(P) Piese de mobilier nelipsite din apartamentele mici

By  | 

Când metrii pătrați sunt limitați, ai putea să crezi că soluția este cât mai puțină mobilă. Ceea ce, într-adevăr, creează impresia de spațiu. Dar problemele apar când vrei efectiv să locuiești în acel spațiu. Pentru că realitatea este că ai nevoie de mobilă. Ai nevoie de masă, bibliotecă, șifonier, dar într-o variantă care să nu înghesuie spațiul limitat. Ce piese de mobilier poți alege în astfel de situații? În unele cazuri, s-ar putea să schimbi cu totul așezarea în casă. Dar dacă iei mobila în rate, e mai ușor să o iei de la zero și să-ți creezi un spațiu ușor de locuit, chiar dacă nu e foarte generos pe orizontală.

Pliabile

Orice piesă care își poate reduce mărimea la nevoie este de preferat. Scaune pliabile, mese care ies din perete, uscătoare de rufe extensibile, orice piesă care se poate ascunde atunci când nu e folosită, va prinde bine într-un apartament mic.

Cutii depozitare

Cea mai mare problemă a unui spațiu mic este dezordinea. Iar dezordinea nu este atât de mult vina omului, cât este vina lipsei de soluții de depozitare. Cutii, rafturi, sertare secrete, toate ajută să-ți ții obiectele în ordine și să nu ajungă în drum, pe canapea, pe lângă pat. Cu cât depozitezi lucrurile mai inteligent, cu atât vei descoperi mai mult spațiu în casă.

Oglinzi mari

Metrii pătrați mai pot fi și păcăliți. Totul e psihologic. Dacă ochiul vede numai pereți, creierul se va simți înghesuit. Dar oglinzile pot să te ajute în acest sens. Alege mobila cu oglinzi, ușile cu oglinzi, oglinzile verticale agățate pe pereții goi. Toate îți vor da impresia că mai e o cameră sau că spațiul se continuă dincolo de cei patru pereți. Chiar dacă tu știi adevărul, iluzia tot funcționează.

Pat cu depozitare

Un loc nu foarte utilizat și care rămâne nefructificat în majoritatea caselor este spațiul de sub pat. Dacă nu ai deja un cadru cu sertar, poți măcar să folosești cutii pentru a depozita aici lucruri de care nu ai nevoie pentru moment sau pe care le scoți la iveală doar în anumite sezoane, cum ar fi plapuma groasă iarna sau tricourile vara.

Agățătoare

Chiar dacă gândim apartamentele în suprafețe, mai avem la dispoziție și spațiul vertical. Toți pereții tăi prezintă potențial în fața unei bormașini. Pentru că rafturile, mobila suspendată și agățătoarele pot să elibereze tot ce țineai până atunci pe podea.

Pentru toate aceste soluții și pentru multe alte piese de mobilier care economisesc spațiu, poți folosi un card care-ți relaxează bugetul. CardAvantaj împarte cheltuielile în rate, ca să poți cumpăra tot ce ai nevoie deodată. Pentru că e mai ușor să ai un plan de ansamblu și să cumperi totul imediat, decât să iei mobila pe bucăți.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *