Redecoreaza in galben!

By  | 

Galbenul este cea mai dinamică şi mai optimistă culoare, iar dacă este utilizată ca bază pentru decorarea unei ȋncăperi conferă luminozitate şi căldura verii celor care o ocupă.

Dar dacă exagerezi cu accesoriile galbene şi mai şi vopseşti un perete ȋn galben, rişti să nu mai poţi dormi sau să nu te mai poţi odihni, iar camera să devină insuportabilă. Galbenul ȋn exces este obositor pentru ochi şi minte pentru că este o culoare foarte dinamică şi puternică, aşa că trebuie dozată şi echilibrată cu altele, mai “cuminţi”, pentru a nu deveni prea energizantă.

Ce nuanţe de galben alegi

Precum spuneam, galbenul nu este o culoare uşor de utilizat pentru decoraţiunile interioare. Ȋn afară de faptul că ar trebui să te păzeşti de a o folosi ȋn exces, ar trebui să fii atentă şi la nuanţă: dacă are o doză mare de albastru poate fi prea rece dacă este folosită pe pereţi, dar perfectă dacă este vorba de accesorii deco, iar galbenul roşiatic este ideal pentru piese mari de mobilier sau pereţi pentru că este o culoare caldă, dar dacă ai prea multe decoraţiuni ȋn această nuanţă, vei avea (la propriu) dureri de cap şi stare de anxietate.

Cu ce alte culori şi nuanţe combini
Dacă ai o canapea mare galbenă sau un perete galben, adică elemente deco evidente, “cuminţeşte” culoarea cu alte piese de mobilier sau accesorii de lemn, albe sau negre, piele, dar şi bronz sau argintiu – acestea vor pune ȋn valoare galbenul ȋn timp ce vor crea o atmosferă şic şi relaxantă.

Ce stil alegi

Galbenul este una dintre culorile cele mai folosite ȋn design-ul anilor ’70 pentru că se potriveşte de minune cu piesele de mobilier şi accesoriile cu geometrii sau modulare. Deci, dacă eşi fan al design-ului futurist, galbenul “ponderat” (adică nu este folosit ȋn exces, ci doar pentru un perete, o canapea sau o bibliotecă) este perfect.
Se potriveşte de minune şi cu un design modern, minimalist, dar şi cu unul vintage – vopseşte un perete galben şi cumpără mobila albă şi cu aer vintage.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *