Robbie Williams va concerta pe scena principală a UNTOLD 2019!

By  | 

Robbie Williams este surpriza ediției aniversare a mega-festivalului Untold. Super entertainer-ul britanic, unul dintre cei mai populari și de succes artiști pop din lume, va concerta pe scena principală.

Surpriza pe care au pregătit-o organizatorii festivalului UNTOLD, pentru ediția aniversară, este una care depășește toate așteptările. Concertul din vară de la Cluj-Napoca este unul special și asta pentru că artistul și-a ales pentru anul 2019 doar câteva concerte în întreaga lume, în această elită numărându-se și festivalul UNTOLD.

Organizatorii festivalului promit că spectacolul va fi unul cu adevărat suprem, pus în valoare și de producția impresionantă pe care o vor pregăti pentru acest eveniment. Show-ul va dura peste 1 oră și 30 de minute și va însuma peste 50 de muzicieni și dansatori care vor fi prezenți pe scenă, alături de superstarul britanic.

Cariera artistului este una impresionantă și a început încă din primul moment în care a urcat pe scenă alături de trupa Take That în 1990. În 1995, artistul a decis că-și dorește o cariera solo, iar de peste 30 de ani acesta a avut un drum fulminant, din toate punctele de vedere. În cariera sa spectaculoasă, Robbie Williams a livrat, pe lângă hituri pe bandă rulantă, și concerte cum rar s-au mai văzut în lume.

Pe lângă multe alte hituri, în vară, pe scena festivalului UNTOLD se vor auzi melodii ca „Feel”, „Angels”, „Rock DJ”, „Let Me Entertain You”, „Freedom”, „Millennium”, „She´s The One”, „Old Before I Die”, „Kids”, „Eternity”, „Something Stupid”, „Radio”, „Bodies” și „Candy”.

După 4 ediții legendare, prin prezența lui Robbie Williams pe scena principală, UNTOLD demonstrează că este un festival pregătit să ducă experiența muzicală la nivelul următor. Astfel, UNTOLD își păstrează promisiunea de a aduce artiști de top din întreaga lume, și de a evolua la fiecare ediție.

Următoarele 5000 de abonamente se pun în vânzare miercuri, 5 iunie, la ora 12:00

Primele 60.000 de abonamente au fost deja vândute pentru ediția aniversară a festivalului UNTOLD. Următoarele 5000 de abonamente pentru cele 4 zile de festival se vor pune în vânzare, miercuri, 5 iunie, ora 12.00, la prețul de 149 de euro plus taxe. Acestea vor putea fi achiziționate doar de cei care s-au înregistrat pe untold.com. Cei care nu și-au cumpărat încă un abonament la festival, mai au timp să se înregistreze pe pagina festivalului pentru tranșa care va fi scoasă la vânzare miercuri, 5 iunie, la ora 12.00. Organizatorii UNTOLD spun că săptămâna viitoare vor fi scoase la vânzare și biletele pentru 1 zi de festival.

Ediția aniversară din acest an a unuia dintre cele mai bune festivaluri de muzică din lume, UNTOLD, va însemna o producție și mai impresionantă decât în anii precedenți, dar și show-uri unice în lume, cum ar fi cele pregătite de Armin van Buuren, „ARMIN UNTOLD World Exclusive Show”, de bine cunoscutul trio, 3 Are Legend, dar și de DJ-ul numărul unu al lumii, Martin Garrix. Armin van Buuren pregătește în acest an un show care va putea fi văzut exclusiv la UNTOLD. Fanii vor fi purtați prin experiențe muzicale diferite, dar și printr-un carusel al emoțiilor și energiilor pozitive.

Festivalul UNTOLD va avea loc în perioada 1-4 august la Cluj-Napoca.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *