Părinții mi-au găsit jucăriile sexuale!

By  | 

Chiar dacă masturbarea și sexul sunt absolut naturale și oricine le face, cele mai multe dintre noi nu discutăm despre asta cu părinții. Iar dacă avem jucării sexuale, mama sau tatăl sunt ultimii care ar trebui să știe!

Din păcate, au existat situații în care o persoană a fost prinsă de părinți atunci când se masturba, în timpul sexului sau poate părinții i-au găsit întâmplător o jucărie sexuală. În acest articol ne vom concentra pe ultima situație, iar 7 femei ne vor împărtăși experiența lor.

„Mama mea mi-a găsit dildo-ul strap-on. L-a găsit când mi-a pus niște haine în sertare și, deși nu am vorbit niciodată despre asta, sunt sigură că l-a văzut.”

„Mama m-a prins când îmi curățam jucăriile sexuale. Lăsasem ușa deschisă la baie pentru că aveam impresia că sunt singură acasă și a venit să mă întrebe ceva. S-a oprit în mijlocul propoziției, mi-a spus că vorbim mai încolo și a plecat. Ne-am evitat vreo 3 zile și nu am vorbit niciodată despre asta.”

„Eram prin liceu și credeam că sunt singură acasă, așa că am vrut să folosesc o jucărie. Am lăsat-o pe pat apoi și m-am dus la toaletă, de unde am auzit-o pe mama intrând în camera mea. Nu mi-a spus nimic legat de jucărie, dar sunt sigură că a văzut-o pentru că tot ce mi-a zis a fost că iese până la magazin și a plecat imediat. Am aruncat jucăria ca să nu o mai vadă vreodată.”

„Mi-am lăsat dildo-ul în baie odată și l-a găsit mama. Mi-a spus să fac curat în baie și nu înțelegeam la ce se referă, apoi m-am prins…”

„Când mama are o zi liberă face curat prin toată casa. Nu doar o dată mi-a pus haine curate în sifonier și, găsind un dildo acolo, l-a pus deasupra lor.”

„Eram în liceu și aveam un vibrator fosforescent pe care l-a găsit mama. Era confuză și m-a întrebat ce e, așa că i-am spus că e o lanternă. Habar n-am dacă a aflat adevărul între timp.”

„Tata și un prieten al său îmi rearanjau mobila în cameră și nu m-am gândit că ar putea să îmi găsească jucăriile. Tata e preot, iar amicul său e de asemenea credincios – iar eu sunt lesbiană. Mereu aduce vorba despre asta.”

 

Citește și: De ce să NU îți fie rușine că folosești jucării sexuale 

 

 

*articol preluat din Cosmopolitan UK (autor: Paisley Gilmour)

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *