Tips&Tricks: Îți vinzi mașina? Iată cum ai putea face asta mult mai repede!

By  | 

Nu toată lumea își permite să investească în autoturismul visurilor sau cel puțin nu mulți dintre noi reușesc să facă asta de la prima mașină. Până să ajungem la caroseria și motorizarea de care ne-am îndrăgostit de la prima reclamă pe care am văzut-o, majoritatea dintre noi face un compromis și începe cu ceva mai accesibil ca preț. Iar când reușim să strângem banii pentru a conduce în sfârșit ce visam dintotdeauna, trebuie să scăpăm de ultima mașină de care ne-am bucurat pentru atâta timp.

Pentru a putea să o vinzi cât mai repede, e nevoie să aplici câteva trucuri, pe care ți le-am pregătit în cele ce urmează.

Nu minți

În anunțul de vânzare trebuie să treci fiecare defect pe care îl are mașina pe care vrei să o înstrăinezi. Fie că e vorba de câteva zgârieturi minore sau de un geam ciobit ori de implicarea mașinii într-un accident, fie el și unul ușor, cel sau cea care va citi anunțul va aprecia sinceritatea, iar distanța până la a achita suma cerută de tine se va scurta. Ia exemplul site-urilor de profil din străinătate, unde fiecare cheder dezlipit sau scaun pătat apare încă din primele poze aferente anunțului. În plus, vei economisi timp prețios, pe care altfel l-ai pierde în întâlnirile cu cei care s-ar retrage imediat ce vor observa că nu le-ai spus tot din start.

Repar-o

Nu te grăbi să vinzi mașina fără să te asiguri că cel care ar cumpăra-o va avea parte de călătorii în siguranță. Dacă știi că autoturismul are nevoie de un schimb de ulei sau de vreo piesă, mergi cu ea la service și rezolvă problema înainte să bați palma cu noul proprietar. Nimeni nu își dorește să cumpere un lucru de care nu se poate folosi la câteva zile sau ore după ce a investit în el o sumă serioasă, așa că oferă celorlalți ceea ce îți place să primești, la rândul tău. Găsești piese auto Ford, Fiat, Renault, Opel, Volkswagen sau orice altă marcă are mașina pe care vrei să o vinzi online, așa că ele vor ajunge la tine în cel mai scurt timp, iar reparațiile sau schimbul vor dura mai puțin decât te-ai putea aștepta.

Fă curățenie

Înainte să faci fotografiile pentru anunțul prin care urmează să o promovezi și înainte să o prezinți potențialilor clienți, asigură-te că ai luat tot ce era al tău din mașină. Bonurile fiscale, ambalajele sau scrumiera plină nu au ce căuta într-un autoturism pe care vrei să îl vinzi. Mergi cu mașina la spălătorie și curăță totul, atât la interior, cât și la exterior, pentru că se pune un preț fantastic pe aspect și pe prima impresie.

Aplicând sfaturile de mai sus, numărul celor interesați de mașina pe care vrei să o vinzi va fi mult mai mare, iar prețul ei ar putea să rămână cât mai aproape de cel la care te-ai gândit inițial, fără să fii nevoit să negociezi prea mult. Succes la clienți cât mai competitivi!

 

 

Sursa: Digital Workforce

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *