MozaiQ a organizat prima Gală a Aliaților LGBTQ+

By  | 

În data de 17 mai, MozaiQ a celebrat Ziua Internațională Împotriva Homofobiei și Transfobiei prin organizarea primei Gale a Aliațiilor LGBTQ+. Peste 150 de invitați, activiști pro LGBTQ+, precum și nume sonore ale industriilor creative din România au trecut pragul Qreator, participând la acest eveniment. Printre aceștia s-au numărat Emil Rengle, Andreea Bălan, Aylin Cadîr, Vladimir Draghia, Maria Marinescu, Adrian Teleșpan, Alexandru Abagiu, Noemi Meilman, Ioana Ciolacu și Laura Lazăr.

“A fost o seară emoționantă pentru toți cei prezenți. În istoria recentă a comunității LGBTQ+ unul dintre cele mai importante roluri l-au jucat ALIAȚII care ne-au fost alături pentru niciun alt motiv decât acela că sunt empatici cauzei comunității și luptei noastre pentru drepturi egale. Este vorba despre o promisiune de a ne respecta și de a ne face vocile auzite, despre angajamentele pe care le luam fiecare dintre noi de a fi mai buni, de a nu ne mai fie teamă, de a fi noi fără regret sau jumătăți de măsură.

Aliații noștri au vorbit pentru noi atunci când nu am avut o voce, ne-au ridicat atunci când ne era greu, ne-au ținut mai strâns mână la Bucharest PRIDE și ne-au reprezentat atunci când ne-a fost frică să ne arătăm. Această seară a reprezentat contextul perfect pentru a-i sărbători, pentru a le oferi recunoștința noastră și, mai ales, pentru a face cu toții o nouă promisiune, aceea de a fi open-minded și empatici la nevoile altora, de a ne respecta în continuare diferențele și de a ne sărbători împreună.  Implicarea Qreator a fost importantă în transmiterea mesajului. Comunitatea LGBTQ+ este prezentă în spațiul cultural și social local și continuă să își reclame locul și drepturile. Ne vedem la Bucharest Pride, pe 22 iunie!” a declarat Robert Rațiu, Președintele MozaiQ.

Momentul principal al evenimetului a constat în decernarea premiilor, un moment de recunoaștere pentru cei care și-au dovedit în nenumărate rânduri solidaritatea.

Trofeele au fost acordate după cum urmează:

  • Coming out -ul anului: Emil Rengle

  • LGBTQ+ Icon: Andreea Bălan

  • LGBTQ+ Employer of the Year: IBM Romania

  • LGBTQ+ Ally of the Year: ELLE Romania

  • People’s Choice Award: Ioana Ulmeanu

Gala de decernare a premiilor a fost încheiată cu un show powered by Emil Rengle.

“Cred că pentru a fi autentic trebuie să ai curajul să fii diferit. Îmi place să mă înconjor de oameni frumoși și creativi pentru că sunt sigură că ei pot schimba lumea prin creativitate. Mă inspiră oamenii care îmbrățisează cine sunt ei cu adevărat. Nu cred în status quo și normalitate, așa cum este definită de cele mai multe ori de societate. Normalitatea pentru noi înseamnă egalitate. Într-o lume influențată de status quo, de concepții și, mai ales, de preconcepții, cred că trebuie să conștientizăm că suntem foarte similari.

Mereu spun echipei mele că nu fac promisiuni, dacă nu le pot ține. Așa că vă promit că suntem împreună pentru a face lumea mai bună și mai frumoasă, iar Qreator sperăm să fie locul care să vă inspire. Sunt mândră că am facut primul pas spre o comunitate care are aceleași valori ca noi și IQOS: loialitate, creativitate și perseverență”, a declarat Ruxandra Pașca, Director Development IQOS.

În cadrul galei a fost expusă și Arhiva Queer-Adrian Newell Păun, care documentează experiențele comunității queer din România de-a lungul ultimelor trei decenii, precum și expoziția de fotografie a studenților din comunitate – Brave to be me – proiect susținut de MozaiQ și IBM.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *