Totul despre scurtmetraj – biblia creatorilor de scurtmetraje

By  | 

„Totul despre scurtmetraj” / „Making Short Films: The Complete Guide from Script to Screen”, de Clifford Thurlow, este un volum adresat cu precadere cineastilor aspiranti si debutanti, dar care ii poate interesa in egala masura pe cinefilii ce doresc sa afle mai multe despre lungul drum al unui film de la idee la ecran.

Lucrarea reprezinta un ghid complet al realizarii de filme scurte, continand informatii practice si resurse utile, opinii ale unor cineasti cunoscuti si scenarii ce pot fi luate drept model.

Prima editie a cartii a aparut, in Marea Britanie si SUA, in 2005 si a devenit rapid best-seller, drept pentru care in 2008 s-a lansat o noua editie, actualizata si mult adaugita, care este acum tradusa in romana de criticul de film Mihai Fulger. Volumul a aparut in seria „Practica filmului”, care face parte din colectia de carti de cinema a Editurii IBU Publishing, intitulata ARTA 007.

Clifford Thurlow (n. 1952, Londra) este un cunoscut jurnalist, scriitor si cineast independent din Marea Britanie. A scris prima carte la 23 de ani, a studiat budismul in India si a lucrat cu Dalai Lama la traducerea textelor sacre tibetane in engleza. A facut comert cu pietre pretioase in Sud-Estul Asiei si a organizat un show cu delfini in Spania, inainte de a se muta la Hollywood, unde a inceput sa scrie si sa se preocupe de film. In prezent, locuieste la Londra si, pe langa cariera de cineast, e considerat „unul dintre cei mai buni ghostwriters din Marea Britanie” (The Times).

Volumul va fi lansat, in prezenta autorului, vineri, 16 aprilie 2010, ora 16.00, la standul Anthony Frost de la Cinema Scala, in cadrul Festivalului International de Film NexT. Vor vorbi, cu acest prilej: regizorul Paul Negoescu, Gloria Sauciuc, redactor-sef Cinemagia si criticul de film Mihai Fulger.

Sambata, 17 aprilie 2010, Clifford Thurlow va fi prezent, incepand cu ora 15.00, la Libraria Anthony Frost (Calea Victoriei nr. 45, langa Biserica Kretzulescu) la o sesiune de autografe.

Scurt rezumat al volumului

„Totul despre scurtmetraj” („Making Short Films: The Complete Guide from Script to Screen”), de Clifford Thurlow, este un volum adresat cu precadere cineastilor aspiranti si debutanti, dar care ii poate interesa in egala masura pe cinefilii ce doresc sa afle mai multe despre lungul drum al unui film de la idee la ecran. Lucrarea reprezinta un ghid complet al realizarii de filme scurte, continand informatii practice si resurse utile, opinii ale unor cineasti cunoscuti si scenarii ce pot fi luate drept model.

Prima editie a cartii a aparut, in Marea Britanie si SUA, in 2005 si a devenit rapid best-seller, drept pentru care in 2008 s-a lansat o noua editie, actualizata si mult adaugita, care este acum tradusa in romana. Volumul este utilizat drept suport teoretic in peste 100 de universitati din Marea Britanie, SUA si Australia. Clifford Thurlow este un cunoscut scriitor si cineast independent din Marea Britanie.

Cartea se deschide cu o „Privire generala”, sectiune ce include „O scurta istorie a scurtmetrajului”, de la Fratii Lumière (si chiar predecesorii lor) pana la… YouTube, completata cu o lista de scurtmetraje esentiale.

Partea a doua, „Ce face fiecare”, contine informatii si sfaturi utile pentru principalii participanti la realizarea unui film (scenaristul, producatorul, regizorul si monteurul), precum si sugestii privind finantarea si distributia scurtmetrajelor.

Partea a treia, „Cum se face”, prezinta pe rand etapele productiei: formarea echipei, alegerea locatiilor de filmare, distribuirea rolurilor (casting-ul), sound design-ul, muzica si postproductia.

Partea a patra contine interviuri cu doi cineasti britanici care s-au impus prin scurtmetrajele de fictiune, respectiv prin documentarele realizate: Daniel Mulloy si Jack Pizzey.

Urmatoarea sectiune a cartii include cinci scenarii de scurtmetraje, apartinand unor genuri diverse, care au devenit filme: Franta (Broken) de Alex Ferrari (regizor) si Jorge F. Rodriguez (producator), Puterea zgomotului (Noise Control) de Terence Doyle (regizor: Alexis Bicat; producatori: Danielle Anneman si Terence Doyle), G.M. de Martin Pickles (producator: Kate Fletcher), Camera 11 (Room Eleven) de Eoin O’Callaghan (regizor: Clive Brill; producatori: Tom Treadwell si Maureen Murray) si Greta May de Clifford Thurlow (producatori: Sacha Van Spall si Maureen Murray). Fiecare scenariu este precedat de informatii practice despre preproductia, productia si postproductia filmelor, precum si de interviuri cu unii dintre realizatori. Capitolul despre G.M. include si un storyboard (o serie de desene cu fiecare cadru al filmului), iar cel despre Greta May – textul literar care a stat la baza scurtmetrajului.

Ultima parte a cartii cuprinde „Informatii utile” despre dosarul de presa al unui scurtmetraj si cele mai importante festivaluri de film, precum si un glosar de termeni cinematografici, foarte util pentru romani. Volumul se incheie cu o bibliografie si un index.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *