(P) Limbile străine cel mai ușor de învățat

Cunoașterea unei limbi străine este obligatorie în zilele noastre, pentru că are un rol determinant în clădirea unei cariere de succes. Iar dacă știi mai multe, cu atât mai bine. Te ajută în profesia pe care o vei alege, dar și în plan personal, pe mai multe paliere decât îți poți imagina. Dacă îți îndrumi copiii să înceapă să studieze la o vârstă fragedă, te asiguri că vor avea parte de un viitor luminos.

Limbile străine cel mai ușor de învățat pentru noi, românii, sunt cele mai apropiate lexical și gramatical de limba noastră, dar și cele cu care suntem oarecum familiarizați, pentru că sunt utilizate frecvent și le auzim constant în filme sau muzică.

Iată care sunt limbile care se învață cel mai ușor:

Limba engleză

Limba engleză este printre cele mai vorbite limbi de pe pământ. Este și cea mai predată limbă străină din şcoli din toată lumea și, în același timp, limba internațională folosită în marile companii.

Engleza are o gramatică uşoară, cu reguli clare și ușor de reținut, mult mai simplă decât cea a limbii române. În plus, utilizează multe vocale, este ușor de pronunțat și are o anumită muzicalitate care atrage. Copiii reușesc să se exprime bine în această limbă chiar înainte de a începe școala.

Chiar dacă legăturile cu limba română sunt practic inexistente, limba engleză este, fără îndoială, ușor de învățat pentru noi.

Limba spaniolă

Gramatical şi lexical, spaniola este cea mai apropiată de limba română. Este o limbă uşor de învăţat, cu un vocabular de bază latin şi influenţe din limba engleză. Din punct de vedere fonetic ridică extrem de puține probleme, pentru că – în linii mari – se citeşte cum se scrie. Gramatica este destul de stufoasă, însă structurată bine, logică.

Spaniola ocupă locul doi în topul celor mai studiate limbi din lume.

Limba franceză

Limba franceza este de asemenea ușor de învățat, fiind o limbă latină, înrudită cu limba română. Are multe reguli gramaticale şi ortografice comune cu limba noastră, însă pronunția ar putea ridica ceva probleme care se pot rezolva în timp, cu exercițiu. Totuși, potrivit acestui blog, limba franceză se află în top 3 cele mai uşoare limbi străine din lume.

Este o limbă vorbită de 80 de milioane de oameni ca limbă maternă și de 190 de milioane ca limbă secundară. Este, de asemenea, una din cele șase limbi oficiale ale ONU, ceea ce înseamnă că este important să o știi sau măcar să o înțelegi, mai ales dacă lucrezi într-un domeniu care are cuvântul „internațional” în descriere.

Foto: Jess Bailey/Unsplash

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.