari, poieni alpine și râul Athabasca, cunoscut pentru apa sa turcoaz, care șerpuiește printre canioane. Parcul face parte din patrimoniul UNESCO, datorită multitudinii de ecosisteme care se regăsesc aici – mii de specii de plante și insecte și peste 70 de specii de animale (dintre care cea mai densă populație mondială de urși grizzly). Cea mai bună perioadă de vizitat pentru a te bucura de fauna simpresionantă a locului este vara sau toamna, însă dacă mergi între septembrie și aprilie, te poți bucura de spectacolul fascinant al aurorei boreale, reflectată în apele râului Athabasca.

Insulele Galápagos, America de Sud

Dacă îți place să descoperi natura în toată splendoarei ei — mai exact, atât relief inedit cât și o faună impresionantă — îndreaptă-ți atenția către Insulele Galápagos, care sunt gazda multor specii de animale pe care nu ai ocazia să le vezi niciune altundeva în lume. Printre ele se numără șopârlele marine, țestoasele Galápagos și cea mai mică specie de focă din lume, foca cu blană de Galápagos, care cântărește aproximativ 30 kg la maturitate. De fapt, fauna zonei este atât de remarcabilă încât o vizită făcută aici de Charles Darwin în 1835 a inspirat celebra sa teorie a evoluției, formulată ulterior.

Foto: Getty Images

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.