Jurnal de la Electric Castle 2019: O nouă dovadă că muzica e limbajul universal

By  | 

Emoții, experiențe noi și inedite, muzică cât pentru o planetă, o abordare sustenabilă, incluziune socială, soare (niciun strop de ploaie!!!), câteva lacrimi vărsate, discursuri memorabile ale artiștilor, un public ca un veritabil superstar – așa a arătat, cel puțin pentru mine, cea de-a șaptea ediție Electric Castle.

Nu mai este un secret faptul că, dacă aș putea, mi-aș vinde sufletul pentru Electric Castle. Da, sunt jurnalist, ar trebui să urc neutralitatea în linia întâi, dar este singurul eveniment din România (unul care ne-a pus țara pe harta Europei în materie de festivaluri de muzică) care mă umple de sentimente pozitive și profunde până la refuz. Așa că am decis să-mi aștern sufletul aici.

Dar să o iau cu începutul. Am ajuns la Bonțida miercuri seară, după un drum lung (la anul merg cu avionul, gata), abia la ora 19:00 intram pe porțile festivalului și ajungeam la biroul de presă. „Honey, I’m home!” aveam de gând să scriu în prima mea postare în social media și fix „Honey, Im home!” scria pe billboard-ul gigantic, powered by Orange, care te întâmpină la intrare. Da, mă simt acasă timp de cinci zile, de miercuri și până duminică, chit că fac drumuri lungi dus-întors, fie că nu prind toate concertele — pentru că fie trebuie să alerg prin festival ca să surprind momente aparte, să iau pulsul evenimentului sau al mulțimii, să merg la conferințe de presă sau la interviuri cu artiști —, fie că mă trezesc singură în mulțime pentru că am prins cele două piese în photo pit. Dar sunt acasă, iar ăsta este sentimentul suprem, din punctul meu de vedere.

Ziua 1 sau, mai degrabă, seara 1 pentru mine a fost una a recunoașterii. Pur și simplu doar am respirat Electric Castle, m-am plimbat ca să descopăr noutățile, am explorat activările. Iar prima dorință pe lista mea a fost să fac cunoștință cu New Media Castle, spațiul de artă experimentală și multimedia amenajat în castelul Banffy. Dacă anul trecut acolo s-au ținut workshop-urile EC Talks, de data aceasta castelul s-a transformat într-o veritabilă artă vizuală, aproape toate spațiile interioare venind cu instalații senzoriale. Curatorul acestei expoziții, Alex Czetwertynski, este artistul digital care a înființat Museum of Digital Arts, în parteneriat cu Google, și a făcut conceptul și designul luminilor de scenă pentru artiști de renume precum Childish Gambino. Cu o experiență greu de egalat în industrie, Czetwertynski spune că la Electric Castle a descoperit ceva diferit: „Am fost la multe festivaluri și sunt încântat de ce am descoperit aici. De multe ori, arta e folosită ca obiect decorativ, pe când aici arta în sine este acolo unde ar trebui să fie – în centrul atenției, în spații dedicate. Iubesc această îmbinare a celui mai nou tip de artă experimentală cu un castel din România, este fenomenal pentru mine să fiu aici!”.

Festivalul a debutat în forță totuși, cu o întâlnire cu Grandmaster Flash, artistul considerat unul dintre părinții muzicii hip-hop și care, cu o lună în urmă, câștiga premiul Polar Prize, echivalentul Nobelului în domeniul muzical. Show-ul său a fost sinonim cu o adevărată călătorie în istoria hip-hopului, prezentând mixuri ale celor mai celebre creații din toate timpurile.

Din ziua următoare am simțit cum oboseala începe să se așterne, dar știi, nu e oboseala aceea echivalentă cu epuizarea, este o oboseală pe care o îndrăgești, de care te bucuri și pe care o depășești cu extrem de multă ușurință.

#allthingsbeautiful

Limp Bizkit, Florence + The Machine, CHVRCHES, Metric, 30 Seconds to Mars, Bring Me The Horizon, Sigma, Subcarpați, Loredana sunt numai câteva dintre show-urile pe care le-am trăit la intensitate maximă la Main Stage by Orange. La Florence am simțit că fac parte din publicul celui mai frumos și mai bun concert din univers — efectiv am plâns de emoție. Într-un show în care a vorbit mereu despre încrederea în sine și cât de importantă este aceasta, Florence a arătat că se poate lăsa, la propriu, în mâinile publicului ei. Artista a coborât de pe scenă, a urcat peste gardul care o despărțea de public și, susținută de mâinile oamenilor, a continuat să intrepreteze hiturile celebre ale trupei. Concertul celor de la Bring Me The Horizon și-a făcut loc în topul personal și tot acesta a fost concertul în cadrul căruia un tânăr fan rămâne cu amintirea vieții lui de la Electric Castle, pentru că a avut șansa de a cânta alături de solistul Oli Sykes. La Subcarpați și Loredana am dansat cu toată puterea pe care o mai aveam în mine, iar la 30 Seconds to Mars am avut senzația că fac parte dintr-un tot unitar, că mă conectez cu toți oamenii din jurul meu și că fredonăm cu toții sub un singur glas — a fost și concertul în care publicul a devenit artist, Jared Leto invitând o mulțime de oameni din primele rânduri să urce cu el pe scenă. Senzațional!

La fel de cool a fost și concertul CHVRCHES, așa cum am scris mai sus, care a avut loc în a doua zi de festival, pe 18 iulie. Am simțit încântarea celor 3 membri încă din timpul conferinței de presă, acolo unde am discutat, jurnaliști și trupă, despre scena muzicală globală actuală, despre ritualuri și turnee, despre procesul creativ și despre atmosfera Electric Castle, la care au apreciat lista diversificată de artiști: „Să ai șansa să cânți pentru prima dată în această parte a Europei, să o faci împărțind scena cu Fred Durst și într-o locație atât de specială cum e acest castel se întâmplă rar, chiar și pentru o trupă aflată mereu în turneu, cum suntem noi”, a afirmat solista Lauren Mayberry.

Pe de altă parte, cumva s-a întâmplat să fie anul în care am petrecut cel mai puțin timp la scena Hangar. Am ajuns abia la show-ul Moonlight Breakfast și mi-am amintit de cât de frumos e când muzica parcă te pătrunde prin toți porii — fix asta simți grație unei acustici și a unei sonorizări impecabile aici. „Hangar e cea mai tare scenă din festival”, a spus solistul Doru Trăscău de la The Mono Jacks în timpul show-ului și ceva din mine tinde să-i dea dreptate. Ca să mă înțelegi mai bine, este scena la care ajungi în ultima seară de festival, la final de zi, cu speranța că timpul o să stea în loc sau că festivalul o să se prelungească cu cel puțin încă 5 zile. Sau 50. Așa mi s-a întâmplat duminică noapte, când nu mă mai puteam dezlipi de acolo, la setul Jauz.

La fel de frumos este când te urci în Royal Wheel by Lidl după miezul nopții (a fost o premieră pentru mine; anul trecut am surprins doar asfințitul aici), în timp ce pe Main Stage cântă Zeds Dead, cu spectacole fascinante de lumini și confetti aruncate asupra publicului. Este de-a dreptul fascinant și efectiv îți repune toate circuitele în funcțiune. Plus că priveliștea este absolut divină.

#allthingshidden

Să vorbim și despre secretele domeniului Banffy și activările brandurilor. Încă de la intrarea în festival ai senzația că nu știi încotro să o apuci, pentru că oferta este extrem de vastă. Vrei să participi la EC Talks, moderate de Milena Gîț, vrei să-ți faci codițe împletite sau o altă coafură de festival la standul Schwarzkopf, parcă ai opta totuși și pentru o floroniță handmade, făcută chiar de tine, la Lillet, dar poate că, în același timp, te-ai relaxa la cinema-ul în aer liber construit de Orange, sau, hmmm, oare să îți întinzi puțin mușchii la patinoarul Lays? Sau, de ce nu, poate că ar trebui să ai și tu poze de festivalier veritabil și să mergi la cornerele Orange x Huawei sau OMV? Sau oare să asculți muzică la pian, cântată chiar de participanții la festival, în spatele Royal Garden by Lidl? Opțiunile au fost, fără îndoială, nelimitate și singura grijă pe care am avut-o, eu, cel puțin, în toate cele 5 zile de festival a fost că nu o să am timpul necesar să mă bucur de toate. Evident, chiar așa s-a întâmplat și, evident, din nou am spus că la anul o să le încerc pe toate. Și, recunosc, cele mai multe nopți s-au încheiat în relaxare, aproape de castel, pe șezlonguri sau fotolii, în spațiul Glo, acolo unde m-am bucurat, pe bună dreptate, de show-ul de lumini instalate deasupra lacului, care imitau cerul.

#allthingsemotional

Au fost și premiere anul acesta, dar nu orice fel de premiere, ci momente caracterizate de goluri în stomac și emoție până la suspine. De exemplu, EC7 a reprezentat un început de neprețuit pentru persoanele cu deficiențe de auz, pentru că Amber Galloway Gallego, cel mai cunoscut translator al limbajului mimico-gestual din lume, a urcat pe scena principală, alături de artiști, și a interpretat piesele acestora. Totul s-a întâmplat grație Mastercard, iar cele aproximativ 200 de persoane hipoacuzice s-au putut bucura de muzică în toate formele ei, dar și de experiența completă de festival.

„Iubesc muzica și știu, din experiență personală, cât de important este să înlăturăm barierele sunetului. Așa că, în momentul în care am fost invitată de Mastercard și Electric Castle să particip la festival, am acceptat pe loc, știind că împreună vom marca un moment istoric în comunitatea surzilor din România. Însă, pentru ca acest demers să aibă efectul dorit, este nevoie de un nivel foarte mare de colaborare care să aducă interpretarea mimico-gestuală a muzicii la evenimente muzicale la rang de normalitate. Am cunoscut la Electric Castle o mulțime de oameni entuziasmați și emoționați pentru ca s-au putut bucura, pentru prima dată, de muzică, într-un astfel de context. În plus, sper și că acest moment va contribui și la diminuarea unor preconcepții atunci când vine vorba de abilitățile celor surzi în câmpul muncii”, a spus Amber Galloway Gallego.

Tot Mastercard a pus la cale și Sensory Playground, un spațiu în cadrul căruia festivalierii au experimentat, prin intermediul tehnologiei, noi dimensiuni ale muzicii. Practic, au putut simți muzica nu doar audio, ci multisenzorial: prin 20 de veste SubPac, festivalierii au simțit beat-ul muzicii, o sferă cu diametrul de doi metri a vibrat pe ritmul de la scena principală, o a doua sferă, cu același diametru și ecran LED a redat vizual ritmul, un generator Van der Graaf le-a oferit participanților o experiență electrică, iar colecția-capsulă Summer Vibes, semnată de IVY și The Stories of O, a completat experiența lifestyle.

Emoționante au fost și drumurile către Royal Bank of Plastic by Lidl, stațiile de colectare selectivă de lângă Royal Market și Eco Stage, acolo unde vedeai zilnic mobilizarea colectivă a festivalurilor pentru un eveniment sustenabil și o amprentă ecologică exprimate în cifre. Inițiativa Lidl a fost una extraordinară: pentru fiecare PET reciclat, brandul a donat câte un leu pentru renovarea castelului Banffy.

De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, chiar este un festival al emoției, al sentimentelor pozitive și constructive, al umanității și al bunăvoinței. Aici nu uităm că, înainte de toate, suntem oameni și că am venit nu doar pentru muzică și concerte, ci pentru o experiență magnifică, totală, parcă ruptă un pic de realitatea cotidiană. Nici nu mai contează că Tommy Cash a pus o manea (hello, 1. gusturile nu se discută, nu este vorba de discriminare sau de alte fenomene care au început să ne înconjoare din nou, pentru că 2. festivalul este liber să-și aleagă abordarea muzicală, indiferent de cum o comunică, și 3. în lumea asta există probleme mult mai mari decât un show reușit sau nu, iar 4. motivul pentru care am venit aici a fost tocmai ca să ne separăm de ele), nici nu mai contează că ai stat blocat în trafic sau că ai petrecut ceva timp la coadă la food și drinks courts, nici nu mai contează că la unele concerte te-ai lovit de mosh pit-uri care te-au cam speriat sau că la unele concerte nu a fost loc nici cât să arunci un ac. Orice frustrare, orice supărare trece aproape instantaneu și uiți cu desăvârșire de ea până la anul, când o să afirmi din nou #meetmeatthecastle. Iar eu, dincolo de asta, rămân și cu cele câteva minute petrecute în photo pit la concerte Florence + The Machine și 30 Seconds to Mars, unde am simțit că a fost șansa mea neratată de a respira același aer cu artiști pe care îi iubesc și pe care i-am așteptat cu nerăbdare în România. Pentru mine, EC8 începe de azi.

Text: Mădălina Ionescu

Foto: Arhiva personală

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *