Recenzie Chappie (2015)

By  | 

După „District 9” (2009) şi „Elysium” (2013), regizorul Neill Blomkamp revine cu încă un film care ne îndeamnă să ne imaginăm altfel viitorul: „Chappie”. De data aceasta, cetăţenii sunt protejaţi de un nou tip de poliţie: una robotizată. Chiar dacă poliţiştii umani încă există, ei sunt depăşiţi numeric de roboţii foarte eficienţi, iar infracţiunile sunt reprimate cu succes. 

Însă totul se schimbă atunci când unul dintre roboţi este furat, iar configuraţia lui este schimbată. Chappie devine astfel primul robot care a primit abilitatea de a gândi şi, mai mult, de a simţi.

Deşi rolul lui Chappie este de a-i ajuta pe trei gangsteri să comită infracţiuni, lucrurile nu ies tocmai aşa cum se aşteptau aceştia. Robotul trebuie educat, gândeşte pentru el însuşi, are sentimente şi dorinţe, iar aceste lucruri pot complica situaţia.

Cele mai asteptate filme de actiune si thrillere in 2015

Unul dintre argumentele care m-au convins să urmăresc acest film a fost infractorii interpretaţi de Ninja şi Yo-Landi, membrii trupei Die Antwoord a cărei fană sunt. Am fost curioasă cum vor juca cei doi rolurile date şi am fost plăcut surprinsă să aflu că personajele lor nu sunt nişte simpli gangsteri. „Sunt absolut fascinanţi; ei se interpretează pe ei înşişi, ceea ce este minunat, pentru că e purul adevăr.  E cât se poate de real.  Ei se interpretează pe ei înşişi în film, creând această juxtapunere extraordinară”, spune actorul Dev Patel, creatorul lui Chappie din film.

Poate că Yo-Landi nu este o actriţă excepţională (sau poate că rolul nu i-a permis mai multe), dar am fost foarte plăcut surprinsă de Ninja, care părea că se simte în elementul său. În orice caz, mi-aş dori să îi mai văd pe cei doi şi în alte filme.

Deon Wilson (Dev Patel) este un simpatic inginer care se ocupă de dezvoltarea inteligenţei artificiale, un tânăr cu suflet bun, care îşi doreşte ca Chappie să fie educat cât mai bine. La polul opus îl găsim pe Vincent Moore (Hugh Jackman), un inginer care se opune total ideii de IA. Jackman spune că acesta a fost rolul său preferat de până acum. „Cel mai veridic personaj negativ nu se consideră rău,” explică el.  „El aduce argumente şi e convins că ceea ce face este bine şi necesar. Ceea ce-l face să fie negativ este incapacitatea sa de a pierde. Aceasta îl face să devină extrem de distructiv, de supărat şi de răzbunător.”

Cele mai asteptate filme science fiction & fantasy din 2015

Însă la finalul filmului nu ne va rămâne în minte această bătălie între bine şi rău, ci întrebările: Care este esenţa unei fiinţe? Suntem fiinţe vii doar pentru că avem un corp organic? Ce este de fapt conştiinţa? Ar putea vreodată un robot să fie considerat o fiinţă vie?

Cât despre robotul Chappie, rolul său este interpretat de Sharlto Copley, care şi-a jucat rolul în mod obişnuit: în faţa camerei, dând replică celorlalte personaje. În multe filme cu personaje create pe calculator (personaje CG), realizatorii optează să-i filmeze pe actorii reali în timp ce îşi dau replica şi se adresează unui punct fix. Apoi înlocuiesc acel punct fix, cu un personaj CG. Aceasta nu s-a întâmplat însă şi în Chappie. 

Copley recunoaşte că Chappie este un rol inedit pentru el. „A fost extrem de interesant pentru mine, mai ales din punctul de vedere al mişcării,” afirmă el. „Trebuia să fiu foarte atent la cele mai mici gesturi. Şarmul lui Chappie stă în felul în care se mişcă şi cum reacţionează – nu neapărat ceea ce spune.”

Filmul „Chappie” este distribuit de InterComFilm Distribution şi a avut premiera în cinematografele din toată ţara pe 6 martie 2015.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *