Sarbatorile de iarna si problemele celor de 30 de ani

By  | 

 1.Oferirea de cadouri este un adevărat sacrificiu. Ştii că vei rămâne cu multe datorii după sărbători, dar speri măcar să îţi ajungă banii de pe card pentru toate cadourile

2.Vrei cadouri sub formă de bani. Cu siguranţă ţi-ar plăcea să primeşti o geantă nouă sau nişte cercei, dar acest gen de cadou nu îţi va plăti chiria. Un plic cu bani este cadoul perfect pentru tine.

3.Sărbătorile petrecute cu părinţii vor fi un coşmar. Dacă locuieşti în alt oraş te gândeşti deja la distanţa mare pe care o ai de străbătut, la oboseală, aglomeraţie şi la ziua lungă în care va trebui să le povesteşti părinţilor cu lux de amănunte ce ai mai făcut, şi ce ai de gând cu viaţa ta.

4.Punctul 3 e valabil doar dacă îţi permiţi să-ţi vizitezi părinţii. Deja ai cheltuit banii pe rata de casă şi nu ai mai rămas cu nimic. Să nu mai vorbim că nu ai bani nici de cadouri.

5.Nu-ţi poţi lua concediu de sărbători. Concediul se ia în funcţie de vechime, iar tu eşti cea mai nouă în birou. Vei sta până în ultima zi şi vei munci pentru toţi cei care şi-au luat concediu.

6.Nu ştii cum să împărţi puţinul timp între familie şi prieteni. Ştii că sărbătorile se petrec în familie, dar parcă ai vrea să te vezi şi cu prietenii la o beţie. Indiferent cum, nu prea ai cum să te împărţi în două, mai ales că nu ai putut să-ţi iei concediu.

7.Cadoul pentru Secret Santa de la birou îţi crează mari probleme. Nu-l cunoşti pe cel căruia trebuie să-i iei cadou. Te-ai lovit de el o singură dată la bucătărie aşa că nu ştii despre el decât că bea cafea. Ce să-i faci cadou? Un latte macchiato?

8.Să supravieţuieşti zilei numărul 3 alături de părinţi. Prima zi a fost scurtă, mai ales pentru că ai ajuns târziu. A două zi le-ai povestit tot ce era de povestit. Dar a treia zi începe să semene cu zilele când erai în liceu, când ei vorbeau şi tu ascultai. Chiar nu ai chef de morală la vârsta asta. Era mai bine dacă nu îţi luai concediu şi munceai până pe 25 decembrie.

9.Încerci să arăţi bine deşi porţi o haină hidoasă. Nu ai avut timp să împachetezi prea multe, aşa că apelezi la hainele rămase de când te-ai mutat, şi pe care nu le-ai luat cu tine pentru că erau prea urâte. 

10.Te gândeşti cu groază că la anul o iei de la capăt. Nici nu apuci bine să te relaxezi după aceste sărbători că începi să te gândeşti la cele ce vor urma. În cazul acesta… Paştele!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *