Recomandari terase si gradini din Bucuresti

By  | 

Nu ştii ce terase sau grădini să încerci? COSMO ţi-a pregătit o listă cu 10 dintre cele mai cool din Bucureşti.

Grădina Verona

Situată pe strada Arthur Verona, în spatele librăriei Cărtureşti, Grădina Verona este locul perfect pentru cei care vor să petreacă puţin timp în mijlocul naturii. Chiar dacă servirea nu este cea mai rapidă, terasa este salvată de atmosfera plăcută şi preţurile decente. În plus, spaţiul este foarte mare, deci vei găsi cu siguranţă o masă liberă.

Green Hours

Green Hours este una dintre cele mai cunoscute terase de jazz din Bucureşti. Situată pe Calea Victoriei, nr. 120, Green Hours este un loc intim, boem, unde poţi bea o bere sau un cocktail alături de prieteni în timp ce asculţi un concert jazz live.

J’ai Bistrot

Această terasă este relativ recent deschisă, însă are mult succes. Situată pe Calea Griviţei, nr. 55 (la fostul bar rock The Jack, pentru cunoscători), nu se află chiar în cea mai bună zonă din Bucureşti, însă nu vei regreta că ai intrat aici. Spaţiul este mare, măsuţele sunt aşezate sub o boltă mare de vie (însă poţi sta şi într-unul din hamacele din spatele grădinii), iar preţurile sunt destul de mici.

Eden

Situată pe Calea Victoriei, nr. 107, în spatele Palatului Ştirbei, Grădina Eden este un spaţiu liniştit, boem, perfect pentru o după-amiază relaxantă alături prieteni. Spaţiul este foarte mare, deci vei găsi mese libere; în plus, ai hamace şi pernuţe pe care să stai. Iar dacă ai chef de ping pong, ai o masă la dispoziţie.

Piranha

Situată pe Splaiul Independentei, nr. 313 (lângă intrarea în Politehnică), terasa Piranha este perfectă pentru o ieşire cu prietenii în mijlocul naturii. Găseşti aici fazani, păuni, peşti koi, iguane, raţe, găini mătăsoase, porumbei etc. Şi, bineînţeles, în interior au şi peşti piranha. Preţurile sunt potrivite pentru studenţi, însă servirea nu este foarte rapidă.

Control

În urmă cu un an şi jumătate, clubul Control s-a mutat pe strada Constantin Mille, nr. 4, în locul fostului club Berlin. Terasa nu este foarte mare, însă este plină de verdeaţă şi te poţi adăposti la umbră într-o după-amiază caldă de vară.

La Scena

Situată pe Calea Calarasi nr. 55, terasa La Scena este perfectă pentru cei care vor să bea un cocktail (sau să ia o gustare) în timp ce urmăresc o piesă de teatru. Fie că alegi o masă la umbră sau la soare, scapi de agitaţia oraşului când intri în grădina Bucureştilor de altădată.

Green Tea

Terasa Green Tea este situată în zona Hala Traian, mai exact pe strada Dr. Burghelea, nr. 24. Poţi juca scrabble sau cărţi, dar poţi alege şi să citeşti ceva. Preţurile pot fi cam scumpe, însă meniul este extrem de bogat. Găseşti aici şi narghilea.

Zoom Cafe

Situată pe strada Colţei, nr. 44, Zoom Cafe este o terasă mare ce oferă o panoramă asupra centrului Bucureştiului. Dacă în timpul zilei poate fi un pic neplăcut să stai în soare şi să observi clădirile vechi din oraş amestecate cu noile clăduri din sticlă, este un loc minunat pentru cei care iubesc apusul.

Terasa Monteoru

Situată pe Calea Victoriei, nr. 115, Terasa Monteoru este încăpătoare, potrivită atât pentru grupuri mici, cât şi pentru grupuri mai mari. Preţurile sunt medii spre mari, servirea este rapidă, iar atmosfera este liniştită şi boemă. Perfectă pentru o zi călduroasă de vară!

Tu frecventezi aceste terase şi grădini din Bucureşti? Care e preferata ta?

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *