Petrecerea burlacitelor: trucuri de organizare

By  | 

Petrecerea burlăcițelor prinde tot mai mult teren și la noi. Uite ce trebuie să ai în vedere dacă tu ești cea care pune totul la cale.

În sfârșit, se întâmplă: cea mai bună prietenă a ta se mărită, iar tu ești la datorie pentru petrecerea burlăcițelor și tot ce înseamnă ea – invitate, mâncare, băutură… poate chiar și apariția unui „ofițer de poliție”. Ești stresată? Urmează ghidul COSMO și vei fi la înălțime.

Kim Kardashian: gest marinimos la petrecerea burlacitelor

Pasul 1. Vorbește cu mireasa

“Sfatul pe care-l ofer cel mai adesea este ca persoana care se ocupă de organizarea petrecerii să comunice cât mai direct cu sărbătorita”, spune Cathy Schroeckenstein, redactor-șef al WeddingBee.com. Întreab-o ce așteptări are (la aceste petreceri se aduc, în spirit de glumă, jucării erotice, dar dacă prietena ta nu va gusta gluma?). În cazul în care îți oferă un răspuns evaziv, convinge-o să-ți spună cum își imaginează ea ziua perfectă cu prietenele.

Pasul 2. Vorbește cu prietenele ei

Pentru că vor contribui financiar, întreabă-le cât ar fi dispuse să cheltuiască și ce idei năstrușnice au pentru petrecere – trebuie să le implici și pe ele în acțiune. După discuție, s-ar putea să-ți prioritizezi altfel sarcinile, însă totul trebuie să fie clar înainte să te ocupi de partea practică.

Pasul 3. Pune totul cap la cap

Odată ce ai stabilit echipa de burlăcițe, ocupați-vă de lucrurile care trebuie făcute din timp, cum ar fi programarea la spa, rezervarea unei locații etc. Creează un itinerariu, pentru ca invitatele să știe exact la ce să se aștepte. Doar mireasa trebuie să fie cea surprinsă!

Pasul 4. Petreceți!

Nu aveți nevoie de îndrumare la partea asta, nu-i așa?

Cum să fii cea mai cool domnisoara de onoare

Lista ta de organizare

Fă rost de numele și contactele invitatelor de la mireasă.

Gândește-te la o dată – petrecerea poate avea loc cu câteva săptămâni sau chiar cu câteva zile înainte de nuntă.

Stabilește bugetul (consultă caseta despre finanțe – foarte important!)

Decide-te asupra unei tematici – fie că faceți pe îngerașii Victoria’s Secret, fie că etalați ținute și coafuri în stilul anilor ’80, o tematică anume piperează atmosfera și le entuziasmează pe invitate.

Trimite invitații haioase.

Aprovizionează-te în ordinea priorităților.

Gândește-te la câteva activități amuzante de făcut pe parcursul petrecerii.


Comments

comments