Milenialii, între optimism și dezamăgire

By  | 

Cine sunt, ce vor, ce trăsături distincte au? Auzim deseori acest cuvânt, dar ce se ascunde în spatele denumirii care desemnează o generație?

Milenialii, o generație intrată de aproape un deceniu pe piața muncii și ajunsă la o primă maturitate, sunt etichetați în cele mai variate moduri: au „ucis“ totul, de la restaurantele în franciză la diamante. Este generația care a devenit țapul ispășitor al multor tendințe economice, abilități sociale și trăsături psihologice blamate, cum sunt egoismul, senzitivitatea extremă, narcisismul.

De fapt, grupul de vârstă este mai mare decât se crede și include mai mulți oameni decât pare. Ba chiar include anumite trăsături care nu au nimic de-a face cu toastul cu avocado, voluntariatul sau cafelele foarte scumpe.

De când până când

Oricine s-a născut între 1982 și 2000 face parte din această generație. Inițial, se considera că cei născuți între 1981 și 1996 pot reclama apartenența la mileniali, așa că, în funcție de sursă, este vorba de 16, de 19 sau, cumulând perioadele, 20 de ani. Cel mai tânăr milenial ar avea 20 de ani, iar cel mai bătrân, aproape 40. Unii sunt la facultate, alții sunt deja părinți ai unor copii mari.

Citește și: Există prăpastia dintre generații sau este doar un mit?

Mulți nici măcar nu se consideră ca aparținând acestei generații. Însă toți cei care fac parte din ea au căpătat o anumită reputație, în general nu prea pozitivă. Mulți lucrează de acasă, nu sunt integrați în marea economie sau în marile industrii importante, se descurcă cu slujbe cu o jumătate de normă ori sar de la un loc de muncă la altul.

Există însă un motiv pentru asta. Mulți au terminat liceul sau facultatea în timpul crizei din 2008, iar acest lucru le-a afectat alegerile de viață, veniturile, chiar și modul de a privi maturitatea. Mulți mileniali nu câștigă la fel de bine precum cei din generațiile anterioare și au mai puține bunuri în posesie. Mulți nu-și cumpără case sau mașini, cum făceau părinții lor, și nici nu sunt interesați de asta, ci de un mod de viață flexibil și mobil.

Încrezători în forțele proprii

De obicei, când citim despre mileniali, vedem că sunt narcisiști. Leneși. Răsfățați. Cam… paraleli cu realitatea. Și nu e vorba doar de niște etichete sociale, ci de date obținute în urma unui deceniu de cercetări. Da, milenialii sunt mai centrați pe ei înșiși decât generațiile anterioare. Dar la fel s-a întâmplat cu fiecare generație în parte, pe scala narcisismului fiecare generație adaugă încă 1-2 puncte. Mediul de viață modelează și determină anumite caracteristici împărtășite de toți cei care s-au născut într-un anumit interval de timp.

Pentru că li s-a spus de mici să-și urmeze visurile și că sunt speciali, milenialii sunt încrezători în forțele proprii. Însă această încredere este uneori exagerată și se transformă în narcisism și sentiment că li se cuvin multe. Sunt mai optimiști în ce privește viitorul, deși au mai puțin succes economic decât părinții lor. Acest optimism duce la faptul că numeroși mileniali au așteptări nerealiste, ceea ce duce la dezamăgire. Mulți mileniali de la începutul perioadei au terminat facultatea și nu și-au găsit locuri de muncă corespunzătoare pregătirii lor.

Plăcere la locul de muncă

Milenialii au crescut folosind dispozitive electronice. Așa că locul de muncă s-a adaptat un pic acestei tendințe, având în vedere dependența acestor oameni de gadgeturi. Satisfacția muncii este mai importantă pentru ei decât remunerația. În plus, vor un echilibru între muncă și viața personală. Nu prea suportă locurile de muncă mai puțin plăcute și folosesc intens mediile sociale pentru a-și exprima orice opinie. Dacă, în schimb, sunt mulțumiți, devin promotori ai organizației pentru care lucrează.

Au crescut fiind bombardați de reclame, așa că sunt sceptici când e vorba de promovarea unor materiale și bunuri. Când se angajează sau cumpără ceva, caută sfatul prietenilor. De aceea, strategiile clasice de marketing și recrutare nu au efect asupra lor.

Citește și: Cum te organizezi și cum te motivezi când lucrezi de acasă

 

Text: Dana Verescu

Sursă foto: iStock

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *