Transforma-ti casa intr-una fericita

By  | 

O casă fericită reprezintă un mediu sănătos, confortabil, unde îţi face plăcere să locuieşti. Dacă pentru tine casa este doar locul unde dormi, mănânci, te speli şi ai un birou cu calculator, poate ar trebui să faci câteva schimbări. Stai liniştită, nu e vorba de nimic prea costisitor sau greu de realizat!

În primul rând, păstrează casa curată! Foarte multe bacterii şi mizerii ajung în casă prin intermediul pantofilor, deci pune un covoraş simpatic la intrare pe care să te ştergi înainte să intri, apoi descalţă-te imediat. Acest simplu gest te va scăpa de până la 60% dintre bacteriile de pe tălpi! 

Cum sa iti incepi ziua cu zambetul pe buze

Apoi, păstreaz-o ordonată. Cercetătorii de la Universitatea din Chicago au descoperit că dezordinea ne face să ne simţim obosiţi, iar acest lucru ne poate influenţa să consumăm cu până la 1000 de calorii zilnic. Mai mult, persoanele care trăiesc într-o cameră dezordonată sunt mai stresate.

Atunci când alegi culorile pe care vrei să le foloseşti într-o cameră, nu trebuie să ţii cont doar de ce îţi place în general. Anumite nuanţe de pot calma, în timp ce altele te pot stresa, unele te pot energiza, iar altele te vor deprima. 

Culori perfecte pentru casa ta

De exemplu, o cameră unde sunt folosite nuante plăcute de albastru, verde sau gri te poate face să te simţi în siguranţă şi te calmează. Galbenul te energizează, dar poate fi supărător în cantităţi mari – evită pereţii galbeni şi foloseşte culoarea pentru pernuţe decorative, covoraşe, rame etc. Roşu nu este o culoare de care să fugi, însă poate fi puţin prea intensă – foloseşte-o în special la bucătărie sau baie, dacă simţi că ar fi prea puternică pentru dormitor.

Chiar şi temperatura contează! O casă prea încălzită te poate deprima şi te va face somnoroasă. Specialiştii consideră 18-19 ºC temperatura ideală. Păstrând-o, vei dormi mai liniştită, iar pe timpul zilei vei avea mai multă energie.

Trucuri indraznete pentru designul casei tale

Apoi, ai grijă să ai o casă care să te reprezinte. O persoană care are casa perfect ordonată şi frumos aranjată, dar fără personalitate, ca o cameră de hotel, nu va fi atât de fericită. Poate că nu ai suficienţi bani să renovezi complet casa sau poate stai cu chirie, iar proprietarul nu îţi permite să faci mari schimbări – nicio problemă, decoraţiile nu costă mult sau le poţi face chiar tu singură!


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *