Molecule F și Designerii Români s-au alăturat Fundației Inovații Sociale Regina Maria

By  | 

Molecule F și Designerii Români s-au alăturat Fundației Inovații Sociale Regina Maria pentru strângerea de fonduri în cadrul Galei din Inimă pentru Viitor.

Gala din Inimă pentru Viitor, ediția a 5-a, care s-a desfășurat săptămâna trecută a beneficiat de sprijinul multor oameni care prin participare, donații sau licitații au ales să sprijine cauza Fundației Inovații Sociale Regina Maria. Fashionul poate prinde valențe sociale, atunci când 30 de designeri români raspund pozitiv inițiativei de a dona creații pentru a fi licitate. Persoane publice și din mediul business au achizițonat creații ale designerilor români în valoare de 3000 de euro.

Catalin Botezatu, Ceramic Sparrow, Chrsitine on the Clouds, Chic Utility, Concepto, Colours of My Life, Daniela Barb, Dorin Negrău, Efemere, Flash Jewels, Grafemeride, Hera Medical Cosmetics, Hedare, Idol Ray, Le Dot, Ludique, Maria Marinescu, Mariana Villanueva, Mihai Albu, Murmur, Noemi Meilman, PNK Casual, Pineberry, Pulse, Ramelle, Silvia Serban, Silkdom, Vivi Art Boutique, Womanland, Ză Scoolărz sunt brandurile care au ales din colecțiile lor cele mai potrivite creații pentru a fi licitate în cadrul Galei din inimă Pentru Viitor. Peste 50 de produse vestimentare, accesorii, lenjerie intimă, obiecte de decor interior, agende, cosmetice bio au fost expuse în cadrul cornerului de fashion proudly powered by Molecule F din cadrul Stejarii Country Club. Persoane publice și din mediul business au licitat silent sau public produse în valoare de 3000 de Euro. Suma strânsă va acoperi tratarea a peste 500 de persoane cu diferite boli cardiace și respiratorii care vor primi în mod gratuit tratamentul pentru a putea ajunge să ducă o viața normală.

„Deobicei nu comunicăm toate proiectele sociale în care sunt implicată cu Molecule F sau în nume propriu. Cred cu tărie că dacă poți face fapte bune, trebuie să le faci pur și simplu. Sunt fericită că lucrăm cu oameni cu inimi mari, oameni care gândesc la fel ca noi.  În 2 ore de la trimiterea call to action-ului de implicare în cauza socială aveam mai mult de 10 răspunsuri pozitive. Îmi doresc să putem face din ce în ce mai multe acțiuni de genul acesta. Mulțumiri tuturor designerilor care s-au implicat și celor ce se vor implica în viitor. Felicitări Fundației Inovații Sociale Regina Maria care an de an reușește să trateze gratuit în cele doua policlinici sociale deținute mii de oameni cu grave probleme financiare.”

a declarat Mirela Bucovicean, Owner Molecule F, Molecule F Concept Store, Molecule PR.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *