TIFF 2018, în cifre și recorduri

By  | 

Noi recorduri de bilete vândute marchează cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Început și încheiat cu proiecție sold out, cel mai mare eveniment din România dedicat filmului și industriei cinematografice a atras, anul acesta, peste 135.000 de participanți. Pe cel mai mare ecran din România și în cele 13 spații‑partenere au rulat 227 producții – 178 de lungmetraje și 49 de scurtmetraje sosite din toată lumea. Pentru a le urmări, spectatorii au achiziționat în acest an aproape 95.000 de bilete, marcând o creștere de 5,7% față de ediția anterioară. Peste 1.000 de invitați români și străini au fost prezenți la evenimentele organizate la Cluj în cele 10 zile de festival. Rezultatele finale indică mai mult de 50 de evenimente sold out.

Concert Dakha Brakha – TIFF 2018 – Foto Marius Maris

Foxtrot a atras peste 3.000 de spectatori în Piața Unirii Open Air, în prima zi de festival. Nu mă atinge-mă, câștigătorul Ursului de Aur la Berlin, a rulat cu casa închisă atât la Cinema Victoria, cât și la Casa de Cultură a Studenților. Biletele s-au epuizat în avans și la Charleston, debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Crețulescu. Ajuns la Cluj imediat după premiera la Cannes, Omul care l-a ucis pe Don Quijote, filmul‑surpriză al acestei ediții, a fost proiectat de două ori, dat fiind valul de simpatie pe care l-a trezit în rândul cinefililor prezenți la TIFF. La fel de iubite de spectatori, Un pas în urma serafimilor și Vinovatul s-au bucurat de proiecții sold out și au fost distinse cu Premiul publicului. Chiar și în ultima zi de festival, sălile de cinema s-au dovedit neîncăpătoare pentru sutele de cinefili dornici să urmărească filmele câștigătoare, pentru care locurile s-au epuizat imediat: Moștenitoarele (Trofeul Transilvania), Iarna trădării (Premiul pentru regie), Casa și Izbiți de soartă (Premiul special al juriului).

Proiecţie Dacii liberi; Foto Dan Grigore

Printre evenimentele speciale care au înregistrat cele mai mari încasări s-a numărat recitalul starului operei internaționale Angela Gheorghiu și proiecția filmului Tosca, urmat de Cine-concertul Grădina plăcerilor, acompaniat live de Ansamblul Notes & Ties.

Recordul ediției în materie de bilete vândute a fost înregistrat de Insula câinilor, cel mai recent titlu semnat de Wes Anderson. Pentru proiecțiile filmului, spectatorii au cumpărat nu mai puțin de 3.647 de bilete. Cel mai rapid s-au epuizat biletele pentru cine-concertul Fantoma de la Operă, găzduit de biserica Romano-Catolică ,,Sfânta Treme’’ și pentru evenimentele gastronomice din secțiunea Film Food. La mai puțin de două zile de la punerea lor în vânzare, evenimentele erau deja sold out.

O amplă selecție de filme, printre care se numără și cele premiate, va putea fi văzută începând de mâine,  între 6 și 10 iunie, la Cinema Elvire Popesco, la TIFF București, al cărui program complet poate fi consultat aici: https://bit.ly/2Llt6WE

De buna desfășurare a evenimentelor s-au asigurat, anul acesta, circa 400 de voluntari cu vârste cuprinse între 16 și 46 de ani. Selectați din peste 700 de înscriși, unii dintre ei au venit chiar de peste hotare pentru a face parte din echipă. Alături de clujeni și de românii sosiți de la mulți kilometri distanță, s-au implicat în festival voluntari din Franța, Lituania, Polonia și Republica Moldova. 40 dintre aceștia au fost nominalizați la titlul de Voluntarul Anului, 5 au fost premiați, iar 4 dintre ei vor merge la New Horizons 2018, în Polonia și la Kino Pavasaris, Vilnius 2019, festivaluri partenere TIFF. Ajutorul voluntarilor a completat perfect munca celor peste 300 de membri ai echipei festivalului.

TIFF 2019 a fost anunțat deja, festivalul urmând să-și sărbătorească majoratul între 31 mai – 9 iunie 2019. Până atunci, festivalul se pregătește de TIFF București (6-10 iunie), TIFF Sibiu (20 – 24 iunie) și TIFF Chișinău (12-15 iulie).

Teatrul Naţional – Gala de închidere; Foto Marius Maris

Ne puteți urmări pe:

www.tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Twitter: TIFFRomania | Instagram

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerului Culturii și Identității Naționale, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene

Prezentat de: Staropramen

Sponsor Principal: Banca Transilvania

Partener Principal: Mastercard

Mașina oficială: Mercedes-Benz

Sponsori: Orange, HBO, MOL România, Samsung, Lidl, Tenaris Silcotub, PcMadd, E-ON, Compania de Apă Someș, Cinema City, Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Avon, IQOS, McDonald’s, H&M, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Campari, Noumax, Nikon, Electroglobal, Farmec, PMA Invest, Energobit, Promelek, Lecom, Agressione, Ax Perpetuum

Cafeaua oficială: Nespresso

Partener Logistic Oficial: DHL

Parteneri media: Europa FM, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Historia, Marie Claire, Harper’s Bazaar, Cosmopolitan, Men’s Health, TV5, Business Review, Zile și Nopți, Cinemap, Radio România Cultural, Observator Cultural, Scena 9, Agerpres, Life.ro, Cinemagia, BIZ, News.ro, A List Magazine, LiterNet, AaRC.ro, Sinteza, GeoMovies.

Parteneri media locali: Cluj.com, Erdèly Naplò, Făclia, Filmtett, Krónika, InfoTrafic, Maszol, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Transilvania Reporter, Ziua de Cluj

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Citeşte şi: Moștenitoarele câștigă Trofeul Transilvania la cea de-a 17-a ediție TIFF

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *