Alina Eremia lansează piesa #VorbePeDos

By  | 

Cele mai frumoase piese iau naștere din experiențele proprii, iar de această dată Alina Eremia ne surprinde cu o melodie de dragoste, plină de sensibilitate și melancolie, în egală măsură.

#VorbePeDos este o retrăire a unor amintiri frumoase între doi îndrăgostiți, care în final au ajuns să își spună cuvinte fără rost. Cu toții am fost la un moment dat la sfârșitul unei relații, atunci când parcă nu îl mai recunoșteam pe cel de lângă noi și ne purtam precum doi necunoscuți.

Mesajul piesei este acela că vorbele pot cântări foarte mult, iar folosite ca arme pot răni profund. Este foarte important să comunicăm, aceasta fiind cheia unei relații armonioase, de lungă durată”, a declarat Alina Eremia.

alina-cover-fb-2

#VorbePeDos a luat naștere în studioul Mango Music, unde Alina a auzit un instrumental care i-a atras atenția. Mai departe, artista a scris versurile, fiind inspirată de o experiență personală, dar și de multitudinea de emoții și povești ale oamenilor din jurul ei. Producția a continuat în studiourile DeMoga Music, iar la piesă au lucrat Madalin Rosioru și Octav Mihai.

Alina Eremia și-a imaginat videoclipul încă din prima clipă în care a ascultat piesa, iar viziunea ei a fost pusă în imagini de către regizorul Dan Petcan, care a sustras perfect esența ei și a creionat o poveste autentică.

Mai jos poți asculta și tu piesa #VorbePeDos.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *