Primele lucuri pe care trebuie să le știi înainte să îți iei un câine

By  | 

Mi-am dorit dintotdeauna un animal de companie, mai ales un cățel. Când eram mai mică mă uitam cu jind la copiii care locuiau cu animale în sânul familie, în apartamentele lor sau la casele de la țară. Așa că, imediat cum mi-am luat casă și, implicit, am putut să iau decizii de una singură (bine, nu mă înțelegeți greșit, alături de partenerul meu pe care l-am convins cu greu) am adoptat-o pe Odri. Iar de curând, după trei ani cu un singur cățel, chiar când Odri s-a cumințit pe deplin, nu mai roade nimic, își face nevoile numai afară și nu mai murdărește pereții casei… am mai adoptat un cățel, de data aceasta la numai 2 luni.

E ca atunci când una dintre prietenele tale îți spune că mai vrea un copil/ a rămas iar însărcinată, după ce vreo trei ani la rând s-a plâns continuu cât de mult a traumatizat-o nașterea și cât de greu i-a fost, și cum nu mai „doarme legat” trei ore. Cam așa, păstrând proporțiile firești, s-a întâmplat și în cazul meu. Iar acum, a doua oară, este încă și mai dificil pentru că Luna, spre deosebire de Odri care avea șapte luni și era un câine foarte temător din cauza începutului ei de viață traumatizant, este liberă și nepăsătoare față de orice se întâmplă în lume, față de orice îi spunem noi.

Totuși, știți de ce cred eu că oamenii își mai iau încă un câine sau mai fac un copil chiar dacă le este extrem de dificil? Nu pentru că uită prin ce au trecut, așa cum se mint cele mai multe mămici, ci pentru că partea pozitivă este atât de fascinantă încât te faci că uiți și o iei iar de la capăt.

animal de companie

Așadar, vă scriu aceste rânduri, după ce m-am trezit la 7 ca să scot cățelușele afară pentru că cea mică plângea continuu, și chiar înainte să deschid ușa am călcat în cel mai moale… nu pot să continuu. Am spălat covorul vreo oră, și toate geamurile casei sunt încă larg deschise. Apoi, în timp ce am încercat să beau cafeaua în liniște, ca să pot începe săptămâna în forță, Luna s-a ocupat un pic de florile din casă, considerând că e momentul să le mai mutăm dintr-un ghiveci în altul, ceea ce ei i-a adus expulzarea afară, iar mie scena următoare: încercarea de a mă autocontrola cât mai mult când o auzeam cum își trece gheruțele pe geamul mare de la living, simțindu-se abandonată. Și norocul meu că avem curte unde le lăsăm în cea mai mare parte din timpul zilei pentru că altfel…

Dar, deși creșterea lor mă provoacă îngrozitor de tare, Luna și Odri mă învață, mai mult decât oricine pe această lume, să fiu mai responsabilă, mai ordonată, mai calmă. Iar dacă într-o zi voi deveni mămică, știu sigur că tot lor le voi mulțumi dacă voi reuși să-mi stăpânesc furia sau mi se va părea normal să nu dorm la 2 noaptea, așa cum în prezent mai fac câteodată ca să adun câteo duzină de ziare fârtecate de-a lungul holului, sau ca să am grijă de ele când nu se simt bine și vomită.

Apoi, eu nu prea am citit despre creșterea animalelor de companie, ceea ce regret acum, însă vă las mai jos ce am învățat din propriile greșeli, și mai nou din video-urile lui Cesar Millan (într-un final, am înțeles că un sfat bun îți poate salva câțiva neuroni).

Citește și: Terapeutul meu necuvântător

Înainte să aduci câinele acasă, arată-i împrejurimile, familiarizează-l cu locul din jurul casei, lasă-l să-și facă nevoile, apoi  bagă-l în casă seara când este deja obosit ca să înțeleagă că în casă este locul pentru odihnă, nu pentru alte nebunii. Asta nu va garanta că totul va decurge minunat, tot va trebui ca în fiecare zi pentru câteva luni buni să îți amintești că el nu știe și nu înțelege că trebuie să meargă afară pentru nevoile urât mirositoare. Așa că, fă-i o rutină, scoate-l la fiecare oră dimineața și seara, sau imediat după ce se joacă mai mult, bea apă, doarme. Nu vei rezolva nimic dacă îl bagi cu nasul în pipi cum am mai auzit, odată ce și-a făcut nevoile, nu o să-și dea seama că acela nu era locul bun pentru astfel de ritualuri. Ci, mai bine, când face afară, oferă-i o recompensă ca să asocieze spațiile de afară cu ceva gustos.

Când sare obsesiv-compulsiv pe tine, lingându-te sau încercând să te muște (este modul lor de a te cunoaște, de a te mirosi, de a te transforma în „de-ai lor”), nu țipa, nu îi da la fund (așa cum am făcut eu de multe ori, ca apoi să mă simt extrem de vinovată). Fii fermă, nu te îndepărta, și mai degrabă mergi câte un pas spre el și spune-i NU. Uneori, când nu înțelege, oferă-i alternative de joacă. După câteva zeci de încercări, vei reuși, crede-mă pe cuvânt.

Ca să estompezi marea distrugere prin ros. Luna deja a citit vreo trei cărți și a devorat toate perechile de papuci. Cel mai rău este că a vandalizat cablul de la televizor, ceea ce a atras de la sine o dezechilibrare temperamentală a tuturor membrilor familiei. În astfel de cazuri, nu-ți rămâne decât să chemi instalatorul ca să schimbe cablul și să te reconecteze la TV. Iat tu să nu renunți să îi atragi atenția, cu fermitate, adică să îi spui continuu că nu este ok ce face. Fiecare cu tonul și gesturile care sunt mai potrivite pentru el și pentru cățel. Eu, recunosc, mai folosesc din când în când un ziar făcut sul pentru atenționat la fund. Dar niciodată, niciodată nu am lovit vreun animal, mai ales peste față sau sub orice alte forme.

animal de companie

Achiziționează câteva obiecte de care are nevoie câinele tău, de fapt de care ai tu nevoie ca să puteți conviețui mai ușor. Ca să fim sinceri, ei nu au nevoie decât de mâncare și de afecțiunea ta. În rest, pot trăi așa cum s-au născut, fără prea mari probleme. Două recipiente, pentru mâncare și apă (le recomand pe cele din inox, pe cele din plastic Luna deja le-a ros); pentru perioada cât e încă micuță un ham, pe care îl vei înlocui cu o zgardă și lesă ceva mai târziu, pe la vreun an; perie de pieptănat, un șampon pentru căței (deși este recomandat să îi faceți cât mai rar baie); jucării cât cuprinde (doctorul veterinar ne-a recomandat să achiziționăm numai jucării din pluș, noi i-am mai luat și din plastic, dar nu sunt sănătoase în cazul în care înghite bucăți din acestea); un culcuș ca să știe că are un loc al lui (din păcate, noi am ratat această șansă pentru că le-am acceptat pe canapea alături de noi, și nimic, niciun pat din lumea asta nu va mai echivala plăcerea statului pe canapea, după ce descoperă această invenție minunată a omului). Pentru afară, o cușcă sau un țarc. Nu ca să îi marginalizezi, ci pentru că le place să aibă un spațiu bine delimitat care le oferă senzația de siguranță.

Astfel, iubește-l așa cum știi tu mai bine, iartă-l și iartă-te și pe tine când îi greșești. Și nu uita, învață să ai răbdare, va veni o zi când nu va mai fi nici așa energic, nici nu va mai face prostii sau, mai mult, când se va trezi odată cu tine dimineața chiar dacă tu dormi până la 10… va veni o zi când va sta cu tine pe canapea în liniște, fără să te clănțăne de urechi, în casă va fi cald, semiîntuneric, doar cu o rază de lumină de la veioza din colț. Te vei uita la el și îți vei da seama că totul ar fi așa trist dacă nu ar fi acolo lângă tine. Că ați construit împreună, trecând prin foc, unul dintre cele mai sincere parteneriate din toate timpurile, acela dintre om și câine.

Iar dacă într-o zi ți se va părea că ai nevoie de un nou stimulent, că e totuși un pic cam prea liniște, vei merge să cumperi sau să adopți încă unul. Și haosul se va reinstaura!

Citește și: Animalele care au devenit influenceri pe Instagram

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *