Cum dezinfectezi corect locuința în timpul pandemiei COVID-19

By  | 

Una dintre armele cele mai puternice și eficiente împotriva SARS-CoV-2 rămâne igiena personală impecabilă, dar la fel de importantă este igienizarea locuinței.

În timp ce medicii din întreaga lume luptă împotriva pandemiei de COVID-19, este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să ia măsuri pentru a se proteja de acest virus atât de agresiv, dar și să limiteze transmiterea acestuia celorlalte persoane. Desigur, este esențial să respectăm măsurile de igienă personală, dar nu și suficient. Să nu uităm că virusul se poate cuibări oriunde, inclusiv în casele noastre.

Cât trăiește acest virus în mediul exterior?

SARS-CoV-2 se transmite prin micile particule respiratorii expulzate în aer de persoanele deja infectate, în timp ce vorbesc, tușesc, strănută. Aceste picături pot fi inhalate de alți oameni direct din aer sau se depun pe diverse obiecte, contaminându-le. Noi atingem acele obiecte (mânere, butoanele liftului, uși etc.), apoi ducem mâna la nas, gură sau ochi și, uite așa, introducem virusul în corp.

Durata de viață a virusului în afara corpului uman, la temperatura ambientală, variază de la 2 ore la 9 zile, în funcție de suprafața contaminată: 3 ore în aer, 24 de ore pe carton, 3 zile pe plastic și inox, 4 zile pe lemn, 5 zile pe sticlă.

Citește și: Ghidul curățeniei generale pentru femeia modernă

Iată de ce, ca să reducem riscul infectării, este important nu doar să nespălăm cât mai des pe mâini și să nu ne atingem fața cu mâinile nedezinfectate, ci și să curățăm și să dezinfectăm regulat cel mai frecvent atinse suprafețe din casă. Gestul devine cu atât mai necesar dacă în casă au existat persoane diagnosticate cu COVID. Cum și cu ce produse ar trebui să-ți igienizezi locuința?

Care suprafețe trebuie dezinfectate?

O mică precizare: să nu confunzi curățarea cu dezinfectarea, fiindcă sunt acțiuni diferite și complementare. A curăța înseamnă a îndepărta murdăria, petele, praful, pe când a dezinfecta înseamnă a elimina, inactiva sau distruge microorganismele dăunătoare de pe suprafețe cu ajutorul unor produse chimice special concepute pentru distrugerea germenilor.

De unde începi? Este foarte important să dezinfectezi suprafețele pe care membrii familiei le ating de mai multe ori pe zi, precum și pe cele pe care puneți mâna imediat ce intrați în casă, înainte să apucați să vă spălați pe mâini.

Este vorba de întrerupătoare, mânere (uși, ferestre, dulapuri etc.), robinete, telefoane, computer, tastatură, tabletă, blatul de lucru și ustensilele de bucătărie. Nu trebuie uitate nici pardoseala, scaunele, masa, biroul, telecomenzile, suprafețele din baie, chiuvetele, vasul de toaletă.

Imediat ce ai venit de la cumpărături, aruncă ambalajele și sacoșele de  plastic și spală-te bine pe mâini.

Foarte important: nu uita să aerisești locuința zilnic, măcar câte o jumătate de oră, atât dimineața, cât și seara.

Citește și: 5 trucuri de curățenie care nu funcționează

Cu ce dezinfectezi?

Dacă o suprafață este murdară, înainte de toate trebuie s-o speli cu apă și săpun sau detergent.

OMS recomandă ca dezinfectante hipocloritul de sodiu (clorul obișnuit) cu concentrație de 0,1-0,5% și soluțiile cu cel puțin 70% alcool (cum este alcoolul medicinal). Cumpără-ți o pereche de mănuși de menaj, pe care să le folosești doar pentru dezinfectarea suprafețelor.

Nu se știe exact cât trăiește virusul pe țesături, dar multe haine conțin elemente de plastic sau metal, materiale pe care virusul supraviețuiește câteva zile, deci e înțelept să fii prevăzătoare: când intri în casă, lasă încălțămintea undeva lângă ușă, spală-te imediat pe mâini cu apă și săpun și schimbă-ți hainele.

Dacă folosești sacoșe reutilizabile, spală-le periodic cu apă fierbinte și săpun, iar după fiecare utilizare, dezinfectează-le cu un produs care conține cel puțin 70% alcool.

Perdelele, draperiile și așternuturile trebuie spălate regulat la 60°C sau mai mult.

Covoarele, mochetele, tapițeriile trebuie curățate cu soluții speciale pentru curățarea și dezinfectarea acestor obiecte.

Ecranele aparatelor electronice trebuie șterse conform recomandărilor producătorilor. Dacă nu sunt disponibile asemenea indicații, pot fi folosite șervețele dezinfectante cu 70% alcool izopropilic (atenție, nu alcool etilic!). Nu folosi clor!

Soluțiile dezinfectante trebuie păstrate în recipiente opace, în spații aerisite, ferite de căldură și razele soarelui. Ideal este ca soluția care se obține prin diluarea cu apă a unei soluții concentrate să fie preparată chiar înainte de utilizare.

 

 

Autor: Angelica Cîlțan

Sursă foto: iStock

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *