(P) Feeric in Cetate. La Alba Iulia

By  | 


După şapte ani de succes la Sibiu, Feeric Fashion Days, cel mai important eveniment de modă din Europa de Est, face un nou pas în dezvoltarea festivalului. Timp de trei zile, Feeric Fashion Days se mută în magnifica Cetate Alba Carolina.

Prezentări de modă, expoziţii de fotografie, concerte, petreceri şi multe alte surprize îi aşteaptă pe toţi cei care vor să vadă cum un oraş se poate transforma şi prin modă. „Eu îmi doresc de foarte mult timp să dezvolt Feeric-ul şi în alte oraşe din ţară. Alba Iulia este un oraş superb, cu potential maxim, avand în vedere neconvenţionalul spaţiilor în care au loc prezentările de modă şi resursele certe pentru profesionistii din Alba Iulia ce se regasesc în industria modei: designeri, make-up artisti, fotografi etc. Am fost extrem de încântat de receptivitatea Primăriei municipiului Alba Iulia de a organiza acest festival aici. Ni s-a oferit tot sprijinul necesar, pentru a avea un eveniment reuşit”, spune Mitichi, directorul festivalului Feeric Fashion Days. 

Festivalul debutează în 4 iulie cu o expoziţie colectivă de fotografie de modă. În centrul Cetăţii, pe pietonala Mihai Viteazul, vor expune pe cuburi de mari dimensiuni Roxana Enache, Radu Cărnaru, Andreea Retinschi şi Oltin Dogaru. Sâmbătă, ziua începe cu o prezentare de modă individuală, pe strada Muzeului, în faţa Muzeului Naţional al Unirii, de la ora 19. Apoi, la ora 21, Dana Săvuică, prezentatoarea acestui festival, va deschide prima Gală Feeric în Cetatea Alba Iulia. Pe pasarela de la Poarta  a III-a a Cetăţii Alba Carolina îşi vor prezenta cele mai recente colecţii designerii Evgheni Hudorojcov, Giuka, Mihaela Cîrlugea, Anca Stănilă şi Adriana Delia Bărar.
Duminică, tot de la ora 19, o nouă colecţie va fi prezentată la Podul de lemn de la Poarta a IV-a, iar de la ora 21, în Gală, vor prezenta Gabriela Atanasov, Rozalia Bot, Iulia Manciulea Tileagă, Anamaria Şut şi Adina Buzatu. 
 
„Cetatea albaiulienilor începe să fie „revendicată” de organizatori de evenimente tocmai pentru ceea ce s-a realizat în ultimii ani: spaţii versatile, ce pot fi folosite de la parade militare şi până la, în acest caz, paradă de modă. Opoziţia dintre spaţiile istorice şi pasiunea creatoare a designerilor de azi este „la modă”. Feeric Fashiond Days este un festival care a pretins întâietatea în Romania, este expresia care defineşte perfect îmbinarea dintre ce am moştenit cu ceea ce modelăm în prezent. Frumuseţea acestei cetăţi va pune şi mai mult în valoare colecţiile designerilor. Vă aşteptăm cu drag pe toţi la prima ediţie a Feeric Fashion Days Alba Iulia”, spune Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia.
 
Feeric Fashion Days Alba Iulia este un eveniment organizat de Fundaţia Mitichi şi susţinut de Primăria municipiului Alba Iulia.
 
Eveniment organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba şi al Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia.
 
Mai multe informatii gasesti aici.
 
www.Facebook.com/feericfashion
 


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *