Premiile Oscar 2019. Lista câștigătorilor

By  | 

Cel mai așteptat eveniment din lumea cinematografiei s-a desfășurat aseară, Premiile Oscar, au avut loc duminică noapte la
Dolby Theatre din Los Angeles. Spre deosebire de alți ani, anul acesta a marcat două mari teme: echilibru și diversitate, de la aparițiile vestimentare la câștigarea premiilor.

Deși trendul de schimbare a început încă din 2017, odată cu
#OscarsSoWhite şi Time’s Up, 2019 a depățit și mai multe bariere prin: filmul “Black Panther”, regizat de Ryan Coogler, cu o distribuţie majoritar de culoare, Ruth E. Carter şi Hannah Beachler a doua şi, respectiv, a treia femeie de culoare care au câştigat vreodată un Oscar într-o categorie care nu a fost de interpretare “cel mai bun design de producţie”/ “cea mai bună scenografie”, pentru prima oară cele mai multe femei de culoare au fost recompensate cu premii, “Roma” este primul film mexican care câştigă premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj străin., iar proporția generală de femei care au câștigat a crescut surprinzător față de anii trecuți, iar evenimentul în sine nu a mai fost prezentat de o singură gazdă, ci de mai multe vedete care au prezentat câte un moment diferit… și multe alte simboluri ale echilibrului.

În ceea ce privește marii câștigători, avem o listă cu câteva aniticpări, dar și câteva surprize: “Bohemian Rhapsody”, de Bryan Singer şi Dexter Fletcher, a primit cele mai multe trofee la gala Oscar 2019, printre care şi cel pentru cel mai bun actor în rol principal, Rami Malek, iar cel mai bun film a fost desemnat: “Green Book”.

Iată lista completă a câștigătorilor:

Cel mai bun film: “Green Book”

Cel mai bun regizor: Alfonso Cuaron (“Roma”)

Cel mai bun actor în rol principal: Rami Malek (“Bohemian Rhapsody”)

Cea mai bună actriţă în rol principal: Olivia Colman (“The Favourite”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Mahershala Ali (“Green Book”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Regina King (“If Beale Street Could Talk”)

Cel mai bun film străin: “Roma”

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: “Spider-Man: Into The Spider-Verse”

Cea mai bună scenografie: “Black Panther”

Cel mai bun scenariu adaptat: “BlacKkKlansman”

Cel mai bun scenariu original: “Green Book”

Cea mai bună imagine: “Roma”

Cel mai bun montaj: “Bohemian Rhapsody”

Cea mai bună coloană sonoră: “Black Panther”

Cel mai bun cântec original: “Shallow” (din filmul “A Star Is Born”)

Cel mai bun montaj de sunet: “Bohemian Rhapsody”

Cel mai bun mixaj de sunet: “Bohemian Rhapsody”

Cele mai bune efecte vizuale: “First Man”

Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: “Vice”

Cele mai bune costume: “Black Panther”

Cel mai bun scurtmetraj animat: “Bao”

Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: “Skin”

Cel mai bun lungmetraj documentar: “Free Solo”

Cel mai bun scurtmetraj documentar: “Period. End of Sentence”.

Citește și: Cele mai memorabile ținute de la Premiile Oscar și poveștile din spatele lor

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *