RDK-te si fugi, imnul destinat luptei impotriva violentei asupra femeilor

By  | 

Problema violenţei împotriva femeilor are efecte grave, însă acestea tind să fie banalizate, mai ales din cauza expunerii media de zi cu zi. Peste 16,000 de cazuri de violenţă asupra femeilor au fost raportate către stat în ultimii ani, însă cele mai multe victime nu au curajul să se ridice şi să fugă de lângă bărbatul care le face rău.

Deşi România a semnat anul trecut convenţia CoE privind prevenirea şi combaterea violenţei împotrivă femeilor şi a violenţei domestice, încă se simte nevoia creşterii conştientizării publice asupra pericolelor cu care femeile se contruntă.

Din acest motiv, Roton, alături de Poliţia Română, a iniţiat săptămâna aceasta o campanie socială îndreptată împotriva violenţei asupra femeilor. Gabriel Cotabiţă şi rapperul JerryCo şi-au unit forţele în „RDK-te şi fugi!” (Ridică-te şi fugi), imnul campaniei, prin care le îndeamnă pe femeile care suferă de orice formă de abuz (fizic, sexual, psihic, emoţional) să aibă curajul de a spune NU şi de a lua atitudine în faţa violenţei.

Videoclipul piesei este susţinut de personalităţi ca Andreea Marin, Teo Trandafir, Stela Popescu, Monica Anghel, Roxana Iliescu, Anca Ţurcaşiu, Anca Sigartău, Monica Davidescu, Rucsy sau Cristina Marinescu, care transmit femeilor să aibă încredere în forţele proprii şi să nu se lase obiectivate şi supuse umilinţei.

„Ridică-te şi fugi, nu asta e la ce-ai visat!

Ridică-te şi fugi, nu mai fi un bun de consumat!”

Mai jos poţi asculta melodia şi viziona videoclipul. De asemenea, îţi recomandăm să citeşti articolele noastre despre cum înveţi să recunoşti violenţa domestică şi cum să te aperi dacă eşti victimă.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *