(P) Aparate foto bune de luat într-un city-break

By  | 

Nici n-a început 2020 bine, și te gândești la planuri de vacanță. Dar înainte să rezervi camere de hotel și să cumperi bilete de avion, poate găsești loc în buget pentru o investiție care sigur se va dovedi inspirată. Acum, cât reducerile sunt în floare, e momentul să-ți îmbunătățești fotografiile de vacanță. Iar dacă mai ai și un card eMAG, poți să alegi cea mai potrivită cameră pentru fotografii urbane, numai bună de luat în marile orașe europene.

Sony Cyber-shot RX100

O camera foto pentru vacanțe nu trebuie să fie creată neapărat pentru fotografi profesioniști. Mai degrabă, criteriile țin de ușurința de folosire, greutatea aparatului și calitatea imaginii. Categorii pe care Sony Cyber-shot le bifează cu brio. Este o cameră ușoară, super-compactă, cu un zoom generos și un autofocus foarte rapid. Toate aceste beneficii vin la un preț destul de piperat, dar în afară de etichetă, nu prea ai ce să-i reproșezi acestui companion perfect de călătorii.

Canon Powershot SX740 HS

Dar de ce să-ți iei cameră, când ai ultimul model de smartphone, care face fotografii aproape la fel de reușite? Întrebare legitimă, până când ajungi să surprinzi ceva de la mare depărtare cu un telefon. Pentru că zoom-ul nu e punctul forte și nici nu va fi vreodată. În schimb, Canon SX740 HS îți oferă exact acest beneficiu. Cu un zoom optic de 40x, treci cu ușurință de la cadre urbane la detalii îndepărtate. Iar autofocusul se adaptează și el binișor. Dar este o cameră care-și arată calitățile în special pe timp de zi, întrucât senzorul mic nu face casă bună cu lumina slabă.

Sony A6400

Dacă chiar vrei să treci la nivelul următor în privința fotografiilor de vacanță, ai nevoie de un mirrorless. Iar dacă vrei să faci și poze bune și filmulețe de calitate, A6400 de la Sony e alegerea perfectă. Pentru că are un autofocus care dă lecții, obiective versatile și un ecran frontal, în cazul în care simți nevoia să devii vlogger de călătorii.

Fujifilm X-T30

Pentru cei care cer mai mult de la o cameră foto și au câteva cunoștințe de bază, Fujifilm a creat un aparat suficient de profi încât să creezi artă, dar suficient de compact încât să faci asta în vacanță. X-T30 este probabil cea mai bună cameră de sub 5000 de lei, are o gamă generoasă de obiective și un atuofocus excelent. Poate filma la calitate 4k fără probleme, iar pe întuneric se descurcă onorabil, chiar și la un ISO mai ridicat.

O cameră foto este o investiție destul de mare, dar una de care te bucuri mult timp. Iar dacă o cumperi folosind CardAvantaj, împarți suma în rate fără dobândă*, ca să-ți rămână bani și de bilete de avion către toate destinațiile dragi ție.

*Dobanda zero se aplică dacă se achită lunar suma totală de plată, astfel cum este evidențiată în extrasul de cont emis de către Bancă. Pentru o limită de credit de 5.367 lei, dobânda fixă este de 28%/an, rata lunară de plată este de 512,57 lei, iar dobânda anuală efectivă (DAE) este de 38,94%, fiind calculată pentru suma menţionată mai sus retrasă în întregime în prima zi de la un ATM Credit Europe Bank (România) S.A. şi rambursată în 12 rate lunare egale. Valoarea totală plătibilă este de 6.307,27 lei incluzând dobânda, comisionul anual de administrare cont curent de card în valoare de 49 lei şi costul de utilizare a mijlocului de plată în valoare de 107,69 lei.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *