Popoarele lumii, între iubire și ură de rasă

By  | 

Deși trăim unul dintre cele mai interesante și pozitive fenomene din toate timpurile – globalizarea – fenomenul de transformare a lumii într-o unitate care se manifestă la scara întregului glob prin mijloace specifice, printr-o politică economică și de securitate comună, suntem încă dezbinați de o groază de aspecte, chiar și de anumite prejudecăți pe care le avem fiecare despre anumite națiuni.

De cele mai multe ori aceste judecăți sunt apriorice, deși în același timp sunt legate de câteva experiențe reale sau poate care ne-au marcat la nivel personal sau la nivel de națiune, astfel propagându-se, ca un bulgăre de zăpadă, o idee despre felul de a fi al celui de lângă noi. Am trăit sau am auzit unele experiențe pozitive sau negative despre oameni sau națiuni. De exemplu, știm, de mulți ani, fără să ne mai punem întrebări sau să mai punem la îndoială că: francezii au cele mai bune vinuri și sunt foarte pasionali și liberi în ceea ce privește propria sexualitate. Dar mai știm și că tot ei sunt aroganți, zgârciți, nu vor să vorbească o altă limbă decât cea maternă.

popoarele lumii

Despre italieni nu avem niciun dubiu că sunt gălăgioși sau că Milano este capitala modei (acest oraș chiar este într-o luptă continuă pentru acest titlu cu Paris, Londra, New York). Oricât de urât ar suna, despre americani știm că sunt cam prostuți sau, mai diplomat vorbind, că nu prea știu ei așa multe informații.

Finlandezii, suedezii, popoarele nordice sunt organizate din cale-afară, dar sunt distanți, tot din cale-afară de sobri.

Britanicii vorbesc tot timpul despre vreme, beau mult ceai și nu numai, iar suporterii lor sunt cei mai mari huligani din întreaga istorie a fotbalului.

Există și prejudecăți care trec linia fină dinspre rasism, și instigă la ură de rasă, conflicte cosiale. Din păcate, aceste prejudecăți/ clișee etnice au fost de-a lungul istoriei extrem de dureroase și au dus la suferințe cumplite în rândul unor oameni cărora nu li s-a mai dat voie să se explice, cum sunt evreii, romii, populația de culoare din America, dar și poporul islam.

Despre evrei auzeam încă de mică ba câte o poveste tragică, ba câte o etichetă de genul: „dar și ei sunt zgârciți și oameni de afaceri fără scrupule”. Despre romi am auzit atât de multe încât mi-e rușine să enumăr vreun aspect. Cert este că, în octombrie, dar nu anul acesta, ci 2013, mai multe studii arătau că peste jumătate dintre români au o relație proastă cu romii sau ungurii. Prejudecățile față de prima națiune erau la fel de mari în România precum în Franța, Italia, Spania, Germania. Iar liderii politici și mass-media au stimulat ani la rând (și încă o mai fac) aceste aversiuni, scoțând în evidență acele cazuri care denigrează romii din întreaga Europă. Mai grav mi se pare că o altă cercetare sociologică tot din același ani arăta că doar 64% dintre români erau de acord ca persoanele de etnie romă să locuiască în România, iar unele state din Europa îi refuză pur și simplu.

Despre populația de culoare din America nici nu mai trebuie să detaliem, de curând americanii s-au împărțit în două mari grupuri: pro și anti populația de culoare, după cazul bărbatului de culoare ucis de către un polițist american, acțiune care a generat una dintre cele mai de amploare mișcări sociale din ultimii ani, sub egida #blacklivesmatter.

#blacklivesmatter

Sunt foarte multe de analizat din perspectivă sociologică, istorică, filosofică, prin lupa mecanismelor psihologice care au generat astfel de prejudecăți și voi reveni într-un nou material cu păreri avizate, însă de data aceasta vreau mai degrabă să vă împărtășesc câteva experiențe atât de plăcute care, oricât de nesemnificative ar părea, pot schimba întreaga percepție a lumii.

Acum doi ani am petrecut una dintre cele mai frumoase petreceri pe o terasă din Skiathos, alături de un grup de suedezi cu vârste peste 50 de ani, toți calzi și mari iubitori de karaoke. Deși chiar ei au mărturisit că în țara lor natală trăiesc „like in a box”… Tatăl meu, când eram eu încă la școala primară, avea un partener de afaceri rom, a cărui soție prepara una dintre cele mai bune mâncăruri pe care le-am mâncat, chiar dacă, da, locuiau mai mult în cortul de lânga casa imensă pe care o construiseră. Dar asta nu diminua niciun pic din eleganța însăcută a acestei doamne timide.

Unul dintre foștii mei iubiți a fost crescut de o bonă de origine romă, pe care o iubea nespus chiar și la 30 de ani. Da, în Finlanda ne-am cam plictisit, și nici nu am putut da o petrece ca să sărbătorim botezul nepotului nostru, vecinii nu te salută, dar e totul atât de curat și pus la punct încât simți nevoia să îi respecți pe acei oameni pentru că reușesc să fie așa cum sunt. Una dintre prietenele mele s-a mutat cu familia ei în Suedia, și da, cam aceleași prejudecăți despre felul de a fi al nordicilor i s-au confirmat și ei, dar de ce să rămâi ancorat în asta, când au unul dintre cele mai sănătoaste sisteme educaționale, și este singurul loc unde prietena ma a auzit cel mai des întrebarea: „Tu ce simți despre asta?”, iar cei mici sunt învățați la școală ca, de fiecare dată când văd un om care mătura strada, să meargă la el și să îi mulțumească pentru că face curățenie în comunitatea lor; și Didi, fetița prietenei mele face deja asta, ori de cât ori se ivește ocazia, cu o naturalețe care pe noi, cei care nu avem astfel de obiceiuri, aproape ne șochează.

Italienii, da, sunt gălăgioși și certăreți, dar au atât de multe alte calități încât, sincer, de ce ne-am bate capul cu asta?! Turcii și grecii sunt atât de primitori, au niște peisaje mirifice și o mâncare atât de gustoasă încât nici nu merită să te gândești de ce se urăsc între ei așa aprig, sau dacă pe la spate de fapt te vorbesc de rău. Poate unii o fac, dar cât înseamnă acest gest raportat la o cultură întreagă? Britanicii sunt… mă rog, cum spuneam, dar sunt în același timp un popor cu istorie și cu un umor minunat. Plus că îl au pe Hugh Grant, o au pe Helen Mirren și au avut-o pe Prințesa Diana. Religia islamică, dacă o studiezi mai îndeaproape, are o sumedenie de aspecte pentru care merită să nu o asociezi doar cu susținătorii fanatice care se ocupă cu kamikaze. De exemplu, ce îmi place mie cel mai mult este că locașurile lor de cult nu sunt locații sfintiți, ci încăperi de adunare a oamenilor. Și putem continua așa până facem ocolul lumii…

ocolul lumii

De fapt, acest articol este mai degrabă o invitație spre toleranță, un gând de sâmbătă prin care vreau să vă propun să rămâneți, măcar pentru o perioadă de timp, doar cu prejudecățile pozitive. Să vedeți cum, dintr-o dată, se schimbă perspectiva asupra întregii lumii și cum veți simți, brusc, că sunteți cetățeni ai lumii și nu ai unei țări anume, cum toate celelalte națiuni sunt minunate în felul lor. Și avem acum nevoie mai mult ca oricând să fim ceva mai buni și mai toleranți unii cu alții.

Citește și Scrută istorie a rasismului în modă.

Weekend fără prejudecăți îți doresc!

FOTO: Unsplash

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *