La ce festivaluri de muzica mergem in vara 2015?

By  | 

Dacă încă nu ai planuri pentru vara aceasta, COSMO îţi prezintă cele mai importante festivaluri de muzică ce vor avea loc în ţară.

Iunie 2015

Metalhead Meeting, Bucureşti

Între 11 şi 14 iunie 2015, festivalul Metalhead Meeting se întoarce, de data aceasta lângă Afi Palace Cotroceni, pe Cotroceni Open Air. Printre trupele care vor concentra se numără Satyricon, Amorphis, Turisas, Cargo, Bucovina, Negura Bunget, Lacrimas Profundere, Primordial, Dark Funeral, L.O.S.T., Kristvaen şi Shifting Sands.

Electric Castle, Castel Banffy (jud. Cluj)

Ajuns la a treia ediţie, festivalul Electric Castlea fost nominalizat la două categorii la European Festival Awards şi este primul festival care a mutat muzica electronică şi sunetele live ale unui concert pe scenele unui castel. Anul acesta, pe cele 6 scene vor urca peste 150 de artişti, printre care The Prodigy, Fatboy Slim, the Parov Stelar Band, Netsky, Sub Focus, The Cat Empire, The Subways, Asian Dub Foundation, Dub Pistols, Rudimental sau Sigma. Festivalul are loc între 25 şi 29 iunie.

Iulie 2015

Gărâna Jazz Fest, Poiana Lupului (jud. Caraş-Severin)

Cea de-a 19-a ediţie a festivalului de jazz va avea loc între 9 şi 12 iulie 2015, iar publicul va putea asculta artişti precum Stanley Clarke Quartet, Nighthawks sau Enzo Favata Quartet. Momentan nu se cunosc mai multe detalii legate de programul evenimentului.August 2015

Padina Fest, Platoul Bucegi (jud. Braşov)

Festivalul Padina Fest 2015 se bazează pe promovarea Munţilor Bucegi şi a turismului la mare altitudine, ridicarea gradului de educare montană prin impunerea unui regulament de festival şi ecologizarea zonei cu scopul de a conservă patrimoniul natural. În timpul zilei au loc evenimente sportive şi activităţi recreaţionale din cele mai îndrăzneţe, iar serile sunt dedicate în exclusivitate concertelor. Pe scenă vor urca nume precum Alternosfera, Luna Amară, Robin and the Backstabbers, Firmă, Nişte Băieţi, Şuie Paparude sau Firkin, dar şi FIlarmonica Muntenia. Festivalul se va desfăşura în perioada 23-26 iulie.

ARTmania, Sibiu

Apocalyptica, Anathema, clan of xymox şi Saturnus vor concerta în Piaţa Mare din cetatea medievală a Sibiului, iar accesul va fi liber în acest an, la aniversare. Festivalul va avea loc între 31 iulie şi 1 august 2015.

Concertele anului 2015

Shine, Bucureşti

Festivalul Shine, ajuns la a doua ediţie, anunţă primele cinci nume prezente pe afiş: belgienii de la Triggerfinger, în premieră în Romania, şi trupele româneşti Şuie Paparude, Coma, Grimus şi Toulouse Lautrec. Shine va avea loc între 4 şi 5 iulie la Arenele Romane din Bucureşti şi îşi propune să ofere un line-up cu 6 artişti pe zi alături de un headliner internaţional.

Liberty Parade, plaja dintre Venus şi Saturn

Liberty Parade 2015 va avea loc sâmbătă, 25 iulie 2015, pe plaja dintre Venus şi Saturn – locul consacrat unde se încing spiritele pe ritm de electro şi dance. Evenimentul ajuns la ediţia cu numărul XIII va porni din staţiunea Olimp sub forma Caravanei de camioane. Acestea merg spre Saturn, drumul devenind un uriaş ring de dans.

Untold, Cluj Napoca

Untold Festival 2015 va ţine 4 zile (între 30 iulie şi 2 august 2015) şi se va desfăşura pe Cluj Arena, reunind concerte cu artişti internaţionali aşteptaţi în România: Avicii, David Guetta, Armin van Buuren, ATB, Patrice, John Newman, Tinie Tempah, Fatman Scoop, Pendulum DJ Set, Gramatik şi mulţi alţii.

August 2015

SumerWell, Domeniul Ştirbey

Cea de-a 5-a ediţie a festivalului Summer Well va avea loc pe Domeniul Ştirbey în weekendul 8-9 august 2015. Headlinerii acestei ediții sunt Kasabian, Foals, La Roux, The Maccabees, The Wombats, Jungle, Kwabs, Foxes, Circa Waves, Dan Croll.

In Transylvania, zona turistică Drăguş (jud. Braşov)

Festivalul In Transylvania va avea loc în zona turistică Drăguş în perioada, 20-23 august 2015, pe o pârtie de schi desprinsă parcă dintr-o poveste şi înconjurată de pădure. Nu doar muzica este elementul cheie al evenimentului, deşi la ediţia din 2015 vor veni trupe dintre cele mai cunoscute, de la Waldeck (AT), Subcarpaţi (RO), Jaya the Cat (NL), N.O.H.A. (DE), ROA (RO), până la Lemon Bucket Orkestra (CA), Airtist (HU), Paiaka (FR) sau Pixels (RO). În line-up-ul festivalului sunt incluse şi două trupe tribute: Masterpiece – Tribute Metallica si The Rock – Tribute AC/DC.

Festivalul George Enescu, Bucureşti

Ediţia 2015 a Festivalului George Enescu va avea loc între 30 august şi 20 septembrie, la Sala Palatului şi Ateneul Român din Bucureşti şi va găzdui 58 de concerte în săli, precum şi multe alte evenimente în aer liber.

Tu la ce festivaluri ai vrea să mergi vara aceasta?

 


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *