Sfaturi pentru organizarea eficientă a bagajului

By  | 

Nu ai nevoie de 5 genți cu bagaje atunci când pleci în concediu! COSMO ți-a pregătit câteva sfaturi pentru organizarea eficientă a bagajului.

Scenele din filme în care un cuplu pleacă în vacanță cu o tonă de bagaje – din care trei sferturi ale ei – nu sunt neapărat departe de realitate, în unele cazuri. Pentru a-ți fi mai ușor, iată câteva sfaturi care te vor ajuta atunci când îți vei face bagajul.

Citește și: 6 motive să călătorești singură

În primul rând, fă-ți o listă cu tot ce trebuie să iei la tine, de la periuța de dinți și crema de față până la șosete și baterii de rezervă pentru camera foto. În acest fel, nu vei uita nimic important acasă și îți vei da seama mai ușor dacă vrei să pui în geantă și lucruri cam inutile.

Gândește-te de ce anume ai nevoie pe parcursul zilei. De exemplu, dimineața vei folosi periuța și pasta de dinți, un produs de curățare a feței, o cremă hidratantă, produse de machiaj (notează pe ceva fiecare produs, pentru a nu uita nimic important), apoi vei avea nevoie de haine pentru o plimbare, după care îți vei încărca puțin telefonul, iar mai apoi… Ai înțeles ideea. Gândește-te ce folosești zi de zi și îți va fi mai ușor!

Citește și: 5 destinații de vacanță pentru 2016

Când vine vorba de haine, avem tendința de a lua prea multe cu noi. E de înțeles să vrei să arăți bine de fiecare dată când ieși la plajă, prin oraș sau la o petrecere, însă chiar nu ai nevoie de 10 ținute diferite. Alege piese vestimentare care se asortează și creează mai multe look-uri cu ele. Astfel, poți lua cu tine doar jumătate din hainele la care te gândeai inițial. Pentru ca ținutele să fie cât mai diferite în fiecare zi, alege cu grijă accesoriile.

Apoi, învață cum să împăturești hainele pentru a salva cât mai mult spațiu – găsești numeroase tutoriale video pe Youtube. Cumpără și o pungă pentru vidat, vei fi uimită cât de mult poate ajuta!

Citește și: Zbor lung cu avionul? Iată de ce ai nevoie!

Când vine vorba de produsele de îngrijire și de machiaj, ia cu tine doar strictul necesar. De asemenea, e recomandat să ai câteva recipiente mai micuțe în care să pui masca de păr, loțiunea de corp și altele.

Nu uita să pui în bagaj o umbrelă pliabilă, încărcătorul de la telefon, pastile, spray pentru insecte, pila de unghii, tampoane (chiar dacă nu o să fie cazul să le folosești) și alte lucruri banale, dar care pot fi foarte importante.

Pentru a te ajuta să îți organizezi mai bine vacanța, Vola.ro a lansat opțiunea Smart Connection, care permite combinarea mai multor zboruri de la companii aeriene diferite, o inovație proprie la care a lucrat peste un an.

Smart Connection înseamnă, practic, combinarea mai multor zboruri, în general de la companii aeriene diferite, care în mod normal nu se pot combina în sistemele de rezervări existente pe piață. Rezultatul este un zbor mixt, cu escale inteligente. În plus, Vola.ro oferă gratuit Garantia Smart Connection care protejează clienții în cazul în care pierd o conexiune pentru că unul dintre zboruri a fost anulat sau a avut întârzieri.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *